Păstrătorii de rost - interviu cu fotograful Răzvan VOICULESCU

30 decembrie 2013   La zi în cultură

La doi ani după Bucătăria Hoinară, Răzvan Voiculescu revine cu un nou album de fotografie, intitulat ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti. E o colecţie de ipostaze ale „rostului“: meşteşuguri, obiceiuri, momente, poveşti de viaţă. Aceasta ar fi, după cum spune autorul, „piesa de încheiere şi cea mai amplă din seria dedicată satului tradiţional, serie din care au făcut parte şi albumele România – Ţinuta umilă a splendorii şi Ţara Lăpuşului – Destine încrustate.“ Răzvan Voiculescu afirmă că povestea acestei cărţi a început, de fapt, de la ideea unei lumi aflate în crepuscul: „În satele şi oraşele mici ale României, multe dintre meşteşugurile vechi se pierd, încet-încet. Auzim din ce în ce mai des despre «ultimul fierar», «ultimul potcovar», «ultimii rapsozi». Oamenii aceştia, ce îşi ştiu meşteşugul şi îl ţin viu – în ton cu rostul străvechi, de multe ori tangent cu magia – nu au pe nimeni care să-i urmeze. E posibil ca ideea de ROST – pe care o reprezintă aceşti meşteşugari, artişti sau păstrători de tradiţii, prea puţin cunoscuţi sau chiar complet uitaţi – să nu mai existe mîine.“

Cum v-aţi documentat pentru acest proiect fotografic?

Aş spune că au fost două surse principale: propriile „investigaţii“, rezultate din călătorii anterioare, şi oameni care au aflat despre proiectul meu şi şi-au arătat disponibilitatea de a mă informa despre „personaje“ pe care le cunoşteau ei.

Care au fost etapele în realizarea fotografiilor? Ce aţi urmărit?

Etapele s-au suprapus; identificarea personajelor şi a povestirii pe care fotografia o poate „simboliza“, fotografierea şi filmarea poveştii fiecăruia în parte, organizarea traseelor pe care trebuia să le urmăresc, varietatea subiectelor.

Nu faceţi fotografie documentară propriu-zisă. Imaginile au o mizanscenă, o poveste. Care e rostul fotografiei?

Într-adevăr, nu fac fotografie documentară şi, de multe ori, organizez „platoul“ înainte de a fotografia. Asta nu înseamnă că falsific realitatea. De fapt, prin compoziţie, încerc să pun cît mai bine în evidenţă elementele pe care le găsesc la faţa locului. Dar această mizanscenă este foarte rar folosită în ultimul meu proiect (ROST). De data aceasta, am fotografiat mult „din mişcare“, pentru a surprinde un moment anume, fără să-l pregătesc, fără să-l studiez în prealabil. Şi pentru mine a fost o abordare puţin folosită în albumele precedente.

Cartea e populată de tot felul de meseriaşi – dogari, clopari, boştinari, curelari etc. Sînt meserii pe care le-am crezut pierdute. Mai există astfel de oameni? Cum i-aţi găsit?

Sigur că există, şi spun „sigur“, pentru că, spre surprinderea mea, oricît de rari mai sînt aceşti „păstrători de rost“, oricît de vîrstnici sînt, mulţi dintre cei puţini rămaşi mai sînt activi, fie şi numai de dragul pasiunii. Majoritatea nu mai au comenzi, dar se încăpăţînează să-şi continue pasiunea, indiferent de aspectele pecuniare.

Se transmit mai departe aceste meşteşuguri?

După aceşti doi ani de căutări, pot spune că personajele „mele“ din album reprezintă ultima generaţie de meseriaşi; ultima, pentru că nu au cui să transmită, nu au pe cine învăţa. Am întîlnit tineri care ar fi fost, poate, interesaţi să înveţe o asemenea meserie, din curiozitate, dar nici unul nu e dispus să trăiască din asta.

A fost greu să pătrundeţi în casele acestor oameni, să-i fotografiaţi în gospodăriile şi atelierele lor?

Aş spune că mult mai greu a fost să le explic de ce îi rog să se lase deranjaţi pentru cîteva ore bune (cîteodată, dura şi o zi întreagă). Nu mă credeau că vreau să fac un album cu fotografii de artă, credeau că vin trimis de vreun ziar sau de o televiziune, căci eram înarmat cu aparate foto, cu videocamere, cu stative, lumini, reportofon etc. Pînă la urmă, important este că am reuşit să fim primiţi cam peste tot unde am bătut la uşă. Nu am avut mereu rezultate bune, dar asta este deja greşeala mea. Mi-ar plăcea ca, în timp, să revin la acele adrese.

Cum aţi ales locurile pentru acest album?

Cel mai simplu răspuns ar fi: după varietatea meşteşugurilor şi povestea personajelor. La asta adaug bunăvoinţa şi „dragul“ cu care am fost primiţi. „Personajele“ nu au fost alese numai pentru faptul că practicau o meserie anume; am avut personaje pe care le-am ales din simplul motiv că pentru mine reprezentau un model de ţăran român, prin conduită, respect faţă de tradiţii, implicarea în viaţa satului, din punct de vedere spiritual. Nu am ţinut cont de origine, naţionalităţi etc. În albumul meu se regăsesc români, evrei, saşi, unguri, fărşeroţi, cehi, polonezi, ucraineni.

Imaginile din mediul rural românesc sînt foarte adesea dezolante: se văd peste tot săracia, mizeria, înapoierea. Nu şi în fotografiile dvs. Cum aţi găsit aceste locuri minunate?

Cred ca este o problemă de perspectivă şi de abordare fotografică. Sărăcia fiind la tot pasul, nici nu am căutat s-o „ascund“. Sărăcia, din punct de vedere estetic, îmi place, pentru că are un anumit gen de complexitate şi este foarte ofertantă pentru imagine. N-am încercat s-o extrapolez, dar dacă priviţi cu atenţie imaginile din album, ea este prezentă, fie şi numai dacă o „folosesc“ cu un anumit grad de discreţie, dar cu tot respectul.

ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti e un album de fotografie care conţine şi un film documentar pe DVD, realizat de Şerban Georgescu. Ce spune filmul şi ce spun fotografiile?

Aş spune că ele se completează. Fotografiile şi textul (semnat de Silvia Dogaru) sînt liantul care „ţine“ proiectul într-un tot unitar. Filmul completează ceea ce imaginea statică nu poate reda, şi anume cîntul, vocea şi dinamica. În plus, Şerban Georgescu creează filme (de scurtmetraj) de sine stătătoare, sînt mult peste ceea ce s-ar numi reportaje filmate. Filmul lui este o mixtură de documentar şi artistic. Suficient de scurt ca să te ţină „prins“, suficient de amplu ca să nu piardă forţa detaliului. Filmele care au însoţit aproape în permanenţă proiectele mele formează toate trei un fel de pachet (fotografie, film, text), pe care-l îl văd ca fiind un proiect complet.

Răzvan Voiculescu este fotograf. Cea mai recentă carte a sa este ROST – Esenţe, gusturi şi stări româneşti (Editura Q-T-raz, 2013). 

a consemnat Matei MARTIN

Foto: adevarul.ro, R. Voiculescu

Mai multe