Parcursuri literare
● „Literature in Flux via Danube“ e cel mai interesant eveniment cultural-literar al momentului. Lansată la apă (expresia trebuie luată în cel mai exact mod cu putinţă) la scurt timp după încheierea, la Berlin, a deja celebrului Literaturfestival, acestă manifestare a început pe 23 septembrie, la Ruse, şi va dura şase săptămîni, timp în care scriitorii invitaţi vor naviga 1200 de km pe Dunăre pe un traseu care cuprinde esenţialul referinţelor privitoare la această zonă de graniţă dintre Orient şi Occident. Belgrad, Novi Sad, Vukowar, Budapesta, Bratislava, Viena – fiecare oprire a vaporului înseamnă cîte o serie de lecturi şi dezbateri despre asemănările şi diferenţele dintre literaturile spaţiului balcanic. Povestea acestui festivalul ambulant este probabil la fel de interesantă ca poveştile autorilor invitaţi. Organizatorul principal, HALMA (o reţea de instituţii literare europene), intenţiona să recupereze pentru acest voiaj cultural nava Radetzky, un vas de luptă al Imperiului Austro-Ungar pe care Hristo Botev şi revoluţionarii săi au rechiziţionat-o în timpul războiului ruso-turc. Vaporul se află acum ancorat într-o dană de la Kozlodui; nu mai funcţionează şi a fost transformat într-un fel de muzeu-restaurant-hotel. Aşa că obiectivul iniţial precum şi etapele de parcurs au trebuit modificate. Însă, cam ca în Zorba grecul, nu orice eşec înseamnă înfrîngere. „Literature in Flux via Danube“ şi-a urmat cursul. La sfîrşitul săptămînii trecute, caravana literară s-a oprit în Portul Cultural Cetate. La doar cîţiva kilometri în amonte de insula Ada Kaleh, acoperită de ape după construcţia barajului de la Porţile de Fier. Era şi firesc ca acest loc, devenit, între timp, şi motiv literar (aţi citit formidabila poveste despre Ada Kaleh a lui Mircea Cărtărescu din Lettre internationale?) să devină temă de discuţie pentru scriitorii invitaţi. Tot aşa, şi mitul din jurul satului Maglavit şi al lui Petrache Poenaru au devenit repere într-o investigaţie despre acest mic ecosistem cultural din jurul portului Cetate. Invitaţi au fost Dan Sociu şi Filip Florian din România, Ivaia Alexandrova (Bulgaria), Nataşa Kramberger (Slovenia), Vladan Matijevici (Serbia) şi Linda Stift (Austria). Ce mai călătorie îi aşteaptă! {i sînt de abia la început de drum. Probabil că dacă ar începe cu un asemenea parcurs, şi integrarea europeană (cu tot ceea ce presupune ea) ar fi mai uşoară...
● Apropo de integrare şi de complicaţii interculturale: a trecut un an de la apariţia, în Germania, a cărţii lui Thilo Sarrazin Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen („Germania se dezintegrează. Cum ne punem ţara la bătaie“). Admirat şi detestat în acelaşi timp, fostul înalt funcţionar a devenit unul dintre cei mai citaţi autori. Este dat ca exemplu negativ de fiecare dată cînd stîngiştii vorbesc despre multiculturalism, este preluat ca argument de fiecare dată cînd dreapta comentează criza economică şi problemele Germaniei. Sarrazin atacă, în acest volum, un subiect sensibil, o zonă tabu a opiniei publice: imigraţia şi integrarea străinilor. Autorul e de părere că identitatea Germaniei e condiţionată genetic. De pildă, inteligenţa ar fi moştenită în proporţie de 50-80% – argumentează autorul, care citează un studiu din care reiese că imigranţii din China, Vietnam sau India ar fi mai dotaţi, mai inteligenţi decît cei din Pakistan, Maroc sau Turcia. Emigranţii musulmani ar fi „în mod evident mai puţin interesaţi de schimbul cultural“. Pentru că imigranţii (musulmani) fac mai mulţi copii decît germanii get-beget, scade şi nivelul mediu al inteligenţei în Germania. Ţara devine astfel „mai mică şi mai proastă“. Capitolul „Mai mulţi copii de la cei deştepţi, pînă nu e prea tîrziu“ constituie punctul cel mai sensibil al cărţii. Autorul este acuzat că foloseşte noţiuni (precum „disgenie“) şi argumente din acele teorii ale purităţii rasiale pe care s-a fundamentat şi ideologia nazistă. Chiar dacă acuzaţia este poate exagerată – de altfel, autorul însuşi s-a distanţat cît a putut de orice asociere de acest tip –, demersul este viciat prin însăşi natura lui. Una peste alta, cartea lui Sarrazin e la modă. Paradoxul e că, în ultimii ani, şi literatura turcă e la modă în Germania. Autorii de origine turcă şi de expresie germană sînt curtaţi de editori, premiaţi la concursuri literare, lăudaţi de critică, recomandaţi de librari. Semn că integrarea e pe drumul cel bun.