Pădurea lui Spierer

Simon Spierer, un colecţionar de artă, priveşte frontal obiectivul aparatului de fotografiat, o privire adîncă şi mîndră care se scurge şi te învăluie picătură cu picătură de deasupra obrajilor supţi. Fotografia a fost făcută tîrziu, aproape de moartea lui, în 2005. Ochii sînt ascunşi în orbite şi licăresc doar ca să transmită " deloc puţin lucru, de altfel " iubire şi o posesivitate caldă. Sculptura al cărei arc îl cuprinde strîns cu palma stîngă, un González din bronz intitulat Daphné, îi aparţine. De fapt, despre asta e vorba: despre posesiune generată de o iubire febrilă şi despre un soi de mîntuire terestră, prin artă. În fotografie, Spierer arată ca un călugăr, pe jumătate angelic, pe jumătate consumat de propria pasiune, cea pentru sculptură. Majoritatea colecţionarilor de artă sînt înnebuniţi după pictură " obişnuia să spună Spierer ", dar foarte puţini s-au gîndit să adune sculpturi cu greutate " şi la propriu, şi la figurat " într-o colecţie personală. Evreu, născut în Italia, avînd însă şi cetăţenie elveţiană, Spierer a făcut un gest deopotrivă ingrat şi splendid în pragmatismul lui: a folosit viciul ca să dea curs unei pasiuni, devenite acum beneficiu universal, cel puţin pentru privitori. A investit o parte din banii pe care i-a cîştigat din afacerea lui cu tutun brut " dobîndise vicleşugul lucrînd alături de comercianţii en gros din Virginia sau Africa de Sud " în sculpturi, pe care, începînd cu anii ’50, s-a apucat să le colecţioneze. Principiul colecţiei care după moartea lui circulă prin lume (de drept, aparţine muzeului din Darmstadt, Germania) şi care poate fi vizitată pînă în aprilie la MNAC, e verticalitatea. O "Pădure de sculpturi" " acesta e titlul " colecţia unui Spierer care, din apartamentul lui din Geneva, îi povestea unui jurnalist cum copacii de pe strada pe care locuia îl făcuseră să "ridice" o altă pădure, personală, din bronz, fier şi lemn. Ernst, Moore, Giacometti, Lobo, Melotti, Fontana, Richier, de Pury, González, Br