Obama la Havana
Este, fără îndoială, o vizită istorică: e prima vizită a unui preşedinte american la Havana după aproape nouăzeci de ani. Şi e primul pas semnificativ al apropierii relaţiilor dintre SUA şi Cuba după decenii de război rece. Semnalul acestei normalizări a fost dat în urmă cu un an, atunci cînd la Havana s-a (re)deschis ambasada americană şi cînd Washington-ul a anunţat ridicarea embargoului economic asupra Cubei. Dar întîlnirea dintre Barack Obama şi Raul Castro numai amicală nu este: dincolo de zîmbete şi strîngeri de mîini oficiale e o istorie încărcată şi o listă lunguiaţă de chestiuni sensibile. Şi dacă pe agenda vizitei e şi vizionarea unui meci (şi el, istoric) de baseball între naţionala Cubei şi o echipă americană locală, confruntarea adevărată va fi, de fapt, în cu totul altă parte.
„America crede în democraţie“ – a spus preşedintele Obama la conferinţa de presă susţinută împreună cu omologul său cubanez, Raul Castro. „Iar libertatea de exprimare e un element esenţial al democraţiei.“ Cu cîteva ore înainte ca Air Force One să aterizeze pe aeroportul capitalei, autorităţile locale au arestat cîteva zeci de protestatari. Sute de opozanţi sau disidenţi sînt închişi, sub diverse pretexte. Organizaţiile internaţionale raportează anual nenumărate încălcări ale drepturilor omului de către autorităţile de la Havana: de la intimidări ale unor jurnalişti sau activişti pînă la arestări sau condamnări. O realitate pe care guvernul nu vrea s-o admită.
Chiar în prezenţa lui Barack Obama, Raul Castro a negat existenţa unor deţinuţi politici. „Daţi-mi lista cu numele lor ca să-i pot elibera“, i a răspuns el preşedintelui american. Explicaţia lui Castro e că guvernul său nu ordonă arestarea celor care îl contestă, ci se apără de „mercenari plătiţi de alte state ca să destabilizeze Cuba“. Cel mai adesea, atunci cînd sînt arestaţi, opozanţii regimului sînt acuzaţi de trădare şi ţinuţi ani în şir în închisoare în aşteptarea unui proces. Alegeri libere? Libertăţi civile? Drepturile fundamentale ale omului? – toate ar fi respectate, şi încă la cele mai înalte standarde, a explicat Castro sub privirea plină de (sub)înţeles a lui Obama.
Evident, nu e înţelept să-ţi contrazici partenerul de dialog – mai ales că dialogul de-abia a început.
Castro cere ridicarea tuturor sancţiunilor economice impuse de SUA şi retrocedarea Guantanamo, teritoriu cubanez, dar aflat sub control militar american. Obama vrea relaţii de bună vecinătate, democratizarea Cubei şi respectarea drepturilor omului. Dacă revendicările lui Castro sînt relativ uşor de satisfăcut, cerinţele lui Obama presupun nu doar voinţă politică din partea unei nomenclaturi obişnuite deja de decenii cu privilegii, ci şi o viziune clară asupra etapelor tranziţiei. Problema care se pune e, de fapt, următoarea: SUA au în continuare o forţă de atracţie şi, mai mult ca sigur, majoritatea cubanezilor visează acum visul american. Dar vor putea SUA exporta în Cuba bunăstarea (atîta cîtă e) şi democraţia (atîta cîtă e) doar cedînd cerinţelor lui Raul Castro?
Deocamdată, American Airlines a anunţat că va programa zboruri regulate spre capitala Cubei. Asta înseamnă că oricine poate mînca un hamburger sănătos la prînz pentru ca, doar cîteva ore mai tîrziu, să poată savura un pahar de rom autentic la Havana. Asta înseamnă globalizare. Asta e o faţă a globalizării. Cu importul & exportul de democraţie, în schimb, e mai greu.