Obama & Romney: cărţile prezidenţiale

7 noiembrie 2012   La zi în cultură

● Cu doar cîteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, cotidianul francez Libération încearcă să ofere o perspectivă culturală asupra politicii din SUA. Chiar dacă criza financiară globală a afectat puternic SUA, strălucirea acestei naţiuni puternice e încă dominantă în Europa. Aşa cum se văd lucrurile din Franţa, e greu de speculat în ceea ce priveşte declinul culturii americane. „Mulţimi de oameni se înghesuie la Grand Palais pentru a contempla tablourile melancolice ale lui Edward Hopper sau, poate, pentru a se recunoaşte printre personajele sale absente. La Théâtre du Châtelet se joacă un musical clasic de Broadway, care încîntă spectatorii: West Side Story. Iar la cîţiva kilometri de aici, în apropierea aeroportului Bourget, Larry Gagosian, noul Barnum al artelor contemporane, a deschis o galerie XXL pentru a expune zeii pieţei. În gazetele literare, noul roman al lui Philip Roth e la fel de comentat ca ultima carte a lui Modiano“ – notează Libération. „Această America îşi extrage forţa din capacitatea de a critica propriul sistem de dominaţie.“ După cum scrie şi Marc Fumeroli în cartea sa Paris-New York et retour, „Trebuie să recunoaştem că cei mai nemiloşi critici ai ei sînt istoricii şi scriitorii americani“. Tot de cealaltă parte a Atlanticului trebuie căutate şi cele mai ascuţite critici la adresa mondializării aşa-zis fericite şi a societăţilor moderne (Christopher Lasch, Noam Chomsky); dar şi cele mai iconoclastice reflecţii asupra statului şi economiei (cum sînt cele – radicale – ale lui Ayn Rand, o libertariană ale cărei eseuri inspirate de „egoismul raţional“ sînt încă de mare actualitate chiar şi astăzi, la treizeci de ani de la moartea autoarei.

● Ce citesc Romney şi Obama? Care sînt cărţile care i-au format pe cei doi principali candidaţi la preşedinţia americană? Mai multe ziare americane au încercat să facă un profil intelectual al celor doi din perspectiva bibliografiei parcurse. Barack Obama ar fi un „devorator de cărţi“ – şi aşa a fost dintotdeauna, încă din tinereţea sa, petrecută la Chicago, ne asigură Time. Alfel decît majoritatea bărbaţilor americani de vîrsta sa, citeşte, în continuare, cărţi de ficţiune. În ceea ce priveşte socializarea politică, Barack Obama s-a format în compania clasicilor americani, dar şi din marii gînditori contemporani (The Post American World, de Fareed Zakaria, Moral Man and Immoral Society de Reinhold Niebhur, Rules for Radicals. A Pragmatic Primer for Realistic Radicals, de Saul Alinsky). Referinţa bibliografică fundamentală e, mai mult ca sigur, Letter from Birmingham Jail de Martin Luther King – un text la care Obama recurge adesea atunci cînd îşi scrie propriile discursuri politice. Însă Obama e departe de a fi doar un cititor „interesat“. El nu citeşte exclusiv pentru a-şi hrăni propriul discurs, ci, din cîte se pare, din plăcere. Există în arhivele ziarelor americane sute de poze în care preşedintele este surprins citind: în avionul prezidenţial, în vacanţele petrecute la Camp David sau în Biroul Oval: Hemingway, E.L. Doctorow, Graham Greene, Doris Lessing, John Steinbeck, Philip Roth – iată cîţiva autori pe care preşedintele Obama îi numeşte printre favoriţii săi, atunci cînd este întrebat, de jurnalişti, ce-a mai citit. Se pare chiar că în tinereţe ar fi încercat să scrie literatură. Despre talentul său literar nu aflăm nimic; în schimb, o biografie a sa ne dezvăluie o scenă din care putem deduce ambiţia lui de scriitor: în tinereţe, şi-ar fi muştruluit sora pentru că nu a vrut să citească cîteva nuvele pe care i le-ar fi trimis, preferînd să se uite la televizor.

Mitt Romney, deşi nu s-a lăudat niciodată cu cărţile citite, îşi împănează adesea discursurile cu citate din autori la modă: Milton Friedman, Jared Diamond, Noam Schreiber etc. Uneori, citează greşit sau interpretează tendenţios doar pentru a-şi susţine propriile teorii. Cel mai grav a dat-o în bară cînd a încercat să dea un cu totul alt sens analizei făcute de David Landes în The Wealth and Poverty of Nations. Evident că celor de la The New York Times nu au putut să le scape aceste deraieri. „Mitt Romney e un foarte prost recenzor de carte. Problema lui nu e atît lipsa cronică de idei – de unde şi recursul constant la citate –, cît înţelegerea greşită a ceea ce citeşte. Ar face bine să citeze autori morţi, în felul ăsta, nu riscă să fie contrazis tocmai de cel care a scris cartea.“ Într-un fel, se poate spune că americanii au de ales între un scriitor ratat şi-un cititor care nu pricepe mare lucru. 

Foto: Jewel Samad, AFP/Getty Images

Mai multe