„Nu există un consens al valorii“ – interviu cu Călin DAN, director MNAC
Noul director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) îşi propune să se adreseze unui public mai numeros şi să adapteze instituţia la standardele de specialitate ale secolului XXI. Artist binecunoscut, printre altele, fondator al grupului SubReal, Călin Dan a condus Centrul Soros pentru Artă Contemporană şi a predat la Academia de Artă din Bucureşti.
Postul de manager al MNAC a devenit vacant după dispariţia cunoscutului teoretician Mihai Oroveanu, creatorul acestui muzeu. Care a fost conceptul iniţial şi ce vă propuneţi să păstraţi din direcţia lui Mihai Oroveanu?
Mihai Oroveanu a fost un practician ale cărui instrumente principale erau fotografia şi organizarea de expoziţii. Lui i s-a încredinţat, în 1990, transformarea Oficiului de Expoziţii al decedatului Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste în Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă (ONDEA), din subordinea Ministerului Culturii. Din 2001, tot lui i-a revenit responsabilitatea structurării Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), prin comasarea ONDEA şi a secţiei de artă contemporană a Muzeului Naţional de Artă al României. Acest traseu instituţional complex a fost realizat conform diverselor priorităţi ale momentului. Linia de continuitate urmărită de Mihai Oroveanu, în conjuncţie cu pasiunea sa profesională, a fost realizarea unui sector de documentare de artă contemporană, care este cea mai consistentă activitate a MNAC, chiar dacă, din păcate, cea mai puţin vizibilă.
Care sînt priorităţile dumneavoastră, ca manager al MNAC?
Reformarea instituţiei şi aducerea ei la standardele de specialitate ale secolului XXI. Pentru aceasta va fi necesară o reformulare a strategiei media, o abordare mai dinamică a practicii curatoriale şi o întărire a activităţii de cercetare. Nu în ultimul rînd, va trebui să deschidem linii de cooperare cu instituţii similare din regiunea central, est, sud-est europeană, pe lîngă o creştere a prezenţei pe scena vest-europeană, transatlantică şi – dacă se va putea – din Asia.
Care sînt primele expoziţii pe care le propuneţi?
După aproape un an de interimate şi de incertitudini, preiau muzeul cu un plan de expoziţii incomplet pe termen scurt, cu totul absent pe termen mediu şi lung.
Ceea ce pot să vă spun în acest moment este că, după o pauză în septembrie, vom redeschide sediul din Palatul Parlamentului pe 1 octombrie cu expozitia „Connected“, un proiect european adus la noi de către echipa revistei Zeppelin. Tot atunci se va inaugura la Sala Dalles expoziţia „Vederi încîntătoare: Urbanism şi arhitectură în turismul românesc de la Marea Neagră în anii ’60-’70“, curatori Kalliopi Dimou, Sorin Istudor şi Alina Şerban. Sîntem în faza de definitivare a proiectelor pentru sediul din Calea Moşilor 62-64.
Programul expoziţional al sezonului va fi relansat însă efectiv la sfîrşitul lunii noiembrie, cînd vom sărbători zece ani de funcţionare în Palatul Parlamentului, cu o serie de patru manifestări: expunerea unei selecţii din colecţia MNAC în cadrul unui proiect de colaborare cu Universitatea de Artă Bucureşti; o expoziţie de artă conceptuală din România, ai cărei termeni sînt încă în stadiul preliminar; şi două expoziţii internaţionale despre care nu pot da încă detalii, deoarece sîntem în negocieri.
Care este patrimoniul actual al muzeului?
Patrimoniul actual al muzeului este rezultatul procesului de comasare instituţională pe care l-am schiţat mai sus; la ceea ce s-a preluat atunci se adaugă donaţii, custodii ale atelierelor unor artişti decedaţi, achiziţii făcute în trei etape cu fonduri ale Ministerului Culturii.
Cum poate fi îmbogăţit acest patrimoniu?
Cred că cea mai realistă strategie este să lucrăm cu sectorul privat, cu Asociaţia „Amicii MNAC“ şi cu artiştii înşişi, în vederea realizării unor achiziţii punctuale, de valoare sigură.
Cît de „democratic“ poate fi un muzeu de artă contemporană?
Orice muzeu este democratic în ceea ce priveşte politicile de accesibilitate şi cunoaştere. Misiunea principală a MNAC este să creeze instrumente de înţelegere a fenomenului artei contemporane pentru un public divers, incluzînd diversele categorii defavorizate economic, social sau în alt fel.
Ce e mainstream şi ce e underground în arta contemporană din România?
Underground nu mai e nimic, deoarece totul e pe Facebook, orice acţiune se încheie cu o petrecere publică etc. Desigur că există un sector de nişă, unde se operează în marginea liniilor de finanţare publice sau private; există personalităţi care îşi asumă un rol de agent anarhic. Dacă aceste fenomene sînt asimilabile unei rezistenţe de dedesubt rămîne de văzut.
Pe de altă parte, nimic nu este mainstream, căci artele vizuale nu sînt un fenomen central al culturii din România. Există artişti prizaţi de către anumite categorii de public, un fel de fan-cluburi care votează cu un anume grup, cu o anume tendinţă. Dar nu există un consens al valorii. Asta poate că e bine ...
Scena artelor vizuale din România pare foarte vie şi diversă. Există, printre numeroasele proiecte, şi creaţii valoroase pe termen lung?
Da, există. Rolul nostru, la MNAC, va fi să dăm vizibilitate acestor fenomene, să le ajutăm să intre într-un sistem de referinţă. Vom ajunge acolo atunci cînd scriitorii vor şti cine e Cărtărescul artelor vizuale, iar pictorii vor şti cine e echivalentul unui artist vizual de succes (nu dau nume) în zona literaturii contemporane. Încerc să eficientizez răspunsul făcînd un tablou simplist, dar elocvent, sper.
În ce măsură se poate vorbi, în România, de o piaţă pentru artele contemporane?
Nu se poate vorbi. Nu există nici publicul, nici instrumentele de mediere pentru asta. Nu încă, cel puţin. Galeriile – atîtea cîte sînt – mizează pe tîrguri internaţionale şi pe vizibilitatea artiştilor în afara României. Colecţionarii de calitate din ţară sînt doar cîţiva şi impactul lor – extrem de benefic, desigur – este limitat. Restul e activitate comercială şi speculaţie financiară, care pot determina efecte pe termen lung. Dar calitatea acestor efecte şi influenţa lor în reglarea şi maturizarea ierarhiilor culturale sînt greu de evaluat.
Care e numărul anual de vizitatori ai muzeului – şi cum vă propuneţi să atrageţi mai mulţi?
Din păcate, nu a existat un sistem unitar de evaluare a numărului de vizitatori pe instituţie, pe evenimente şi pe sedii. Singurele date pe care le-am obţinut cînd pregăteam dosarul de management pentru concurs menţionau pentru 2013 un număr de 6500 de vizitatori, la toate categoriile de vînzare de bilete. Dacă cifra e reală, atunci stăm foarte rău şi în acelaşi timp foarte bine, pentru că de la o asemenea cifră se poate merge doar în sus. Publicul va trebui persuadat să vină la MNAC, prin programe vizibile, anunţate din timp pe toate canalele media la îndemînă. Eforturi particulare vor trebui făcute în zona instituţiilor de învăţămînt mediu şi superior, general şi de specialitate. Va trebui construită o relaţie stabilă cu organizaţiile de turism intern şi internaţional, şi vom căuta noi formate care să aducă conceptul de muzeu în spaţiul public.
a consemnat Matei MARTIN