"Nu e ţinta noastră să devenim mainstream neapărat” - interviu cu grupul KUMM " </i>
Kovacs Andras: Deloc. Ne place sa ne lăudăm cu ceva nou. Eugen Nuţescu: Poate că sună aberant, dar dat fiind că, pînă acum, am crezut cu maximă sinceritate că fiecare nou album al nostru este cel mai bun, am jucat acest rol destul de sincer Cum e să explici mereu la ce te-ai gîndit, cum s-a desfăşurat procesul de creaţie? Mihai Iordache: Cred că cel mai bine nu explici. Poţi să spui nişte lucruri, dar nu poţi oricum să înlocuieşti muzica în sine, aşa că... E.N.: Arhitectul Frank Gehry a fost întrebat odată, la conferinţa de presă prin care s-a inaugurat o clădire de-ale sale, la ce s-a gîndit cînd a construit-o. Şi el a răspuns "Întrebaţi-l pe psihologul meu.” Cred că un artist, dacă simte nevoia să adauge ceva, verbal, la muzica pe care a compus-o, o face singur. Cătălin Mocan: Pe lîngă asta, cred că e mult mai fermecător să-şi facă fiecare părerea, cînd ascultă. Dacă tu spui că o piesă este despre ceva anume, poţi să produci chiar confuzie, pentru că cel care ascultă acasă încearcă automat să facă legătura cu ce ai spus tu. Asta înseamnă să-ţi pui ascultătorul pe un făgaş care, poate, nu e neapărat cel mai bun. Există o cotitură stilistică pe Far From Telescopes; cum aţi descrie-o? E.N.: Eu cred că diferenţa vine mai ales din orchestraţie, pentru că e mai simplă, mai rock’n’roll. Poate dacă am cînta piese de pe albumul anterior cu orchestraţiile pe care le-am folosit acum, distanţa n-ar mai fi percepută atît de intens. Este, într-adevăr, o diferenţă şi de sound, care ţine de experienţa noastră ca muzicieni, de inginerul de sunet, de studioul de sunet unde am înregistrat, toate astea contribuie la faptul că totul sună altfel. Este acesta un album mai happy? C.M.: E un album care spune chiar şi lucrurile triste cu un surîs în colţul gurii. Sînt piese vesele sau care în prima fază aşa par, dar sînt şi piese care aduc aminte de atmosfera albumului anterior. Vorba unui Beatles: "Dacă vrei s-ajungi la sufletul publicului trebuie să ai priceperea de a combina comedia cu drama sau invers”. Astfel, toată lumea se va regăsi, cumva, în cele spuse de tine. Lucrul ăsta cred că ne-a ieşit cu acest album. E.N. Eu mi-aş fi dorit să fie chiar mai happy decît a ieşit. Ce ne facem totuşi cu fanii care se înnebuneau după deprimări la tavă, ca în "Red Coffee”, de exemplu? E.N.: Au cîteva piese care să-i mulţumească. M.I.: Dacă am sta să ne mai gîndim şi la asta, nu ştiu dacă am mai avea timp să cîntăm. Ar fi ca şi cum ne-am gîndi care va fi rolul nostru în istoria muzicii. Egal, la fel de aberant. K.A.: Uite, a fost cineva pe forumul nostru, care a semi-desfiinţat albumul anterior imediat după ce apăruse. Apoi, probabil, l-a mai ascultat şi s-a obişnuit cu ideea. Acum, după ce a ascultat cele cîteva piese noi, pe care le-am cîntat live, a zis că "nimic nu va mai fi ca Different Parties”. E.N.: Semnul bun e că am avut mereu un nucleu dur de fani. Sînt oameni care au trecut peste toate furtunile stilistice şi de componenţă şi au rămas cu noi, pentru că într-adevăr există un filon care se păstrează în muzica noastră, evident în mod natural. K.A.: Oamenii totuşi aşteaptă mereu ceva nou. Poţi să cînţi anumite piese ani de zile, uite, de exemplu "Dictionary” are 12 ani. Dar e de preferat să le oferi mereu ceva nou. E.N.: E ceva foarte democratic, de fapt. Noi o propunem o cărare, un drum. Cine are chef, se ia după noi, cine nu, poate coborî la prima. Mi se pare că astfel de schimbări se petrec de cîte ori apare cineva nou în formaţie. Venirea tobarului Paul Ballo a adus, parcă, nişte ritmuri mai dansante... C.M.: Piesele erau toate făcute înainte de venirea lui Paul. El şi-a impus desigur, părerea, în tratarea cîntecelor, dar totuşi, ele erau gata înainte. E.N.: Dacă aducem în discuţie schimbarea care a avut loc atunci cînd a venit Cătălin, e altceva. Cînd se schimbă solistul e ceva mai personal. Într-un fel e mai grav, pentru că mulţi oameni se ataşază mai mult de imaginea ta, decît de muzica ta. La venirea lui Cătălin registrul s-a schimbat drastic... C.M.: S-a modificat contextul de fapt. Cînd am apărut eu, au apărut şi piesele care s-au potrivit mai mult cu mine. E.N.: Cred că muzica îi reflectă pe cei care sînt în acel moment în Kumm. M.I.: Tu de fapt te-ai prins de o chestie care la noi e o tradiţie. De cîte ori a venit cineva nou, cînd s-a observat că omul poate să funcţioneze în contextul Kumm, s-a trecut imediat la a compune cu el, ca să vedem exact ce ar face el. Mereu li s-a dat frîu liber noilor membri, să vedem ce poate face fiecare, la nivel creativ. C.M.: Totul e OK, de fapt. Atîta vreme cît nu încerci să iei viaţa altuia... Apropo, are un vocal actor nişte aşi în mînecă, datorită şcolii absolvite? C.M.: De unde văd eu lucrurile, nu neapărat. Poate că şcoala de actorie ajută, în sensul că eşti obişnuit mai mult cu scena. Trebuie să exişti pe scenă, nu poţi să stai cu mîinile în buzunare. Altfel, cred că e o problemă individuală. Eu, de exemplu, preţuiesc mai mult partea de actorie decît cea vocală, propriu-zis. Partea vocală mie mi se pare o chestie mai tehnică, ori eu nu ţin să fiu tehnic. Aş putea să stau acasă să fac exerciţii non stop şi să cînt o linie de cristal, dar doar atît. Să nu intri niciodată în palatul de cristal.... Prefer să cînt în aşa fel încît să spun ceva despre viaţa mea. "Nu există rock’n’roll în România” Mie mi se pare că sînteţi oarecum suspendaţi între trupele bătrîne, consacrate demult şi stratul neconsistent de trupe noi, la care auzi o piesă, după care nu mai auzi de ea... Cred că lipseşte pătura medie de trupe bune... M.I.: Cine a avut norocul sau ghinionul să prindă anii ’70 -’80 în România, dacă nu a deschis urechile să vadă ce se mai întîmplă şi în afară, a rămas cu trei trupe, cinci actori şi cam atît. Pe vremea aceea, apariţia unui disc Iris era un eveniment în sine, aşa că sigur ţi-l luai. Nu avem cum să luptăm cu asta. E ca la prima dragoste... C.M.: Eu cred totuşi că există un strat mediu. Eu aş spera să fim în zona aceea de Viţa de Vie, Omul cu Şobolani, Vank... E.N.: Eu sînt mai radical şi spun că nu există rock’n’roll în România. Există o sumă de oameni talentaţi, dar a căror mentalitate, la fel cu a celor mai mulţi români, nu are nici o legătură cu rock’n’roll- ul. Românul s-a născut folkist... Oare de aceea a spus Cătălin la un moment dat, într-un concert la Vama Veche "Vă mulţumim că vă place muzica noastră. Cred că sînteţi nişte extratereştri...”? E.N.: Eu nu empatizez deloc cu gusturile ţării ăsteia, în materie de muzică. Artiştii care mie-mi plac şi sînt imenşi în State sau Anglia, aici n-ar umple Sala Palatului. Aşa că pot să-i înţeleg remarca. Nu are nimic de-a face cu ideea de "noi sîntem buni, alţii sînt răi”. E exact ca la divorţ, nepotrivire de caracter. Vorbea Matei Florian despre asta, într-un articol. Între The Smiths şi Metallica, românul a ales Metallica. Asta e. Ce vă lipseşte pentru a deveni o trupă mainstream? C.M.: Nu cred că e o ţintă clară a noastră, să devenim mainstream. Dar nici nu ne ferim de asta. Dacă, ca o consecinţă a activităţii noastre şi fără să fim nevoiţi să facem mari compromisuri, apare mainstream-ul în jurul nostru, noi n-o să-l refuzăm. Este Far From Telescopes un pas spre mainstream? Piese mai scurte, poate mai uşoare… E.N.: Nu. Noi am cîntat pur şi simplu ceea ce ne place nouă. Iar dacă există pe albumul ăsta piese de 2 minute jumătate, înseamnă că atîta le-a luat să spună ceea ce aveau de spus. Apropo, sînt trei piese "trase în bucătărie”. Din textul uneia s-a extras chiar titlul albumului… E.N.: Pur şi simplu am vrut să facem şi altceva decît aia cu mersul în studio şi tras serios. Sînt nişte intermezzo-uri muzicale. Pînă la urmă, de fapt aşa cîntăm noi. Zdrăngănitul lui la chitară e prima probă de rezistenţă a unui cîntec. This is the campfire test! Dacă nu funcţionează aşa, nu funcţionează altfel. Şi la capitolul live cu toate instrumentele vă descurcaţi foarte bine. Mă impresionează faptul că pînă acum n-am văzut două concerte Kumm la fel... K.A.: Asta fiindcă nu ştim să cîntăm! Greşim piesele! De-aia iese mereu altceva. C.M.: Dar trecînd peste gluma asta, e bine dacă-i aşa. Am şi fost cotaţi drept cea mai bună trupă live din 2008. Sigur, habar n-am acum de către cine... M.I.: Îţi spun eu, de Actualitatea Muzicală, revista aia gen care vine o dată pe lună acasă, fără să o fi cerut! E.N.: Mihai, mi se pare mie sau eşti cam punk azi? La ce vă aşteptaţi de la lansarea acestui album? E.N.: Am două scenarii, cel rău şi cel bun. Primul zice că, asta e, fiecare zi poate fi ultima, chiar dacă sună cam patetic. Pe de altă parte, ne-am produs albumul singuri, nu a intervenit absolut nimeni între munca noastră şi produsul final. Ne-am implicat toţi, cu cît am ştiut şi putut fiecare. Şi simţim că se sudează totul, într-un mod nou şi plăcut pentru toţi. Cred că se naşte un nou Kumm, care se tot naşte de ceva vreme. Dar acum am făcut paşi mari, după ce am trecut printr-o perioadă de acumulări. C.M.: Eu o să zic ceva mai puţin major şi apocaliptic. De-abia aşteptăm să lansăm acest album, mai ales ca să putem cînta live nişte piese pe care le-am păstrat, ca să avem ce oferi proaspăt la lansare. Va fi un concert la care se va cînta cu mult entuziasm, nu că asta nu s-ar întîmpla de obicei, ba dimpotrivă, uneori cred că există prea mult entuziasm care alunecă aşa, spre circ, cîteodată. Poate colegii nu sînt de acord, noi avem tendinţa de a ne contrazice foarte mult între noi... K.A.: Nu-i adevărat! E.N.: Hai că e bine că e aşa. Atîta vreme cît putem sta împreună la o masă şi ne putem spune părerile, înseamnă că există toate uşile deschise de care e nevoie ca să fim cu toţii Kumm. Spuneai... C.M.: Că eu sper ca procentul de circ să fie mai scăzut. Vor fi invitaţi pe placul tuturor, sper. Un concert bun este cel mai jos lucru la care vă puteţi aştepta. Şi, că tot sînt eu cu citatele azi " nu ştiu ce am " să vă spun ce am citit eu despre succes. Succesul înseamnă să treci peste multe eşecuri fără să-ţi pierzi entuziasmul. Hai să încheiem cu un mic joc: dacă Kumm ar fi o culoare, ce culoare ar fi? C.M.: Magenta. E.N.: Roşu. K.A.: Aţi zis că ne contrazicem mereu. Şi eu aş fi spus roşu... aşa că zic albastru. M.I.: Eu sincer aş fi zis verde. E complementar, nu? Dacă Kumm ar fi un zgomot, ce zgomot ar fi? C.M.: Un zgomot de cizmă care striveşte o ţigară. E.N.: Un robinet stricat care picură într-un lighean plin. A.K.: Un avion la decolare. M.I.: Mă gîndesc la sunetul valurilor. Dacă ar fi un cuvînt? E.N.: Caracatiţă. M.I.: Dar e un cuvînt. Înseamnă nisip. C.M.: Zgomot... Dacă ar fi o... temperatură? K.A.: 20 de grade. Pentru ă nu-mi place nici frigul, nici căldura. C.M.: 37 cu 2! M.I.: Ar fi 16 grade. Dar în aprilie, cînd te bucuri că sînt 16 grade. E.N.: Eu nu pot să mă gîndesc la o temperatură. Eu văd Kumm aşa, ca pe o iarnă caldă. a consemnat Ana M. CĂLIN