"Nu am auzit vorbindu-se de autorii români trasuşi în spaniolă"

Există multe puncte comune datorate, în primul rînd, originii latine. Dacă cineva are curiozitatea să răsfoiască nişte cărţi de proverbe, va vedea că multe sînt comune celor două culturi, venind direct din latină, dar va descoperi în acelaşi timp şi alte influenţe pentru fiecare cultură în parte. În spaniolă nu o să întîlneşti niciodată echivalentul unui proverb precum "Capul plecat sabia nu-l taie", de exemplu; un spaniol nu ar accepta niciodată această idee, să te umileşti şi să-ţi pleci capul pentru a scăpa. Există însă în folclorul spaniol motive identice cu balada meşterului Manole, există tradiţii asemănătoare colindelor, aşa-numitele autos în spaniolă, care sînt, de fapt, micile vicleimuri de la noi reprezentate de Crăciun şi Anul Nou. În materie de literatură cultă însă cred că nu putem să vorbim de puncte de contact, pentru că literatura spaniolă este mult mai bogată şi are alte izvoare. Literatura română este o literatură a omului simplu în general, a ţăranului, o literatură cu tendinţe satirice, umoristice, în literatura spaniolă nu o să găseşti niciodată un autor asemănător lui Creangă sau lui Caragiale, de aici şi imposibilitatea de a-i traduce. S-au făcut încercări care nu au ieşit bine şi nu au avut succes. Literatura spaniolă începe practic în secolele VIII-IX; poemul Cidul, despre care se ştia pînă acum cîţiva zeci de ani că este din secolul al XI-lea, s-a descoperit că este, de fapt, din secolul al IX-lea. Poemele eroice, romanul cavaleresc, romanul picaresc nu au existat în literatura română, iar Iluminismul spaniol este diferit de orice Iluminism european. Nu există puncte comune nici între cele două literaturi contemporane. Literatura română din ultimii 20 de ani s-a axat pe ceea ce a însemnat comunismul, aşa cum în literatura spaniolă contemporană a existat o perioadă în care s-a scris foarte mult despre dictatura franchistă (1939-975). Altfel, cele două literaturi sînt complet diferite. V-aţi dedicat o mare parte din viaţă studiilor celor două limbi; este România un teren propice acestor apropieri lingvistice? Ţările mici sînt, în general, mai deschise spre culturile şi limbile popoarelor mari. Românii, bulgarii, maghiarii au învăţat limbile de mare cultură, pentru a se putea face cunoscuţi şi pentru a putea răzbate printre giganţii culturii. Marile imperii nu au făcut nici cel mai mic efort pentru a se apropia de alte culturi, începînd cu romanii, pe care nu i-a preocupat nimic din ce nu era roman, cu excepţia faptului că i-au copiat şi i-au imitat pe greci. În schimb, în secolele XV-XVI, spaniola se vorbea, de exemplu, în toate colţurile Europei. Spaniolii contemporani nu vor să înveţe limbi străine şi nu-i prea interesează culturile străine. Pe de altă parte, româna şi spaniola sînt apropiate şi pentru că există multe asemănări din punct de vedere structural, fonetic, datorate faptului că, atunci cînd a început să se fragmenteze unitatea latinei, atît spaniola, cît şi româna ocupau aşa-numitele poziţii periferice Imperiului Roman. Inovaţiile în limbă şi în cultură pleacă de la metropolă, dar nu ajung întotdeauna pînă la capătul Imperiului, şi există o teorie a ariilor laterale care explică asemănările foarte mari dintre spaniolă şi română. De aceea este mult mai uşor pentru un român să înveţe spaniola decît germana. Există şi factori adiacenţi însă - cum ar fi actualele telenovele latino-americane, muzica spaniolă... Românii au descoperit cultura spaniolă tîrziu, în secolul al XIX-lea, cînd apar primii călători români în Spania. Probabil că toate aceste elemente îi fac pe români receptivi faţă de cultura spaniolă şi dornici să se pună în contact cu aceste realităţi. Ce receptare au avut autorii români traduşi în spaniolă? Există cîţiva traducători foarte buni, cum ar fi Joaquín Garrigós care s-a zbătut foarte mult să traducă şi să facă cunoscută literatura română în Spania. A început cu autori foarte cunoscuţi: Mircea Eliade, Emil Cioran, apoi a reuşit să traducă şi din Vasile Voiculescu, din Norman Manea şi alţii. Eu am tradus o antologie de poezie a diasporei româneşti în Spania, o iniţiativă a Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, a cărei idee era ca românii stabiliţi în Spania după ’90 să-şi arate şi latura intelectuală, chiar dacă sînt obligaţi să muncească în construcţii, în brutării... Cartea s-a bucurat de succes, şi datorită faptului că, fiind o iniţiativă instituţionalizată, s-au trimis volume la toate bibliotecile, iar lumea le-a văzut şi le-a citit. Cartea însă nu s-a vîndut pe piaţa spaniolă. A doua carte pe care am tradus-o a fost o antologie din George Bacovia care cuprinde 40 de poeme, mai ales din primele sale volume, şi este însoţită de un studiu introductiv. Criticii din jurul meu s-au manifestat entuziast, recunoscîndu-l pe Bacovia ca pe un mare poet. Dar la nivel global, nu văd o receptare foarte mare. Nu am auzit vorbindu-se de autorii români traduşi în spaniolă, cu excepţia traducerilor din Mircea Eliade, şi nici nu am văzut multe cronici la traducerile apărute. Trebuie făcut mult mai mult pentru autorii români şi trebuie punctat faptul că nu se poate face cultură fără bani. Cultura este o investiţie pe termen lung, trebuie să investeşti acum ca să dea roade peste 20 de ani. Există workshop-uri pentru traducătorii de limbă română în Spania? Există o aşa-numită şcoală de limbi străine în Madrid, unde se predă româna pentru traducători, dar este un cerc extrem de restrîns, cu doar doi oameni pe baricade. Cred că este singurul oraş mai important unde se pune accentul pe astfel de cursuri, dar este, totuşi, nereprezentativ. Imigraţia românilor ajută răspîndirii limbii române în Europa? Nu cred. Românii vorbesc româna între ei. Acolo unde sînt comunităţi mai mari, românii au reuşit să trezească puţin interesul pentru limba română. Chiar dacă îşi creează mici colonii de afaceri, comunicarea se face în limba popoarelor adoptive, pentru că sînt minoritari. Cu siguranţă, italienii şi spaniolii ştiu acum unde există pe hartă România, din păcate însă, ecourile nu sînt întotdeauna pozitive şi comportamentul unui segment al românilor imigranţi nu a ajutat prea mult. Un sfat pentru tinerii lingvişti români care vor să ajungă în Spania... Este foarte greu la început. Eu am studiat cultura şi civilizaţia spaniolă, cunoşteam limba foarte bine, poate chiar mai bine decît mulţi spanioli, dar am reuşit de-abia la 46 de ani să ajung în Spania. Acum fiecare vrea să ajungă cît mai repede la un masterat/doctorat în Spania, dar spaniolii nu dau burse aşa de uşor. Ce pot să le zic tinerilor este că nu trebuie să se descurajeze. a consemnat Andra ROTARU