Necazuri în Paradis?

O scurgere masivă de documente legată de compania Mossack Fonseca a dus la dezvăluiri nemaipomenite despre felul în care sute de oameni bogați își disimulează averile pentru a evita taxarea în țările lor de origine. E vorba de peste 11 milioane de documente, de 200 de firme-paravan, de o rețea întreagă de avocați, societăți și acționari fictivi. Un Consorțiu Internațional al Jurnaliștilor de Investigații a luat la puricat documentele respective pentru a-i demasca pe evazioniști. Este, probabil, cea mai importantă scurgere de documente din istoria presei moderne.

● Prima observație e că evaziunea e transpartinică, transnațională, ba chiar transcivilizațională. Dezvăluirile din a­șa-nu­mitele „Panama Papers“ arată că tot felul de oameni cu bani, de pe te miri unde, aproape recurg sistematic la metode prin care pot scăpa de fiscalizarea averilor. Lideri democrați din țări occidentale și șefi de state despotice, cîntăreți de operă sau fotbaliști, oameni de afaceri în ascensiune sau familii nobiliare și-au construit companii în paradisuri fiscale. Orice politizare a chestiunii într-o direcție sau alta, într-un clivaj socialism-capitalism ori, dimpotrivă, într-un rechizitoriu împotriva ipocriziei socialiștilor bogați, e absurdă.

● M-a surprins interesul foarte mare al publicului pentru acest gen de dezvăluiri. Nu e neapărat o răzbunare a oamenilor buni plătitori de taxe pe cei care încearcă să le evite. Ci mai degrabă un interes de tip tabloid. Căci, dacă nu au mizat pe dimensiunea politică a scandalului, ziarele au prezentat, aproape voyeuristic, liste cu nume, înșiruiri de celebrități. „Și ăsta!? Și ăla!?“ – pare să fie comentariul nescris, dar indus celor care citesc aceste știri. Indignarea poate fi însă utilă: în unele state, oamenii au ieșit în stradă cerînd demisia politicienilor prinși cu minciuna. În alte locuri, tot la presiunea publică, s-au deschis anchete.

● Acum vreo trei ani am întîlnit, la București, un avocat specializat în – explica el, gingaș – „optimizări fiscale“. Discursul asupra companiilor off-shore e argumentat pragmatic și susținut, pe alocuri, cu un anume spirit etic. Pentru el, a eluda Fiscul e o formă de protecţie a averii. În plus, companiile off-shore oferă anonimatul de care au nevoie oamenii de afaceri uneori. Unele jurisdicții „avansate“, explica el, oferă aceste avantaje. Mai departe: „O companie plăteşte un impozit de 16% pe profitul rezultat din activitate. Acţionarul societăţii încasează, după plata tuturor taxelor şi impozitelor, nişte dividende care, la rîndul lor, sînt impozitate cu 16%. Rezultă o sarcină fiscală de 32%. La nivelul Uniunii Europene, există o directivă – transpusă deja în legislaţia internă – care spune că, dacă o companie dintr-un stat membru UE deţine o altă companie dintr-un alt stat membru UE şi are o participaţie minimă de 25%, pentru o perioadă de doi ani, distribuţia de dividende de la societatea deţinută către societatea deţinătoare nu se taxează. Directiva a fost adoptată pentru a încuraja investiţiile în interiorul UE. Orice om de afaceri român este tentat să exploateze în propriul său avantaj această posibilitate oferită de lege“, mi-a explicat avocatul. Ironic, sediul firmei respective se afla, literalmente, la doi pași de o Administrație Financiară. Și, tot ironic, fondatorul ei a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Probabil că mulți dintre clienții săi au fost mai norocoși. Oare cîți se regăsesc în „Panama Papers“?

● În „Panama Papers“ apar, din in­ves­tigațiile jurnaliștilor de la Rise Project, în jur de o sută de nume de cetățeni români. Probabil că mulți alții și-au deschis conturi și firme în alte țări cu fiscalitate redusă. Firmele avocățești românești care consiliază oamenii de afaceri cum să scape neimpozitați lucrează în deplină legalitate.

● Culmea e că aproape toată lumea vorbește acum de „Panama Papers“ și de regimul special al firmelor și al capitalului în această țară cînd, de fapt, și în Europa există destule state cu o legislație fiscală foarte relaxată: Olanda, Luxemburg, Cipru, Malta, Elveția. Secretul bancar e, de cîțiva ani, tot mai fragil, datorită mecanismelor de cooperare și înțelegerilor semnate la nivel european. Dar circulația capitalului rămîne, dacă nu secretă, atunci măcar discretă. Mai ales pentru cei care au foarte mulți bani.