Muzicanţii din Quick Time
Aşadar, noile achiziţii fonice de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Nu sînt chiar achiziţii, că-i totul free şi nu e chiar fonic, că-i mai mult video. Deja v-am ameţit, dar putem s-o luăm treptat. Offset, SPTV şi ixi software sînt expoziţiile media din ultima lună. Ce se întîmplă cînd muzica, fizica şi animaţia se întîlnesc în aceeaşi fereastră? Nu un poem de Emil Brumaru (cu toate că n-ar fi exclus), ci un nou tip de acţiune artistică. Transferul de formă din mediul grafic în cel fonic. Cam asta încearcă cei de la ixi software. Să dăm o vorbă din statement-ul lor: "ixi software e un proiect experimental care are ca scop construirea de prototipuri pentru instrumente (tools) muzicale." Nu e vorba de viori fără cutii de rezonanţă sau tromboane cu aripi, ci soft-uri open-source (adică pe care orice programator le poate schimba, îmbunătăţi, rescrie etc.). Care nu imită alte instrumente muzicale, ci încearcă să reconstruiască modelul intuitiv în crearea de sunete. Ca şi cum ai vedea o autostradă de sus şi fiecare maşină ar fi o notă, accidentul - un bemol, poliţia - un diez. A manipula vizual sunetele poate inspira atît muzicienii, cît şi afonii, spun cei de la ixi software pe pagina lor de web, www.ixi-software.net. Dacă te interesează să faci muzică, ar fi bine să te pricepi la animaţie. Cînd zboară de colo-colo cîte-un cerc, e destul de aiurea dacă nu te prinzi care-i mişcarea. Da, e genul de muzică pe care n-o auzi la Ateneu. Probabil nici n-ar trebui să-i spunem muzică, ci oarecum artă, dacă acceptăm că orice om este artist. Aceeaşi poveste democratică în care orice individ poate compune şi descompune. Fără studii, fără vreo legătură cu oficiala cultură, înaltă, de bun-gust. Am găsit un soft care mi s-a părut bun pentru generaţia desenelor animate: StockSynth. Chiar dacă online se găseşte doar varianta demo, merge şi-aşa. Produsul lui e unul minimalist: sunete care urmează un fir logic, cam atonale, oricum, te poţi juca cu pitch-ul şi iese ceva interesant. Mie mi-a ieşit o alarmă de trezit dimineaţă, dar şi un bun cîntec de îngropat soldăţeii de plumb. Pe un careu verde aduci straturi de sunete, cu frecvenţe diferite, şi iese un mix simpatic. Ceva în genul albumului Nenette et Boni de la Tindersticks. Liniştitor sau foarte enervant, sînt totuşi sunete de frecvenţe radio care se mulează sau nu pe mintea ta. Mai departe m-am încurcat cu un SpinDrum, variantă beta. Am reuşit să scot din el ritmuri (pentru asta a fost gîndit), dar cam fără sens. Mi-a ieşit un industrial jalnic, fără nici o legătură cu visele mele că într-o zi îi voi dirija pe cei de la Einstürzende Neubauten. Din soft-ul ăsta mai iese drum& base, dar ori nu am avut răbdare, ori era ceva deja fumat. Mai e unul singur care m-a păstrat în virtualitate: Viruses. Chiar dacă reproduce o lume microscopică (fenomenul propagării viruşilor), soft-ul, tot beta, vrea să descopere un algoritm după care să producă "muzică inteligentă". Deocamdată viruşii sînt învestiţi cu sunete şi trec de la o celulă la alta scoţînd sunete îngrozitoare. Mai grav este că fiecare celulă păstrează fiecare virus-sunet. Eu m-am jucat cu 6 celule deodată. Pînă am obosit şi m-am întors la Bach. Iar pe pianul lui Gould treceau întruna viruşii de la ixi software.