Zone de albie
● Kronos Quartet, Floodplain, Nonesuch / A&A Records, 2009.
Într-un articol recent mă plîngeam că filarmonicile (mai ales cele de pe la noi) au pierdut legătura cu contemporaneitatea muzicală şi se bazează pe axioma că găina bătrînă face supa bună. Aşa cum cunosc şi rockeri care refuză să asculte orice datat după moartea lui Lennon (sau Mercury, sau Pittiş, în funcţie de gusturi) sau jazzeri care consideră că nu s-a mai făcut nimic în muzică după Miles Davis. Am fost mai acru decît intenţionam (mă enervase pînă la prurit albumul lui Serj Tankian), dar sinonimia forţată între clasic şi vechi (=confirmat) se poartă. Ideea fundamentală, pe care o menţin, e că nu consider trecutul ca avînd vreun soi de întîietate în faţa prezentului, decît prin prisma atitudinii socialiste, de a şti pe ce te poţi baza. Prefer atitudinea prin care încerci mereu să depăşeşti lucrurile pe care te poţi baza, chiar cu riscul de a pierde din echilibru. Dacă în context socio-economic echilibrul între aceste atitudini afectează vieţi umane, în muzică (şi arte în general) e în joc doar evoluţionismul artistic.
Kronos Quartet sînt dintre cei care cîntă muzică clasică nouă în anul 2010, scot albume, iau premii, merg în turnee cu autobuzul. Probabil nu se îmbată criţă şi nu sfîşie tricourile fanelor, dar trăiesc în aceeaşi industrie muzicală şi realitate contemporană ca pop-starurile de la televizor. Sigur, un cvartet nu e o filarmonică, dar nu sînt puţine nici grupurile muzicale mari care compun şi scot albume cu nemiluita (şi au twittere şi fancluburi, ba chiar şi DVD-uri sau videoclipuri).
Britanicii au postul de radio Classic FM care promovează albume, topuri, power-play-ul zilei, bîrfe şi ştiri, aplicaţie iPhone şi magazin virtual doar cu muzică clasică, şi proaspătă pe deasupra (nu sînt neglijaţi nici clasicii morţi, desigur). Ba mai au şi o festivitate televizată de premii comparabilă cu MTV Music Awards. Bine, nu e cu Lady Gaga şi nici nu-s premiile prezentate de P. Diddy. Dar sînt prezentate de Jeremy Irons, Michael Caine, plus că au şi ei superstarurile lor flamboaiante, o Lady Gaga a sopranelor, un Ozone al coriştilor ori un Borobeică al harpei. Anul acesta pe covorul roşu şi-au făcut poze Herbie Hancock, Hans Zimmer şi corul de preoţi romano-catolici The Priests. Plus Angela Gheorghiu, Female Artist of the Year! Tineri metrosexuali cu şaluri bicolore şi tunsori emo agită statueta premiilor Classic Brit pentru cine ştie ce album de debut a cappella şi te întrebi de ce nu şi-or fi făcut un boy band pop. Uneori chiar au un boy band ca proiect alternativ, să mai îngroaşe puşculiţa, vezi cazul Rhydian (un fel de Costel Busuioc de-al lor). Drept concluzie de paragraf, îl voi cita pe David Harrington, liderul Kronos Quartet: „I’ve always wanted the string quartet to be vital, and energetic, and alive, and cool, and not afraid to kick ass...“.
Cel mai recent album Kronos conţine interpretări ale unor piese compuse de artişti provenind din zonele de albie ale unor mari fluvii, acesta fiind, de altfel, conceptul albumului, sugerat prin titlul Floodplain. Nu e vorba totuşi de un cover album, piesele fiind, în proporţie de două treimi, compuse special pentru Kronos Quartet (cealaltă treime sînt preluări din folclor). Bunăoară, „Tashweesh“ (vezi video mai jos) a fost compusă de Ramallah Underground, pionierii hip-hop-ului iranian. Alte contribuţii vin din partea unor compozitori azeri, libanezi, egipteni ori etiopieni. Nu doar piesele sînt de provenienţă exotică, ci şi instrumentele „invitate“ care se alătură cvartetului de coarde: riq, shruti, darbukka şi balaban nu sînt nume de artişti world music, ci instrumente artizanale sau experimentale ce completează sound-ul epic al albumului. Terry Riley, pionierul minimalismului clasic şi frecvent colaborator cu Kronos Quartet, dă şi el o mînă de ajutor.
Şi încă un detaliu semnificativ: Kronos Quartet sînt responsabili (alături de compozitorul Clint Mansell) pentru coloanele sonore ale unora dintre filmele lui Darren Aronofsky, bunăoară Requiem for a Dream şi The Fountain. Cei care au văzut filmele vor face imediat conexiunea, nimeni nu poate uita acele soundtrack-uri.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com