Zef’s not dead, baby!

● Die Antwoord, Donker Mag, Zef Recordz, 2014  

Cînd, în 2009, o trupă al cărei nume tradus în limba română era Răspunsul arunca în spaţiul www 23 de cîntece pentru a fi ascultate gratis, aproape nimeni nu bănuia ce avea să se întîmple. Ieşiţi din laboratoarele contraculturale ale mişcării Zef — o cultură a  tinerilor sud-africani albi (dar nu numai) care pune înaintea unui semn de întrebare chestiuni precum identitatea, rasa, clasa şi relaţiile dintre ele în contextul social postapartheid; dacă vreţi, echivalentul pe nedrept blamatei şi proaspăt descoperitei de media „culturi a hipsterilor“ din România, în fapt încercarea unei noi generaţii de a se configura identitar în raport cu trecutul recent, într-o lume bîntuită de stereotipurile „tranziţiei“ şi de reflexele „părinţilor“ —, trupeţii Die Antwoord arătau straniu şi cîntau piese cu nume precum  „Jou Ma se Poes in ’n Fishpaste Jar“. 

În luna august a aceluiaşi an, totul începea să aibă un oarecare sens, odată cu lansarea videoclipului pentru „Wat Pomp?“. Dar sfîrşitul lui 2009 era cel care avea să aducă totul: viralizatul video pentru „Enter the Ninja“ îi transforma peste noapte pe Watkin Tudor Jones (aka Ninja), Anri du Toit (aka Yo-Landi Vi$$er) şi Justin de Nobrega (aka DJ Hi-Tek) în starurile noii generaţii, unele apte să polarizeze triburi antinomice cultural în jurul unor dispute care includeau (şi încă includ) chestiuni precum adevărat/fals, bun/rău, valoros/nonvaloros etc. Ninja, Yo-Landi şi Hi-Tek performau un mix de eurodance, electro, techno şi hip-hop mitraliate în engleză, afrikaans (rave-rap, cum l-au numit revistele de specialitate) care îi aducea, preţ de două EP-uri (5 şi Ekstra) şi un album ($O$), în portofoliul artistic al Interscope Records, o subsidiară a gigantului Universal. După scurtul mariaj cu casa americană, grupul din Cape Town îşi inventează în 2011 propriul label, Zef Recordz, la care apar, pînă acum, două LP-uri, Ten$ion (2012) şi Donker Mag (2014).

Acesta din urmă, lansat pe 3 iunie şi precedat de single-urile „Pitbull Terrier“ şi „Cookie Thumper!“ (de altfel, şi unele dintre cele mai consistente momente de pe album), e o afacere bazată pe puterea acestui grup sud-african de a şoca şi de a seduce în egală măsură, de a aluneca între extremele unei isterice reprize hard trance, precum dementa „Happy Go Sucky Fucky“, pe care Yo-Landi îşi scuipă maţele, şi ale unui piano blues caricaturizat pînă în măduva oaselor, „Strunk“, pe care îl poţi auzi pe Ninja cîntînd cu voce suavă o propoziţie precum „Love lifts you up like an eagle, baby girl...“. Pe Donker Mag, Die Antwoord reuşeşte să conserve atitudinea unei trupe care o oferea masă de prînz unui leu pe inaccesibila Lady Gaga („Fatty Boom Boom“), după ce aceasta îi invita să cînte în concertele din deschiderea turneului ei, şi îl lua peste picior pe „Uncle Jimmy“ (Jimmy Iovine, temutul boss al Interscope), după ce le-a cerut „să fie mainstream“, cu nonşalanţa ironică şi confuzantă a dialogului din finalul mai vechii „Zef Side“: „Die Antwoord? / What does that mean? / The answer. / The answer to what? / Whatever, man... fuck!“ 

Paul Breazu este jurnalist.