Un punk melodios

● Sleaford Mods, Eton Alive, Extreme Eating Records, 2019. 

„Simt că n-o să fac față, / Jocul și-a schimbat regulile cu totul / Acum miza se numește «fără speranță», / Sîntem niște clementine mucegăite, fără șosete în picioare, fără pantaloni, / Numai formații reunite și refrene pop defuncte / Ca niște ghirlande poleite de Crăciun, de zici, frate, că sîntem iar în anii ’70. / Astea îmi amintesc de vremea cînd eram niște mucoși, / Cînd pe coastă nu se lăsase încă ceața, / Dar acum, în timp ce mă las purtat de colo-colo, totul e despre chiftele cu gem, o, Doamne!“ În 2017, la scurt timp după ce un procent de 51,9% din votanți decidea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană, Sleaford Mods, un dinamitant duo de street music* din Nottingham, picta imaginea rupturii sociale care a provocat Brexit-ul. SM a fost mereu despre realitatea imediată, așa cum genurile muzicale din care-și extrag etosul, punk-ul și hip-hop-ul, sînt despre ea. Am ajuns în 2019, iar Eton Alive, cel mai proaspăt album al trupei britanice, nu se dezminte: „-Little slits in houses / Don’t want ya thinking big, / The skint get used in loo roll shoes in films and all that shit / By indie docu-mentaries. / They ain’t highlighting no pain, / Some documentaries on Channel 4 are only in it for the fame. / We ain’t shoeshine boys for fakers, / Bingo punks with Rickenbackers, / You’ve had a record deal for nearly thirty years. / What do you know about agencies? / Looking for jobs, shit wages / Made memory alone, / Don’t justify your TV times, / Johnny Ramone, Sid, / Kebab spiders, easy riders and flag tits“.

Dacă rafalele autoreferențiale mitraliate de Jason Williamson nu-și pierd o anumită urgență pe single-ul „Kebab Spider“, producția partenerului Andrew Fearn vine cu o surpriză situată între clubul ultracontemporan, în care epoca digitală și-a inoculat implacabil sound-ul revoluției tehnologice, și cel vintage, al R&B-ului optzecist, placat cu aluziile revoluției afro-americane în muzică. Videoclipul single-ului amintit mai devreme marșează, ironic, pe ideea formatului impus de o platformă globală precum Boiler Room – clubbing-ul ca stream accesibil oricui are o conexiune la Internet, clubbing-ul întors pe dos de prezența camerei video, locul unde performer-ul stă cu spatele la publicul real, cel prezent în platou, în show, pentru că publicul e în altă parte; el se virtualizează prin însăși lentila camerei video. Linia aceea de bas de pe „Kebab Spider“, care trimite către o eră aparent revolută, rămîne, pînă la urmă, găselnița celor doi Sleaford Mods: Eaton Alive se melodicizează prin apelul la (o anumită parte din) clasici, în buna tradiție a (post-)punk-ului, care recupera funk-ul și disco-ul pentru că detesta rock-ul. Îndepărtați parțial de minimalismul brutal al albumelor anterioare, Williamson și Fearn livrează în 2019 mai mult balans și rant-uri adresate industriei muzicale – despărțirea de Rough Trade Records ar putea fi de vină –, mai puțină politică și un LP seducător tocmai din acest motiv, în pofida concluziei de pe „Negative Script“, ultima piesă a albumului: „I favored being out of it / But I got tricked by my tiny mind, / I didn’t want to sit here / And loosen up to a rhythm I thought was tight, / I still want to get rid of it, / I favor being dumb“. 

* Într-o discuție din februarie 2019, avută cu cititorii publicației The Guardian, Jason Williamson, vocalistul din Sleaford Mods, punea o etichetă personală stilului formației engleze: „This is -street music, and on the street is never nice“. 

Paul Breazu este jurnalist.