"Un mare artist, un om fără compromisuri"

23 mai 2012   MUZICĂ

- Festivalul "Sergiu CELIBIDACHE" la Bucureşti -

Dacă UNESCO a declarat 2012 „Anul Sergiu Celibidache“, fiul dirijorului, Serge, declară 2012 „Anul Muzicii“, organizînd în România, la 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor, prima ediţie a unui festival care se va întinde pe două luni – din mai pînă în iulie. Aşadar, Festivalul „Sergiu Celibidache 100“ reuneşte şapte masterclass-uri toată luna mai, la care accesul este gratuit, susţinute de artişti-instrumentişti de excepţie, din toată lumea, pentru studenţii din România şi din străinatate. Începînd cu finele lunii iunie, sînt programate opt concerte susţinute la Ateneul Român cu artişti recunoscuţi internaţional, foşti elevi ai lui Sergiu Celibidache. Festivalul este bienal, actuala ediţie se desfăşoară pînă pe 7 iulie. Iniţiatorul festivalului este Serge Celibidache, fiul compozitorului.

Ce presupune acest festival şi de ce îl organizaţi?

Cred că e foarte important să avem un punct de reper la o sută de ani de la naşterea tatălui meu. E o oportunitate unică să începem ceva în România, unde încă nu s-a făcut mai nimic şi unde nu s-a vorbit despre acest fenomen. E esenţial, mai ales, să descoperim muzicieni şi artişti talentaţi şi apoi să dezvoltăm acest concept. Pentru mine e de două ori mai important să ne ocupăm de fenomen, de muzică, de impactul sunetului asupra conştiinţei umane. Şi să dau acestui festival o identitate românească. Asta pentru că tatăl meu a fost român! S-a născut român şi a murit român! De ce să nu pornim în căutarea muzicii din Bucureşti, din România, pentru ca apoi să mergem în lume, să avem nişte exemple foarte concrete cu muzicieni, cu profesori şi să descoperim sunetul acesta trăit de tatăl meu. Pentru mine nu e vorba doar de tatăl meu, de Sergiu Celibidache. De acolo pornim. Ideea este să dezvoltăm şi să mergem mult mai departe cu fenomenologia lui, fenomenologia muzicală. Eu cred că tradiţia muzicală din România nu mai e cum a fost şi cred că e o oportunitate să întemeiem o nouă tradiţie.

Vă gîndiţi la o încercare de revigorare a muzicii prin intermediul unui festival?

Da. Exact. Şi acum, la 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache, mi se pare momentul cel mai potrivit.

Propuneţi un festival de durată. Care ar fi punctele cele mai importante?

E foarte greu să ne concentrăm pe un singur eveniment. În orice caz, concertul de deschidere, cel de pe 30 iunie, de la Ateneu, e unul dintre evenimentele centrale, pentru că în prima parte se va interpreta o lucrare compusă chiar de tatăl meu. Va fi o bună ocazie să-l descoperim şi pe compozitorul Celibidache. Acesta e unul dintre chipurile sale mai puţin cunoscute publicului. Şi aceasta cu toate că, de fapt, aşa şi-a început cariera: compunînd. Compoziţiile sale pe care le prezentăm în festival sînt importante, însă o miză majoră o reprezintă cursurile de masterclass: e vorba de transmiterea muzicii, de fenomenologia despre care vorbeam mai devreme. Putem să ne ocupăm de tineri dezvoltînd împreună o nouă abordare în muzică.

Avem o lună întreagă de masterclass-uri, toată luna mai, la Universitatea Naţională de Muzică. Mă bucur foarte mult că le putem organiza. Dacă mă gîndesc bine, cursurile în care tinerii sînt instruiţi de muzicieni profesionişti, de foşti elevi ai tatălui meu, sînt cele mai importante evenimente din festival.

Am vorbit despre „fenomenul“ Celibidache. Dar ce vă amintiţi despre „omul“ Celibidache, despre tatăl dumneavoastră?

Pentru familie şi apropiaţi, a fost un om de o generozitate nemărginită. A avut o inimă extraordinară. S-a gîndit o viaţă întreagă la alţi oameni, la oamenii defavorizaţi. Acestea erau preocupările sale: muzica şi săracii. Cînd mă gîndesc la tatăl meu, văd un mare artist, un om care nu face compromisuri. De fapt, aceste calităţi făceau din el un om complicat. Pentru că era mereu foarte direct, spunea exact ceea ce simţea.

Ştiu că era considerat de către orchestră un om exigent. Cum era acasă?

Era şi acasă foarte exigent, acesta era modul lui de a trăi: în exigenţă. Crezul lui era: dacă spui ceva, trebuie să fii foarte sigur pe ceea ce spui, să crezi ce spui. Fără ocolişuri. Nu vorbeşti dacă nu ştii, la fel cum nu mergi pe podium dacă nu ştii să conduci orchestra. Aşa a fost toată viaţa, foarte strict.

A fost foarte strict şi cu dvs.?

De la şcoală trebuia să mă întorc cu rezultate bune. Avea aşteptări mari. Dacă nu era un rezultat bun, trebuia să mă justific. În fine... Se ştie că el însuşi era un perfecţionist. Căuta întruna perfecţiunea. Şi cu mine, şi în muzică. N-a fost tocmai uşor să trăiesc cu asta. Cînd cîntam la pian, încercam să cînt cît mai bine. Dar asta nu era de ajuns şi pentru el. Mereu găsea cîte ceva care nu era în regulă. Am dezvoltat şi un complex muzical: nu puteam să cînt la pian cînd era el în casă. Îmi era imposibil să cînt în prezenţa lui. Pînă la urmă, am şi renunţat la muzică. Îmi cunoşteam limitele, îi ştiam aşteptările. A fost foarte evident că nu am acces la acea cunoaştere muzicală, că nu îmi doresc îndeajuns, că nu pot ajunge acolo unde voia el. Am ştiut că el ajunsese deja atît de sus, încît eu, mergînd pe urmele lui, aş fi nimerit într-o fundătură. Aşa că am ales medicina, apoi filmul.

Nu aţi fost tentat de această competiţie?

Nu! Niciodată nu aş fi putut fi în competiţie. Nu puteam să-mi propun nici măcar să realizez zece la sută din cît a făcut el. Era deja penibil să mă gîndesc la aşa ceva. Astfel că am ales repede alt drum.

Credeţi că aţi moştenit ceva de la el?

Chiar nu ştiu... Poate acest simţ al responsabilităţii, această nevoie de a face ceva pentru ceilalţi. Dacă nu fac acum tot ce pot să fac ar fi păcat... Să fiu ferm şi fidel unor principii, asta am mai luat de la el. Fără compromisuri! E foarte greu de aplicat acest lucru în viaţă, poate chiar imposibil... dar pot încerca. Oricum, nu pot să am pretenţia să aplic în viaţa mea ce a aplicat el în viaţa lui. 

a consemnat Adina Dragomir 

Adina Dragomir este reporter la Radio România Cultural.

Mai multe