Trupele româneşti nu sînt coerente-n mesaj

24 august 2010   MUZICĂ

- interviu cu Mihai DINU -

Mihai Dinu, fostul director muzical al RFI România vreme de 16 ani şi fostul director de programe Radio Total, ulterior devenit Gold FM, e acum music manager-ul singurei staţii naţionale pe ultrascurte care face audienţe colosale cu muzică indie şi cu tot felul de obscurităţi care rarisim au legătură cu mainstream-ul: Radio Guerilla.

 Faceţi cum faceţi şi tot comandant de muzică bună rămîneţi...

Este puţin cam pretenţios. Sînt pur şi simplu norocos că am putut să aleg. Şi dacă alegerea mi-a aparţinut, atunci muzica se înţelege că a fost bună. A fost bună după criteriile mele, pentru alţii a rămas zgomot, nişă, prea elaborată. În afară de o scurtă perioadă, am lucrat cu muzica pe care eu o consider OK.

De ce aţi lăsat pe bară fereastra relaxată a unui birou de calibrul RFI şi aţi ales acum trei ani să vă înscrieţi în relansarea unei grile de hituri evergreen cum era cea a Total-ului?

E nevoie de schimbare. Într-adevăr, biroul ăla cu geam pînă-n podea şi cu flori, multe flori, era minunat. Şi peste toate, foarte liniştit. Dar la un moment dat simţi că trebuie să pleci, să faci altceva. Iar relansarea postului de radio Total m-a motivat într-atît încît să plec, după 16 ani. Au fost momente în lunile imediat următoare cînd am regretat, cred că m-aş fi întors, dar acum, dacă stau şi mă uit în urmă, îmi dau seama că nu am greşit plecînd. Am lăsat acolo lucruri irepetabile, chestia asta mă bucură enorm. 16 ani petrecuţi într-un loc lasă urme pe creier, aveam tabieturi, udam florile, mergeam în Herăstrău în Pavilionul H la căscat gura, pînă la Sofitel, mai un ping pong după ora 18, cu băieţii, mai un grătar o dată pe lună, cu subtilităţi ca vită cu ghimbir, muşchi de porc la capac în crustă de verdeţuri. Relaxare, pe genul chill. În ce-am intrat după ce am plecat de acolo? Într-o treabă diametral opusă.

Cum aţi supravieţuit trecerii prin Gold FM şi cum v-aţi simţit după ce toată munca şi ştachetele ridicate într-un an la Total v-au fost dărîmate cu un singur click pe butonul de reset?

Nu am fost în criză la Gold. Adică nu văd perioda asta ca pe un purgatoriu. Pînă cînd Totalul să ajungă Gold, au trecut vreo şase luni. M-am simţit puţin nedreptăţit. Însă dacă este aşa cum spuneţi, că am ridicat ştacheta, atunci ea poate fi ridicată oricînd. Au fost opt luni de Total pur şi simplu nebune şi teribil de frumoase. Uite, sînt lucruri pe care le schimbi şi simţi asta, o simt şi ascultătorii, iar asta îţi dă o senzaţie teribilă. Nici măcar nu ştiu cu ce s-o compar ca senzaţieDe ce prinde muzica veche la români?

Prinde pentru că acolo avem corespondenţă. Am crescut cu ea, ne-am obişnuit. Este reluată sistematic şi se imprimă bine pe scoarţă.

Aţi fost de cîteva ori condamnat pentru stilul „să împăcăm şi capra, şi varza“... Vă forţaţi să fiţi pe placul maselor sau urmaţi o fantezie internă în care diversitatea e cheia cea mai sfîntă?

Cred că mai degrabă am fost acuzat cel mai tare de nişarea radiourilor la care am lucrat. Iar acuza venea din necunoaştere. Nişa, cel puţin în mintea mea, arată altfel. E destul de ermetică şi puţin cam greu de accesat. Ori toate radiourile la care am lucrat au avut o muzică fredonabilă, destul de uşor de reţinut, la Gold cel puţin, piesele sînt alese în special pentru asta. Să zicem că RFI a fost cel mai ermetic format, dar asta şi din cauza faptului că nu era un radio 100% muzical. Informaţia internaţională fiind primadona, muzica trebuia adaptată la tipul ăsta de mesaj. De aici şi diversitatea, atît stilistică, cît şi lingvistică.

„Lucrurile durabile  se supun schimbării“

Spuneaţi la un moment dat că schimbarea e singura constantă în afacerea asta. Mai e valabil?

Evident. 100% adevăr. E singura constantă ce-ţi dă de mîncare, asta îţi asigură supravieţuirea. Fără schimbare mori; bine, se poate întîmpla să mori şi dacă schimbi, dar fără asta îţi semnezi în alb condamnarea. Lucrurile durabile sînt cele care se supun schimbării, hai să-i spunem… reinventării.

Din ce cunosc, toate staţiile la care aţi lucrat au cunoscut progrese rapide după venirea dvs. Aveţi vreo reteţă-minune?

Deloc! (Rîde.) Sau ca să nu rămîn fără un răspuns clar, reţeta stă în pasiunea cu care fac asta. Ştiu că sună ca naiba, dar asta e. Încă sînt pasionat de ceea ce fac, mai am destul de mult pînă la blazare.

Cînd vă terminaţi programul şi ajungeţi acasă, vine vreo împăcare sau totul tinde spre un soi de singurătate profesională extrem de frustrantă?

Eu zic că fac lucruri normale. Arta o face altcineva. Că încerc o comunicare normală, nu seacă, robotică cu cel de la celălalt capăt este adevărat. Muzica e cea care ţine această comunicare. Şi asta vine din selecţia pieselor şi din succesiunea lor. Însă eu nu sînt singur în povestea asta. De fiecare dată am lucrat într-o echipă, m-am supus unor reguli. Iar cînd plec spre casă nu e ca şi cum m-aş scoate din priză şi ajungînd acasă stau şi mă uit în oglindă şi pun capul pe pernă cu sentimentul lucrului bine făcut. Nu cred că vreodată am făcut diferenţe. Treaba la un radio este non-stop, nu sîntem la un ghişeu banal, unde tragem oblonul după opt ore. Nici pe departe.

Cel mai curios lucru mi s-a părut că de zeci de ani continuaţi cu îndîrjire să rămîneţi aici. Cu toate competenţele astea aţi face ravagii la mai ştiu eu ce BBC 1 sau Virgin prin Anglia….

M-am gîndit la un moment dat să plec. Însă pînă prin 2006 eu am făcut emisiuni şi cu vocea. Or, treaba asta este un obstacol în meseria asta. Dacă ne referim la mers în străinătate şi spart pereţi, cărat moloz şi pus gresie şi faianţă, nu mersi. Sînt destui gigei care fac asta cu spor.

Şi totuşi, puteţi numi alte două radiouri româneşti care mai au o brumă de decenţă? Ce vă place la acestea?

Primul este Gold Fm şi voi încerca să-l caracterizez cît se poate de obiectiv. Este singurul post, realmente de greatest hits, iar combinaţia de The Beatles după Albano şi Romina mi se pare senzaţională. Te păstrează într-o zonă de o decenţă sublimă şi nu te plictiseşte. Al doilea este Europa Fm. Nimic nu este întîmplător la ei, este o disciplină impecabilă şi este uşor de ascultat.

Printre mii de minuni, aud şi destul de multă muzică românească pe Radio Guerilla. V-aţi făcut un scop din a-i promova cu orice preţ pe muzicienii noştri?

Un scop, da. Dar nu cu orice preţ. Le dăm o mînă de ajutor. Pe care de multe nu ştiu s-o primească. Trupele româneşti, mare parte din ele, nu-s coerente-n mesaj. Şi nici în comunicare. Te trezeşti că vorbeşti cu două persoane despre aceeaşi trupă. Că lucrurile se bat cap în cap, că nu-ţi propun cea mai potrivită piesă pentru radio, ci una aiurea-n tramvai. Unii nu au răbdare, alţii nu-s interesaţi decît de arta lor sublimă. Ce trebuie să înţeleagă este faptul că lucrurile astea merg în parteneriat. Eu, ca radio, nu-s doar un vehicul care-i promovează piesa, sînt un partener. Şi invers trebuie să fie la fel. Ambele părţi trebuie să „cîştige“ din asta. Încercăm să reglăm nişte reguli între noi şi trupele româneşti şi văd că începem să ajungem la cît mai multe puncte comune, iar mesajul către ele este clar, cristal, nichel, limpede. Le aşteptăm.

Apropo de asta, s-a întîmplat de curînd Liveland Festival. Cu maximum 500 de persoane prezente în prima seară, la un nume ca The Whitest Boy Alive care mă aşteptam să adune cîteva mii bune. Apoi serile următoare cu 200, respectiv 90 de oameni prezenţi la Arenele Romane pentru artişti ca Xiu Xiu sau Kleerup... Dacă publicul reacţionează aşa în faţa unui festival cu muzică independentă e niţel grav. Cum/care e publicul român? Cum ne educăm?

Ştiu persoane care nu au venit din cauza locului. Mă rog, nu foarte multe. Apoi, asist la o mîncătorie teribilă şi-n lumea asta mică. La orgolii. Pînă la urmă, informaţia despre acest festival a ajuns acolo unde trebuia să ajungă. De ce nu s-a făcut pasul normal, de a cumpăra bilet… nu ştiu. Este un mister. Undeva s-a greşit pînă la urmă-n comunicare. Poate anul următor o să fie mai bine. Pentru un festival de genul ăsta, nu poţi da vina pentru multele concerte din aceeaşi perioadă. Pentru cei care vin la Xiu Xiu, Aerosmith nici nu există. Cît despre educaţie, nu cereţi unui post comercial să o facă. Că se întîmplă ca Guerilla să facă şi asta, ei bine, e un plus. Educaţia se face în şcoală şi-n familie.

Numiţi 10 trupe care ar figura pe afişul unui festival de muzică organizat de dvs.

În ordine aleatorie – James, Delphic, The Verve, Cocteau Twins, New Order, The Police, The Drums, O.Children, Florence And The Machines, Etienne Daho. Cred că am lăsat destui pe afară. Cine ştie, poate la anul... (Rîde.)

Aveţi o grilă nouă pe mînă din care se simte deja că scoateţi scînteile cele mai luminoase... La ce să ne-aşteptăm în vara asta şi de la toamnă pe Radio Guerilla?

În primul rînd la coerenţă. La unificarea mesajului muzical cu cel editorial. Îmi place să cred că muzica noastră oferă informaţie celor care-o ascultă. Deja am diversificat oferta de seară prin trei emisiuni noi: Flight Club, Freshly Squeezed şi AvanPlay!, fiecare cu specificul ei. Din toamnă, normal că avem gloanţe pe ţeavă.

Dacă n-aţi fi făcut radio, probabil aţi fi fost...

Probabil inginer, iar în weekend, dj de nunţi şi botezuri, ca să nu rămîn complet rupt de muzică. 

Mai multe