Tribut nostalgic

● The Riverside Quartet, Riverside, Greenleaf Music, 2014. 

Aceşti Riverside (alţii decît trupa prog rock poloneză cu acelaşi nume, dar ceva mai celebră) sînt una din numeroasele forme de înfăţişare ale trompetistului american Dave Douglas, fost colaborator al lui John Zorn (în cvartetul său de rezistenţă Masada) şi membru al miniorchestrei Orange Then Blue, activă la finele anilor ’80 în aria big band experimental. Ajuns la maturitate artistică, Douglas încearcă, de cîţiva ani, diverse căi de a pune piciorul în prag, atît din poziţii manageriale (bunăoară ca patron al casei de discuri la care a apărut materialul de faţă), cît şi ca pionier al trompetei de inspiraţie folk, ori ca lider de grup. Ocazional, se mai prezintă şi cu astfel de albume tributare înaintaşilor – în anii recenţi, au mai făcut subiectul admiraţiei sale nume precum Joni Mitchell şi Mary Lou Williams.

Cu proiectul Riverside, Douglas oferă un tribut nostalgic recent răposatului Jimmy Giuffre, pionier de şcoală italo-americană al dialogului (de improvizaţie, dar nu numai) cu instrumente de suflat. Cei care dialoghează in memoriam pe acest material sînt sus-numitul Dave Douglas şi saxofonistul Chet Doxas, acompaniaţi la tobe de fratele celui din urmă, Jim Doxas, iar la bass de Steve Swallow, vechi colaborator al lui Giuffre şi, în consecinţă, puntea concretă între muzica pionierului şi acest material comemorativ. O altă punte, mai subţire, este faptul că Douglas i-a fost, la un moment dat, student celui comemorat. Cuprinsul albumului include două piese recurente în repertoriul Giuffre, „The Train and the River“ şi standardul „Travelin Light“, alături de compoziţii originale ale celor doi protagonişti, material cu rădăcini în folclorul american, pe alocuri chiar cu unele tuşe de country care sună interesant în varianta bazată pe instrumente de suflat. Rearanjarea muzicii folk/country pentru clarinet şi safoxon a fost unul din elementele de inovaţie lăsate în urmă de Giuffre, folosindu-se de blues ca spaţiu de manevră. Materialul de faţă scoate în evidenţă cu succes astfel de metode şi le duce mai departe, introducînd trompeta în ecuaţie şi reflectînd totodată preocupările generale ale lui Dave Douglas pentru jazzul de inspiraţie „folclorică“.

„Front Yard“ şi „Backyard“ sînt simetrice nu doar în titlu, ci şi ca introspecţii blues care se complementează reciproc. Pe de altă parte, „Thrush“ şi „Big Shorty“ sînt swinger-e efervescente, ultima fiind o referinţă la colaborările Giuffre – Shorty Rogers. „Old Church, New Paint“ şi epilogul „Sing On The Mountain High/Northern Miner“ sînt îmbibate cu gospel pastoral, oferind o muzică mai „de rădăcină“, beneficiind şi de o prezenţă mai pregnantă a bass-ului bătrînului Steve Swallow. Utilizarea tobelor e oarecum improprie în raport cu filozofia lui Giuffre de a cînta fără baterist; dar nu şi fără ritm! Acesta considera ritmul drept o pulsaţie implicită, derivînd din orchestraţie, care nu are nevoie, pentru a se face simţită, de bătaia explicită şi insistentă a unui instrument dedicat (şi cam rudimentar). Există aici şi pasaje care reduc bateria la un nivel pulsatoriu, de susur ritmat, semn că grupul şi-a propus să ofere şi demonstraţii de concept, nu doar aproprieri stilistice.

Materialul e unul derivativ, ceea ce mi se pare firesc, avînd în vedere intenţiile sale, dar e şi o alternativă proaspătă la obsesia recentă a suflătorilor jazz de a lucra cu big band-uri cît mai stufoase şi mai bombastice. În ciuda statutului de clasic, Jimmy Giuffre nu e un nume de largă popularitate şi e nevoie de astfel de albume pentru a semnala contribuţia pionierilor uitaţi ori rămaşi în umbră pentru că nu s-au priceput (sau nu au avut sprijinul necesar) în ce priveşte practicile de business care fac un artist să devină şi un brand.

The Riverside Quartet va concerta în seara de 10 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (10-13 iulie). Mai multe la www.garana-jazz.ro.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.