Superlative şi Super-Native
● Errorsmith, Superlative Fatigue*, PAN, 2017.
Între anii 1999 și 2004, Erik Wiegand a fost angajat la Native Instruments, o companie germană de hardware și soft-ware destinate producției muzicale și DJing-ului. La ora aceea, Wiegand nu era tocmai un muzician necunoscut. Copt în Berlinul anilor ’90, contaminat de cultura rave, începea să producă muzică la mijlocul acelui deceniu, pentru ca în 2002 și 2004 să își lanseze pe cont propriu primele două LP-uri sub apelativul Errorsmith – electronica interpretată liber, cvasi-experimentalistă și infidelă formulei clubiste, abstractă și restricționată, în ceea ce privește producția, la uzul unui singur patch, inventat de el însuși, din software-ul audio Reaktor, dezvoltat de amintita Native Instruments. Mediumul era deci mesajul și pentru Errorsmith. Nu face excepție nici cel mai proaspăt album al său, Superlative Fatigue, lansat la sfîrșitul anului trecut de label-ul berlinez PAN și construit, cu minime excepții, cu ajutorul unui sintetizator virtual, Razor, programat tot de Wiegand pentru NI în anul 2011.
SF este rezultatul optimist al unei munci infernale, care a durat șase ani: twist-uri spectrale și timbrale, o voce obținută sintetic, al cărei pitch se schimbă la infinit, cavalcade ritmice sincopate, inspirate de microgenuri insulare, mai recent alipite muzicii de dans/club, extravaganță, comedie, un titlu autodescriptiv, „furat“ dintr-un articol despre Donald Trump, și o declarație de intenție – „My Party“, piesa care închide albumul, renunță complet la beat-uri pentru a se închide în loop-ul unui simulacru de beatboxing produs, culmea culmilor, de o voce produsă de un sintetizator. Errorsmith joacă mereu în propria ligă. Dacă te întorci la „Donna“, piesa din 1996 produsă împreună cu amicul Michael Fiedler sub pseudonimul MMM, sau la sensibilitatea și frivolitatea disco din perioada Smith N Hack, o să înțelegi ceva din spiritul lui Superlative Fatigue: umorul, simțul enormului, al monstruosului și al unui minimalism maximalist, o viziune a clubului ca spațiu adrenalinic, de entertainment pur/pop, și nu doar de evaziune endorfinică. Sigur, SF poate fi citit și într-o cheie cinică – vehicul de notorietate –, deci vînzări pentru Razor, VST-ul inventat de Wiegand pentru Native Instruments, folosit masiv pe acest album, dar asta nu-i știrbește cu nimic din merite și, mai ales, din farmec.
* Superlative Fatigue poate fi ascultat pe pagina de Bandcamp a producătorului german, la adresa errorsmithpan.bandcamp.com. Albumul poate fi achiziționat din același loc, atît în format digital, cît și pe vinil.
Errorsmith va performa la București, în cadrul ediției din 2018 a Rokolectiv Festival, care se va desfășura între 19 și 22 aprilie 2018. Mai multe informații puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului, www.facebook.com/rokolectivfestival, și pe site-ul acestuia, www.rokolectiv.ro.
Paul Breazu este jurnalist.