Sunetul Lumii a Cincea
● Various Artists, Exotic ésotérique Vol. 2*, Artetetra, 2017.
Artetetra este un label al cărui suport exclusiv este caseta audio, fondat acum patru ani în orășelul italian Potenza Picena și relocat ulterior în Bologna de către Matteo Pennesi și Luigi Monteanni. Primul lui release era, în anul înființării, o compilație numită Exotic ésotérique Vol. 1, care se substituia totodată unui manifest acționalist propriu: operînd în aria experimentelor muzicale aflate la granița dintre – evrika! – exotic și ezoteric, Pennesi și Monteanni își fixau cadrul referențial în ceea ce Simon Reynolds consideră a fi descendența esteticii mutante din seria Fourth World a lui Jon Hassell. Dacă prin această formulă muzicianul american se referea, la începutul anilor ’80, la un sound „deopotrivă primitiv și futuristic care combină stiluri etnice vernaculare și tehnici avansate din muzica electronică“, capii label-ului italian (apropo, „tetra“ înseamnă, dacă mai era nevoie de traducere, „patru“) fac un pas înainte, descoperind, prin ceea ce produce Artetetra, la musica del quinto mondo. La Hassell – mai ales în cazul celui de-al doilea album al seriei, Dream Theory in Malay (Fourth World Volume Two), lansat în 1981 –, imersiunea etnomuzicologică clasică și field recording-ul erau criteriile axiale pe care era construită muzica Lumii a Patra, una dintre „lumile posibile“, așa cum anticipa întîiul disc. Pentru muzicienii afiliați lui Artetetra și prezenți pe compilația-mixtape Exotic ésotérique Vol. 2, dar mai ales pentru cei care au făcut selecția, Pennesi și Monteanni, Lumea a Cincea este determinată, pe lîngă teoriile și sound-urile lui Jon Hassell, de capacitatea infinită a noului Internet de a livra artiștilor obiect de studiu antropologic. Astăzi, toți putem fi (anti)etnomuzicologi, grație disponibilității și posibilității accesării instantanee a arhivelor de sunet outernaționalist. În esență, artiștii prezenți pe Exotic ésotérique Vol. 2 lucrează, dacă nu direct cu materialul acelor arhive, prin sampling, parafrazare sau reconstrucție, cu ideile lui Hassell, dezlipindu-se însă de „greutatea“ pe care acesta o asocia propriei metode. Ca să mă folosesc de chiar cuvintele celor care conduc Artetetra, asta conduce la „topirea granițelor dintre muzica «originală» și hibridizarea radicalistă; la o parte cu tradiția, la o parte cu trucurile și omagiile, pentru a face loc unei familii atipice de sonorități și unui curcubeu de vibrații exotice și tropicale!“
* Compilația Exotic ésotérique Vol. 2 poate fi ascultată și cumpărată în format digital de pe pagina de Bandcamp a label-ului italian, la adresa artetetra.bandcamp.com/album/exotic-sot-rique-vol-2.
Artetetra va fi prezentă cu un performance A/V la cea de-a treia ediție a festivalului Outernational Days, care va avea loc între 19 și 23 septembrie 2018 la București. Concertele și DJ-set-urile vor fi găzduite de Control Club, Muzeul Național de Artă Contemporană, Biserica Anglicană și Hermitage. Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului, la adresa facebook.com/outernationaldays.
Paul Breazu este jurnalist.