Solo

● Flea, Helen Burns EP, Warner Bros, 2012.

● John Frusciante, PBX Funicular Intaglio Zone, Record Collection, 2012. 

În biologie, muzică şi politică, lucrurile evoluează prin cladogeneză (cînd o specie se ramifică) şi anageneză (cînd o specie e înlocuită de o formă mai evoluată a sa). A fi mai evoluat nu înseamnă a fi mai puternic, mai deştept sau mai sofisticat, ci mai adaptabil. Unele ramuri evolutive sînt sortite unei pieiri rapide prin selecţie naturală, altele rezistă şi domină planeta pînă la un eventual cataclism. De studii de caz în biologie s-a ocupat Darwin, pe cele din politică le vedem toată ziua la televizor, aşa că o să mă aplec asupra cazului rockului, căci, ascultînd isprăvile recente ale basistului Flea şi ex-chitaristului John Frusciante de la Red Hot Chili Peppers, am realizat că evoluţia genului în ultimii 30 de ani poate fi citită în carierele lor.

Pe vremea cînd RHCP îşi începeau drumul, MTV era dominat de ceea ce peiorativ numim azi cock rock sau hair rock, în funcţie de organul ce ieşea mai pregnant în evidenţă, din imaginea artiştilor respectivi. În anii ’70-’80 rockerii nu aveau nici un motiv să se victimizeze, dominau planeta precum dinozaurii (aveau chiar şi o trupă numită T.Rex). Printr-un proces de evoluţionism cultural similar celui prin care comunismul a tăiat la genunchi imperialismul, rockerul glam a fost decapitat sau exilat la finele anilor ’80, înlocuit de rockerul proletar în blugi de şantier, propus de grunge şi Nirvana. MTV punea pe tuşă emisiunea Headbanger’s Ball şi o înlocuia cu Alternative Nation. Eticheta sub care s-a propovăduit această mişcare a fost rock alternativ, declamînd astfel statutul de alternativă la statu quo. Mandatul lui Cobain a arătat însă că rockerul alternativ nu e la fel de adaptabil ca dinozaurii care păşteau ori fumau iarbă odinioară. Şi totuşi RHCP au căzut în picioare cu subtilitatea cu care UDMR-ul schimbă alianţe. Dominaţia alternativă a fost vremelnică, rockul comunistoid al lui Cobain a început să fie pus la îndoială, condamnat, lustrat pe măsură ce se convertea de la opoziţie la guvernare. Finele anilor ’90 şi începutul anilor 2000 au adus înlocuirea mişcării alternative cu cea indie şi a emisiunii Alternative Nation cu Subterranean. Ideea de independent, de underground începea să sune mai atractiv, în ciuda faptului că era, ca şi alternativa de dinainte, tot o găselniţă a marilor case de discuri imperialiste. Ca şi comunismul românesc, rockul de MTV se autosubminează periodic, se autocondamnă prin diverse strategii de şarpe mîncîndu-şi singur bucata de coadă de care crede că nu mai are nevoie. În anii mai recenţi, odată cu succesul The Mars Volta şi Bon Iver, cladogeneza darwinistă a scindat rockul indie în surogatele art rock (sugerînd că abia acum vorbim de artă în rock, pînă acum totul a fost distracţie) sau post rock (afirmînd pe şleau că rockul de azi e o floare crescută pe cadavrul rockului de ieri).

Flea a rămas puţin înţepenit în epoca alternativă, tributar vremurilor în care statuile cock rockerilor erau răsturnate cu frînghii improvizate din cămăşi în carouri. Helen Burns, EP-ul basistului de la RHCP, e construit în jurul piesei cu acelaşi titlu, rezultat al unei colaborări cu Patti Smith. Materialul încearcă să-i promoveze latura sensibilă, pe care Flea şi-a descoperit-o de cînd s-a apucat de pian, deci în nici un caz să nu vă aşteptaţi la un album de basist solo (pe o piesă cu iz de imn world music are chiar un cor de copii). Frusciante, fostul chitarist de la RHCP, în schimb, profitînd de pe urma colaborărilor cu The Mars Volta, a făcut cu succes pasul în art rock. Nici albumul lui, PBX Funicular Intaglio Zone (după ce anul acesta a mai scos un EP: Letur-Lefr), nu sună a album de chitarist, dar cei familiarizaţi cu materialele sale solo, ostentativ anticomerciale, alcătuite din texturi electro psihedelice, vor fi mai aproape de aşteptări. Nu e totuşi un material direct derivat din perioada sa The Mars Volta, ci mai degrabă un album pe care Frank Zappa l-ar fi scos după o vreme petrecută cu The Flaming Lips. În cazul în care Frusciante se va întoarce din nou la RHCP, aceştia vor rămîne în istorie drept trupa care a fost mereu, şi în acelaşi timp, atît la guvernare cît şi în opoziţie.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.