Sintetizatoare bine șlefuite

● Daniel Lopatin, Uncut Gems. Original Motion Picture Soundtrack, Warp Records, 2019.

„Am făcut un gest de-a dreptul utilitar – am ascultat cu atenție ceea ce se aude în fiecare scenă: sunetul ambiental, dialogul etc. Și am găsit în interiorul fiecăreia punctul de apoteoză, momentul despre care să pot exclama: «Aici este de lucru!». Să spunem că sunetul deschiderii unei uși are o anumită tonalitate. Ei bine, de acolo trebuie început soundtrack-ul scenei, transformînd, astfel, ușa într-un obiect sacru. Există o percepție graduală a celor ce se întîmplă în coloana sonoră, care ar putea suferi o comparație cu ceea ce se întîmplă în arta culinară: ești sigur că ingredientele se vor combina cum trebuie, chiar dacă nu mai știi exact ceea ce prepari.“

Diamante neșlefuite (în original, Uncut Gems), cel mai nou film al fraților Josh și Benny Safdie, este despre un proprietar de magazin de bijuterii din New York, Howard „Bling“ Ratner, care va face implozie în 135 de minute, urmărit de camera lui Darius Khondji. Și, important pentru textul pe care îl citiți acum, de soundtrack-ul bipolar compus de muzicianul american Daniel Lopatin, cel din al cărui interviu, acordat în decembrie, anul trecut, publicației online Stereogum, am citat mai sus. Drone-ul inițial, străpuns de riff-uri și arpegii sintetice, de solouri de saxofon și de intervenții coriste, care te poartă dintr-o mină de diamante din Etiopia spre măruntaiele colonoscopiate ale lui Ratner, iese la suprafață în (supra)realitatea unui Manhattan desenat de psihoza lui, pentru a se întoarce, la final, prin gaura făcută de glonț în capul personajului jucat de Adam Sandler, în structura moleculară a unui opal extras din acea mină. Ingredientele lui Lopatin se combină cum trebuie. Muzica lui glisează atent între haos și structură, între noise și armonic, avînd o tușă cosmică evidentă – aluziile la soundtrack-urile unor Vangelis, Tangerine Dream, Brian Eno sau… Shoji Yamashiro devin foarte transparente din cînd în cînd – și încercînd nu să capteze/însoțească avatarurile lui Howard Ratner, ci să fie parte integrantă din lumea interioară și exterioară, deopotrivă, care se devoalează în fața personajului principal ca într-un joc video de tip platform, în care poți avea șansa să revizitezi (aproape) la infinit viitorul apropiat, dacă te mînă în luptă optimismul psihotic și autodevorant al lui „Bling“.

Regăsindu-se fulgurant în tot ceea ce a făcut Daniel Lopatin în trecutul apropiat pentru Warp Records – sub pseudonimul artistic Oneohtrix Point Never –, soundtrack-ul lui Uncut Gems este, dacă vreți, egalul sunetului produs de deschiderea acelei uși pe care o amintea muzicianul în interviul menționat mai devreme − el are funcție dramaturgică, te însoțește permanent pe parcursul filmului, devine inevitabil, urgent, dureros, intoxicant sau terifiant, fiind la fel de disturbant precum scurtul drum de 135 de minute al lui Howard „Bling“ Ratner către implozie.      

Paul Breazu este jurnalist.