Şamanul Ţării Lăpuşului
Grigore Leșe, Aşteptînd Crăciunul, Societatea de concerte Bistriţa, 2015.
Cu multe veacuri înainte ca George Soros să ne tulbure datinile, o altă ideologie de import, incomodă, inovatoare (pe atunci) – creştinismul – se infiltra între valorile tradiţionale ale vremii şi locului. Au adus-o nişte vinituri – nici români, nici ortodocşi, nici măcar la ei acasă nu erau văzuţi prea bine, iar primirea nu le-a fost cu nimic mai călduroasă decît cea a „societăţii deschise sorosiste“. Protectorii locurilor, falnicii romani, i-au cam împrăştiat, aşa că ne-a luat ceva vreme pînă să evaluăm perspectiva care ni se propunea. Am asimilat cîte ceva din ea, am păstrat cîte ceva din ce credeam deja. Una din sărbătorile esenţiale – cea salutată prin albumul Aşteptînd Crăciunul al lui Grigore Leşe – e un hibrid între serbări păgîne premergătoare intruziunii apostolice şi una din cele mai importante aniversări ale creştinătăţii. Ritualurile şi folclorul arhaic-regional pe care le investighează şi le promovează dr. Grigore Leşe au aceeaşi natură hibridă, consolidîndu-i acestuia aura de şaman al Ţării Lăpuşului.
La ceas post-electoral şi după sărbători, las puţin deoparte valorile (muzicale) occidentale şi le recomand pe cele tradiţional româneşti, pe care le vom simţi mai aproape o vreme – unii cu bucurie, alţii cu resemnare, unii dînd ochii peste cap, alţii cu exuberanţa sărbătorilor. Că între cele două perspective – românismul şi străinismul – e un contrast ireconciliabil, chiar o chestiune de alegere morală, pare să fie la mintea cocoşului şi a românului recent. La baza acestei atitudini stă o gîndire binară-simplificatoare, bazată pe noţiuni brute de Bine şi Rău angajate într-un conflict de natură mitologică cu origini neştiute, un joc cu sumă nulă (pierderile unora sînt cîştigurile celorlalţi), care nu admite spaţiu de negociere. În consecinţă, conflictul poate fi propovăduit în dihotomii electorale convenabile – păşunism vs sorosism, tradiţie inerţială vs globalizare agresivă etc.
Dacă întrebi la nimereală, mai dai de percepţia conform căreia locul lui Grigore Leşe e la serbări animate de spirit naţional(ist) ori prin bisericile în care se adună la cîte un concert diasporele româneşti măcinate de dor de casă. Realitatea e, însă, mai nuanţată – în ciuda românismului şi regionalismului profund cu care se asociază, cercetătorul moroşan a „horit“ la festivaluri world music cu adresabilitate globală: Washington (Smithsonian Folklive), Berlin (Fest der Kontinente), Mexic (Festivalul „Miguel Bernal Jimenez“), Japonia (expoziţia mondială de la Aichi). Eu, unul, l-aş vrea şi pe scena Pitchfork Festival sau a altora asemenea, ca ambasador al unui loc mic într-o lume largă, aşa cum îi vedem pe alde Tinariwen, Namtchylak şi alţii despre care am mai pomenit în această rubrică. Artistul insistă că muzica sa e trăire şi nu divertisment, iar ăsta e deja un obstacol, dar nu cel mai mare.
Tradiţionalismul poate fi un spectacol de oferit lumii largi, mai util decît ca pretextul de a sta cu spatele la ea. În timp ce în părţile noastre se duce un Război Sfînt între globalizare şi localizare, alţii se ghidează după principiul glocalizării: „think locally, act globally“ (sau invers). Conceptul nu ne e străin, indicii se găsesc chiar în versul popular al „horilor“ lui Leşe: „Du-te pasăre şi zboară / În Rusia te coboară“, „Tatăl tău e-n Galiţîia / Şi nu vine pînă-i lumea“, „Hai acasă că te-om da / După Jancsi cătana“. În vremurile din care vin versurile astea, lumea largă era chiar mai înfricoşătoare şi mai imprevizibilă decît azi, dar parcă nu ne separau de ea membrane atît de artificiale ca acum.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.