Raiul pe pămînt

9 iunie 2011   MUZICĂ

- povestea unei tinere harpiste -

„Toată lumea, cînd aude de harpă, se gîndeşte la poveşti, zîne şi altele asemenea. Harpa înseamnă cu totul altceva.“ Şi, terminînd de rostit aceste cuvinte, Roxana Moişanu a continuat apoi să-mi vorbească despre acel „altceva“, vreme de mai bine de o oră. E drept, acesta nu este un basm cu zîne, spiriduşi şi feţi-frumoşi. Nu am fost învăluite în praf de stele cît am stat la o limonadă şi-un pahar de vorbă. Nu au apărut, de nicăieri, rochii dantelate de prinţese. Eram doar noi, refăcînd drumul Roxanei, de la orgă, la harpă.
 
Nevoia de a cînta

După prima mea întîlnire cu harpa, în octombrie 2010, la „Ora de Pace“ – recitalul Roxanei de la Ceainăria Teatrului Act –, am rămas vrăjită şi am continuat să vin la fiecare spectacol care i-a urmat. Astfel, am cunoscut-o pe Roxana, dar şi pe maestrul ei – cum îl numeşte în modul cel mai natural cu putinţă –, profesorul Ion Ivan-Roncea. Acesta din urmă, fiind întrebat de ce a ales harpa, mi-a răspuns zîmbind: „Ştiţi, eu m-am născut în satul Frumuşani, iar acolo toată lumea cîntă la harpă“. În fapt, a fost vorba despre o întîmplare fericită, norocoasă, în care harpa l-a ales pe solist.

Într-un mod asemănător, pare-mi-se, ursitoarele au îndreptat-o şi pe Roxana către muzică şi, în special, către acest instrument. „Obişnuiam să ascult emisiunile lui Iosif Sava; într-o zi, în clasa a V-a, mă întorceam de la şcoala generală din cartierul unde învăţam şi, efectiv, am avut o deschidere către muzica clasică, iar din momentul acela am simţit nevoia fizică să cînt la pian. Pur şi simplu.“ A vrut să facă pian, ba chiar orgă, dar, din pricina vîrstei (avea deja 12 ani şi nu mai putea recupera), a fost pusă în situaţia de a alege între harpă şi oboi. În final, a ales harpa – care, la fel ca orga, necesită aceeaşi coordonare a mîinilor cu picioarele –, pianul devenind instrumentul secundar de studiu. „Din momentul în care mi-au cumpărat pian, nu am mai ştiut ce înseamnă să ieşi în faţa blocului să te joci, pentru că stăteam şi studiam. Asta îţi dezvoltă foarte mult educaţia muzicală, citirea notelor la prima vedere.“

Totuşi – întreb eu –, nu simte că a pierdut ceva, că a ratat anumite momente ale copilăriei? „Nu – îmi răspunde imediat –, îmi doream atît de mult să fac muzică, încît nu îmi mai trebuia altceva, era o plăcere. Cu asta suplineam totul. Satisfacţiile sînt imense. În plus, era mult mai interesant să studiez la pian, decît să mă joc cu păpuşile.“ A urmat Liceul „George Enescu“ din Capitală şi apoi Universitatea Naţională de Muzică, la clasa profesorului Roncea, despre care spune că era exigent în privinţa studiului, dar şi înţelegător cînd era vorba de a împăca orele de curs cu repetiţiile de la Opera Română (unde este angajată încă din anul III de studiu), dat fiind că şi el a îmbinat cu succes cariera de profesor cu cea de solist de harpă.

Congrese şi festivaluri

Deşi încă tînără, Roxana se poate mîndri cu o carieră demnă de laudă – începînd cu anul 1994, cînd are primul recital solo important, la Centrul Cultural Român din Paris, şi continuînd cu Premiul I şi Premiul de Excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Experţilor Muzicali la Olimpiada Naţională din 1997. Apoi participarea la Congresul Mondial de Harpă din 1999, de la Praga, unde a fost selecţionată să cînte în cadrul programului Focus on Youth Concerts, precum şi la cel din 2002, de la Geneva, unde a debutat cu orchestra Filarmonicii din Ploieşti, sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu Galaţi. Despre Congresele Mondiale de Harpă îmi povesteşte că sînt „raiul pe pămînt“. Cei care participă sînt, de obicei, persoane avizate, implicate în lumea harpei, solişti, din care 70-80% sînt prezenţi şi pentru a interpreta. „Aici vine numai crema; este o experienţă bogată, participi la cursuri, workshop-uri, poţi cumpăra partituri, accesorii etc.“

De altfel, aceasta este una dintre problemele din România – aici nu ai posibilitatea cumpărării unui instrument, nu există un magazin pentru accesorii, corzi, fetru (material de care ai nevoie să înveleşti pedalele harpei). Din acest motiv, primul Festival de Harpă din România, organizat în 2007 de către Ion Ivan-Roncea, cu ocazia împlinirii unui secol de harpă în ţara noastră, a fost foarte important pentru solişti, dar şi pentru public, deschizînd o poartă către lumea harpei. Mai mult, odată cu expoziţia cu vînzare realizată de firmele Lyon & Healy şi Salvi, artiştii au avut posibilitatea de a-şi achiziţiona instrumente.

Harpa de concert 
vs harpa celtică?


Posesoare a două harpe – una de concert, cu pedale, şi una celtică –, Roxana are timpul împărţit între spectacolele de la Operă şi proiectele proprii. După cei peste 10 ani petrecuţi pe scena Operei, ca harpistă solistă şi şefă de partidă, Roxana afirmă că, deşi aici este mai dificil, nu ar mai pleca într-o orchestră simfonică: „La Operă e altă senzaţie, nu trebuie să fii atent numai la dirijor, trebuie să caşti urechile şi la ce auzi de pe scenă, la solişti, pentru că solistul e cel mai important şi trebuie urmărit. Iar momentele de dialog între harpă şi solişti sînt foarte dese în lucrările pentru Operă. La fel şi solourile, spre deosebire de cazurile partiturilor de muzică simfonică...“

În ultimii ani, Roxana a păşit în afara sferei muzicii clasice, abordînd genul muzicii de film: „Am decis să fac recitaluri cu muzică de toate genurile. Am încercat să prelucrez, să adaptez diverse alte partituri pentru harpă. Poţi familiariza publicul cu acest instrument (harpa celtică – n. red.), printr-o astfel de muzică, mult mai lesne decît prin cea clasică. Uşor, uşor pot fi apropiaţi“. Îmi explică apoi cum e cu diferenţa de timbru dintre cele două harpe: „Cea de concert are un sunet mai amplu, mai catifelat, pe cînd harpa celtică sună mai aspru, ducîndu-te cu gîndul la muzica irlandeză“. Din ce în ce mai însufleţită, continuă să-mi spună despre schimbarea armoniilor, a tonalităţii, despre diezi, becali, bemoli, despre grosimea şi materialul din care sînt făcute corzile, dar şi despre faptul că fiecare harpă, fie ea celtică sau de concert, are secretul ei: „Flajoletul trebuie găsit pe fiecare harpă în parte, e un procedeu aparte de tragere a corzii prin apăsare, şi trebuie să îi găseşti punctul de coardă“.

Pas cu pas, ne îndreptăm din nou înspre punctul de pornire – „Ora de Pace“. Acest recital a prins viaţă prin intermediul Facebook-ului, cînd a luat legătura cu ea o harpistă amatoare din America, spunîndu-i despre Peace Hour: „În timpul acestui eveniment, fiecare harpist din lume cîntă o oră pentru pace. Indiferent că este pe veranda din faţa casei lui sau într-un loc cu public, precum a fost Ceainăria de la Teatrul Act – un loc intim, liniştitor“. Recitalul din data de 10.10.2010 a fost însoţit şi de proiecţii video, realizate de Radu Rădescu – cel care i-a şi propus de altfel colaborarea. Despre susţinerea unui recital într-un spaţiu precum cel al Ceainăriei spune că este un test, o experienţă formatoare pentru un solist. „Publicul stă foarte aproape de tine. În mod normal, există o distanţă în sala de concert, care te face să ai senzaţia de protecţie. Se spune că fiecare muzician trebuie să îşi creeze o aură în jurul lui în momentul în care cîntă, pentru a nu fi atins de orice zgomot. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te laşi furat de peisaj, pentru că există riscul de a uita pe unde te afli, de a te rătăci. Depinde de experienţa fiecăruia dintre noi. De aceea este bine să ai cît mai multe apariţii pe scenă, recitaluri în care publicul să-ţi fie aproape, ca la Ceainărie, pentru că te ajută să te cunoşti mai bine pe tine, să te autocontrolezi şi să-ţi ţii firea.“ 

A urmat apoi un alt recital, în luna noiembrie, de această dată la Sala Mică a Ateneului, intitulat „Acorduri pentru harpă şi proiecţie de cameră“ – un recital maraton în care, timp de o oră şi jumătate, Roxana a cîntat atît pe harpa de concert, cît şi pe cea celtică – o premieră în ţara noastră, cînd ambele tipuri de harpă au fost pe aceeaşi scenă.

Cell’Arpa

Anul 2011 a început şi el cu o întîlnire inedită, cu Alexandrina, pe care a cunoscut-o la emisiunea Garantat 100%. Astfel, după ce au cîntat împreună cîteva piese în concertul susţinut de aceasta pe 22 decembrie anul trecut, colaborarea a continuat, iar pe 7 aprilie 2011 harpa celtică a Roxanei s-a alăturat din nou pianului Alexandrinei, fiind însoţite de această dată şi de violoncelul lui Mladen Spasinovici. De altfel, cel mai nou proiect al Roxanei este duoul Cell’Arpa, format, începînd cu luna aprilie 2011, împreună cu violoncelistul Mladen Spasinovici.

În această formulă, ei au cîntat pentru prima oară împreună, oficial, la sfîrşitul lunii aprilie. Recitalul de harpă celtică şi violoncel „Musica Mundi“, cu visuals realizate de acelaşi Radu Rădescu, a avut loc tot la Sala de Lectură a Teatrului Act. „Am avut un public pe care l-am simţit aproape de noi. Urmează, pe viitor, să investim mai mult în aparatura electronică, astfel încît captarea sunetului să fie mult mai fidelă şi mai realistă“, mi-a spus Mladen după concert. Prin recitalurile lor atipice, cei doi caută să promoveze nu doar muzica clasică, ci şi muzica de film sau folclorul românesc. Tocmai de aceea, „Musica Mundi“ ne-a purtat lin din Irlanda, în Israel, şi din România, în America de Sud. Pentru viitor, au o mulţime de lucruri de perfecţionat: „Noi ne gîndim că, prin recitalurile acestea live însoţite de proiecţii video aducem ceva nou, nefiind mulţi cei care fac acest lucru. Şi asta pentru că sînt foarte multe aspecte tehnice la care trebuie să ai grijă, de care publicul nu are de unde să ştie...“ îmi spune Roxana. Apoi completează: „Există un risc, deoarece imaginea poate veni uneori în detrimentul muzicii, şi viceversa. Oamenii pot fi captaţi de nişte imagini foarte frumoase, sugestive, şi s-ar putea să piardă muzica. Sau, dimpotrivă, pot fi atenţi la muzică, şi nu la ce se întîmplă pe ecran, pierd o secvenţă şi apoi sînt derutaţi... Rămîne de văzut cum vom rezolva această problemă“. Pînă una-alta, se pregătesc de recitalurile pe care le vor susţine în această vară în ţară, dar au şi planuri multe pentru toamna ce va veni...

În final, vă spun drept, acesta nu este un basm, deşi graţia şi naturaleţea cu care Roxana cîntă la harpă, alăturate dedicării lui Mladen, te transportă pe alte tărîmuri şi în alte vremuri. Nu. Acesta nu este un basm, deoarece, pentru a păşi în poveste, trebuie să te afli în sala de concert. Sau, după cum spunea un domn pe pagina de Facebook a duoului, trebuie să devii „un martor fidel“.       

Duoul Cell’Arpa va fi prezent pe 12 şi 13 iunie 2011 la Festivalul Rozelor din Rîşnov, iar pe 14 şi 15 august la Festivalul Internaţional de Film Istoric de la Rîşnov. 
 

Mai multe