Putere de abstractizare

22 decembrie 2020   MUZICĂ

● Soare Staniol, Soare Staniol, The Underdog Records, 2020.

● Electrons in Slow Motion, Meta Incognita, DMT Records, 2020.

Nu prea avem noi, românii, o cultură care să rezoneze cu muzica experimentală – preferințele muzicale ne sînt pragmatice, audiția trebuie să servească unor scopuri utilitarist-lăutărești (dans, conservare folclorică, homeopatie etc.). Mi-e greu să scot din istoria acestei rubrici albume autohtone cu putere de abstractizare (am menționat unele proiecte ale muzicianului & scriitorului Călin Torsan), iar în inventarul întreținut pînă în 2018 de muzicisifaze.com găsim doar izolate excepții (Makunouchi Bento și alți bănățeni). Festivalurile noastre folosesc muzica experimentală mai mult ca fundal pentru schimbul de tură pe scenă ori pentru închis ziua. Avem totuși muzicieni care încep să profite de democratizarea canalelor de distribuție, adresîndu-se unor comunități globale interesate în forme post-muzicale. Avem artiști care ar putea atrage atenția unui Quietus – templu al muzicilor promovînd o paletă pestriță de genuri cu un singur element comun, reconfigurarea șabloanelor sonore calificabile drept muzică.

Un album lansat recent îl implică (din nou) pe sus-pomenitul Torsan, nu chiar într-un rol central. E vorba de proiectul Soare Staniol, avîndu-i ca protagoniști pe frații Maria și Mihai Balabaș. Prin 2012 i-am mai prezentat sub numele mai strident AvantʼnʼGard, cu piese inspirate de asocieri arbitrare de cuvinte și senzații care m-au făcut să caracterizez materialul drept un demers electro-dadaist. Albumul de atunci avea tot titlul Soare Staniol, de natură să genereze confuzie – totuși, aici titlurile sînt altele, iar pe lîngă trioul Balabaș-Torsan apar oameni noi ce transformă radical sound-ul: Marina Pîngulescu cu vioara și Sorin Păun cu electro-producția. E altceva, improvizația imprevizibilă de laptop cu elemente field recording de pe vremuri a fost substituită cu o arhitectură mai coerentă, cu linii și unghiuri care captează și ghidează atenția. Sălbăticia acelui debut a lăsat locul unor șabloane din spațiul cinema-ului noir și al genului consacrat sub eticheta trip-hop, cu o partitură vocală de tip spoken word – lirică, nu sfaturi de dezvoltare personală, deși are uneori tonul asociat canapelelor de psihoterapie. S-a păstrat această găselniță-cheie, versurile șoptit-recitate mai mult decît cîntate, mai bine valorificate de noul design sonor. E și un album ostentativ urban, pe cînd AvantʼnʼGard emana un țărănism văratec, cu înregistrări din natură; ceapa și usturoiul au lăsat locul unor elemente de Ulver și Blade Runner, senzațiile sînt induse prin tehnici înrudite cu hipnoza.

Există și proiecte experimentale care nu îl implică pe Călin Torsan, trăgîndu-și inspirația din zone mai moderne (trip-hop-ul noir e considerat totuși retrofetiș), din sfere mai informate de culturile psihotrope. Despre ce înseamnă acronimul casei de producție DMT Records mai bine nu întrebăm – nici nu e așa important, e doar gazdă pentru proiectul bucureștean de inspirație berlineză Electrons in Slow Motion și albumul (al doilea) cu inspiratul titlu Meta Incognita. Amicii absolvenți de Filosofie cu care mai ies la bere au o vorbă – „Orice ai spune, pot să-ți închid gura cu o replică meta relativ la ce ai spus”. Cam așa funcționează și acest soi de muzică, ridică ascultătorul pe un strat superior de abstractizare, de unde sunetul cade ca instanță și manifestare a unor șabloane ascunse percepției directe. Creierul proiectului e agitatorul Marius Copel, artist multimedia și activist cultural care valorifică diverse conexiuni profesionale pentru a pune România pe harta acestui tip de muzică – în care pionierii noștri se pot număra pe degetele de la două mîini. Înainte să se audă la noi de DMT, Adrian Enescu spunea că scopul acestor muzici e să „desfacă spațiul”.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.

Mai multe