Punk rural
● Hank 3, A Fiendish Threat & Brothers of the 4x4, Megaforce, 2013.
Exceptînd filiera penticostală şi succesul unor numere pop-folk tangenţiale genului (Sheryl Crow), pentru noi, country înseamnă Johnny Cash, şi acesta preluat în conştiinţa colectivă post-mortem, cu un cover Nine Inch Nails şi un film. Deşi presa muzicală e la două click-uri distanţă şi sîntem puşi la punct cu obscurităţi venite pe filiere ca Pitchfork ori Quietus, ne este relativ opacă presa de specialitate country, de unde am avea o şansă să aflăm măcar care sînt numele din topuri, cît să încercăm marea cu degetul. Dacă s-ar organiza la noi un concert cu, să zicem, Slim Cessna ori Shooter Jennings, probabil s-ar vinde două bilete. Pe Willie Nelson şi Kris Kristofferson îi mai ştim din filme, ar aduna cîţiva inşi, din respect pentru vîrstă. Avem, în România, comunităţi cu preferinţe muzicale de toate felurile, mai populare sau mai obscure, însă nu prea avem ascultători de country. Sîntem, cu cultura generală country, la nivelul la care eram cu rock-ul prin anii ’90, sau cu muzica electronică prin anii ’80. „Ce treabă am eu cu country, e o chestie americană, ei o fac, ei o ascultă, nici pe ei nu-i interesează muzica noastră bănăţeană“, îmi explica un amic. Argumentul se poate aplica în egală măsură şi celorlalte genuri din cultura populară, care cam tot de la americani ne-au venit. În plus, mă tem că există mai multe trupe americane care cîntă folclor românesc (A Hawk and a Hacksaw au trecut prin rubrica asta), decît trupe româneşti care cîntă country. Cînd o facem, totuşi (Nightlosers, bunăoară, sau Desperados), ţine mai degrabă de spaţiul parodiei, accentuînd cît de impropriu ni se pare să asimilăm un gen pe care îl percepem ca avînd puternic specific regional. Şi totuşi, am asimilat black metal-ul viking ca fiind reprezentativ pentru spiritualitatea bănăţeană arhaică (cazurile Negură Bunget şi Banatian Darkness). Avem hip-hop dîmboviţean şi brit rock transilvănean. Dacă am reuşit acrobaţiile astea culturale, ar trebui să putem adopta orice gen muzical, fără regrete.
Hank 3 e fiul lui Hank Williams Jr. şi nepotul legendei Hank Williams. Filonul genetic care leagă cele trei generaţii de cowboy a determinat o slăbiciune pentru droguri recreative, care a dus şi la sfîrşitul tragic al bunicului. O altă falsă impresie pe care o avem asupra muzicii country e legată de caracterul idilic al temelor abordate – fecioare despletite mulgînd vaci, ori văcari făcîndu-le cu ochiul de la volanul jeep-ului. Hank 3 este pionierul unei mişcări underground alternative, să-i zicem cocaine-country, care mixează spiritul punk cu stereotipurile honky-tonk, oferind o viziune mai degrabă nihilistă asupra condiţiei omului rural în SUA – depăşit de vremuri, abrutizat de tradiţie, măcinat încă de secesionism nostalgic şi rasism mocnit. Conexiunile artistului cu lumea metalului sudist (colaborări cu membri Pantera şi Eyehategod) i-au dat idei în privinţa hibridizării unor genuri percepute multă vreme drept incompatibile.
E un obicei al lui Hank 3 să scoată mai multe albume anual, în genuri complementare. În 2013, am avut din partea lui inovatorul A Fiendish Threat, un punk unplugged, cîntat la chitară rece şi lătrat la portavoce, şi ceva mai tradiţionalul Brothers of the 4x4, care oferă de toate, de la balade bluesy la rock’n’country, material prezentat live alături de chitaristul experimental Buckethead. În trecut a mai scos muzică ambientală (cu tauri mugind în ţarcul de rodeo), metal psihotropic (numele trupei Superjoint Ritual spune totul) şi colaborări cu artişti precum Tom Waits. Avem, aşadar, de-a face cu un muzician pe care e dificil să pui degetul şi eticheta, preferînd să se ia la trîntă cu underground-ul, în loc să folosească numele înaintaşilor drept rampă de lansare. Prins în pasă bună, muzica sa poate trece drept country benign, însă nu e nevoie de o analiză prea atentă pentru a sesiza compulsia progresivă cu care Hank 3 îşi construieşte portofoliul artistic. Nu e cea mai bună cale de a deschide apetitul neavizaţilor pentru country, dar e un indiciu că acolo, undeva, există un con de umbră în care se întîmplă lucruri despre care nu ştim mai nimic.
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.