Post-vampirism de club

● Faunlet, Fauna from the Heart, Flora from Beyond, self release, 2014.  

După Valerinne şi Environments, propun în această rubrică o a treia dare de seamă pe marginea unui material trecut prin mîinile producătorului Marius Costache şi prin porţile studioului Next Dog, un stup productiv de muzică românească atipică, oarecum desprins de realităţile naţionale, adresîndu-se cu precădere unui public internaţional. Nici urmă de românism şi Românie pe aceste materiale – e vorba de trupe care, fără consultări biografice, nu îşi trădează originea şi ar fi putut ieşi de oriunde de pe planetă. Relativ la publicul nostru, astfel de materiale pot să acopere găurile rămase printre salturile pe care muzica românească le tot face de 25 de ani în încercarea de a recupera accelerat decalajul faţă de mersul occidental al istoriei. 

Dacă în precedentele materiale am avut cazurile unor grupuri alergînd în urma unor trend-uri actuale oarecum suprasaturate (post-rock în cazul lui Valerinne, drone-electro-ambiental în cazul Environments),

e o cu totul altă speţă, un grup retrograd în mod explicit şi intenţionat, ancorat într-o epocă (anii ’80) pe care nici măcar generaţia Pitchfork nu a luat-o încă în considerare în multiplele valuri de revival stîrnite în ultimii ani, iar în România am cunoştinţă doar de o trupă care să fi făcut o minimă vîlvă (underground) pe această direcţie – timişorenii de la Arc Gotic. E vorba de forme muzicale prematur asociate etichetei „gotic“, înainte ca termenul să fi fost preluat abuziv în sfera heavy metal-ului melancolic, pe cînd erau încă sesizabile rădăcinile în (synth)pop şi (post)punk. Deşi astfel de rădăcini, mai ales luate separat, sînt bine reprezentate de recentele eforturi de recuperare culturală în spaţiul indie, această soră cenuşăreasă, încercănată şi cu păianjeni atîrnînd din păr – lamentaţia sumbră şi totuşi dansantă a unor Peter Murphy ori Robert Smith –, n-a dobîndit aceeaşi popularitate în scena modernă. 

Cu Faunlet, România oferă astfel un pas de avangardă, preluînd povestea de unde au lăsat-o Arc Gotic, deşi nici la nivel internaţional nu sînt semne că s-ar reînchega o modă în direcţia asta. Pînă una-alta, chiar şi albumele de revenire ale lui Peter Murphy au trecut relativ nebăgate în seamă, iar grupurile cu tradiţie în această nişă – să zicem Sopor Aeternus ori Christian Death, dintre cei care par omagiaţi ostentativ de Faunlet (minus partea exhibiţionistă) – nu au reuşit niciodată să treacă de o anumită barieră (joasă) a popularităţii. O importantă distincţie a albumului

este că nu se mulţumeşte cu aproprierea profesionistă a unor reţete nostalgice, ci face un pas important prin aplicarea, peste sound-ul retro al vampirismului de club britanic optzecist, a unor elemente chitaristice post-rock ce pot atrage atenţia şi publicului mai ancorat în modern. De altfel, cei de la Faunlet se revendică mai degrabă dinspre popularul curent shoegaze (rockul meditativ difuz la mare căutare azi), decît de la influenţele gotice centrale conceptului atît în plan liric, cît şi sonor. Strategia e, mă tem, necesară pentru a sparge gheaţa, mai ales că rezonează puternic cu un mix similar popularizat cu succes în formă cinematografică de către Jim Jarmusch prin al său film

Materialul şchioapătă doar la nivel de versuri – o lipsă tolerabilă dacă ne gîndim la scena gotică nemţească ce are lacune similare, dar a clădit totuşi o tradiţie longevivă în această nişă. Lipsa devine sesizabilă abia în momentul în care ascultătorul, stimulat de nostalgiile produse de Faunlet, începe să răscolească albumele şcolii britanice, iniţiatoare a ideilor puse aici în joc. Avantajul britanicilor vine nu doar din limba nativă, ci şi din tradiţia liricii gotice, care la noi se învîrteşte cam în jurul lui Heliade Rădulescu. Din păcate, informaţiile biografice împărtăşite de grup sînt extrem de lacunare – avem un pivot în persoana unui anume Peter care se ocupă de aproape tot, inclusiv de grafică; acestuia i se alătură doi acompaniatori în persoanele basistului Mihai Molodoi şi bateristului Andrei Doboş.  

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.