Post-
Bugge Wesseltoft, Somewhere In Between, Jazzland Recordings, 2016.
Avem aici una dintre cele mai comprehensive şi prietenoase introduceri în jazz adresată celor care pretind că nu le place genul. E tipul de material care naşte reacţii precum „Nu ştiam că şi asta intră la jazz“ şi una din cele mai pertinente prezentări ale post-jazz-ului scandinav, ilustrat prin portofoliul casei de discuri Jazzland Recordings, înfiinţată de pianistul Bugge Wesseltoft în urmă cu exact douăzeci de ani. De atunci, acesta fură meserie din stînga şi din dreapta, aflat într-un perpetuu proces de învăţare de la colaboratori, în încercarea de a redefini rostul pianului în jazz şi al jazz-ului în cultura populară. Am mai scris aici despre colaborările sale cu laptopistul Henrik Schwarz; sînt provocatoare şi cele cu vocea de avangardă a doamnei Sidsel Endresen; iar pe la începuturile carierei, artistul s-a învîrtit şi prin cercurile lui Jan Garbarek. Înfiinţarea unei case de discuri i-a dat ocazii să atragă mereu artişti şi idei noi în malaxorul post-jazz, experimentînd în moduri tot mai intrigante în special cu muzica electronică de clubbing. Mare parte din larga paletă de lecţii învăţate şi năstruşnicii adoptate sînt sintetizate pe această colecţie de reinterpretări şi remixuri bazate pe materiale din portofoliul Jazzland Recordings.
Apar în catalogul casei de discuri, dintre numele discutate în această rubrică, Eivind Aarset, Dhafer Youssef, Henrik Schwarz, Jan Bang. Unii dintre aceştia, şi încă unii pe lîngă ei, sînt prezenţi pe această retrospectivă ca acompaniatori, gazda condimentîndu-şi astfel discul aniversar cu nume dintre cele mai atractive şi actuale: saxofonistul Joshua Redman apare pe „Oh Ye“, atipică (pentru el) piesă dansantă de club swing jazz. Basistul Dan Berglund (Tonbruket, ex-E.S.T.) domină clasica „Round Midnight“ (a lui Thelonious Monk) lăsîndu l puţin în umbră pe pianist. Vociferatorul tunisian Dhafer Youssef intervine cu graiul său păsăresc pe „Hope“, o piesă aproape electro-ambientală. Tot cu vocalize exotice contribuie şi Mari Boine, celebră pentru al său yoiking lapon (pe sugestiv intitulata „Yoyk“). Sidsel Endresen contribuie cu vocea feminină pe una din cele mai duioase balade care au ieşit vreodată din orice gen muzical, „You Might Say“, aici reformatată în manieră aproape trip-hop. Pe alte piese, Wesseltoft acţionează strict solo – bunăoară colindul scandinav „Mitt Hjerte Alltid Vanker“ sau standardul consacrat pe Broadway „How High The Moon“.
Se poate ghici din toată această înşiruire că avem un material de jazz populist exuberant, bogat ornamentat şi variat, un album gîndit din capul locului ca unul festiv care să salute loialitatea fanilor, amiciţia colaboratorilor şi totodată să inspire spirite muzicale aventuroase. Bun cunoscător al scenei punk scandinave precum şi al scenei electro-clubbing, Wesseltoft e acel tip de jazzist incapabil de prudenţă în ce priveşte asocierile. Există în mod tradiţional o percepţie pozitivă asupra calităţii de „a avea principii“. Mai rar însă se vorbeşte de conotaţia negativă – faptul că principiile sînt adesea simptome ale incapacităţii de învăţare, de a asimila cunoaştere într-un proces organic şi continuu de interacţiune cu mediul. Wesseltoft e un muzician fără principii şi celor ca el li se datorează faptul că jazz-ul nu stagnează.
Jazzland Recordings a funcţionat sub sloganul „A New Conception of Jazz“ (preluat de la titlul unei serii de albume Wesseltoft) încă din vremuri în care nu ne erau clarificate nici concepţiile clasice asupra genului. Alături de ACT, e una dintre casele de discuri responsabile pentru apariţia prefixului „post-“ în asociere cu jazz-ul, iar materiale precum Somewhere in Between au rol de manual pentru cei interesaţi să înţeleagă fără efort prea mare transformările suferite de gen în postmodernitate.
Bugge Wesseltoft va concerta, în formula New Conception Of Jazz, pe 6 februarie la Club Control din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.