Portretul libertinului la 43 de ani
● Peter Doherty & Frédéric Lo, The Fantasy Life of Poetry & Crime, Strap Originals, 2022.
Pete a devenit de ceva vreme Peter și poartă costume cu cîteva numere mai mari decît în tinerețe. Și-a lăsat o mustață subțire, niște fire albe i se văd prin păr cînd își scoate bereta. De sub toate astea mai iese totuși din cînd în cînd la suprafață mutra aia de copil teribil al Londrei unei perioade glorioase, dacă ar fi să te iei după Tony Blair, iar nu după Liam Gallagher. Mulți au spus că o să fie primit cum se cuvine în rîndurile faimosului și exclusivistului Club 27, dar el stă astăzi bine-mersi pe ARTE, canalul TV franco-german. Este înconjurat de trei viori, vreo trei chitare electrice, un pian și un set de tobe cam timide, într-o înregistrare video făcută într-un căsoi din Étretat, satul din Normandia bătut de valurile Canalului Mînecii în care Maurice Leblanc inventa, acum vreo veșnicie, un personaj obsedant pentru cultura franceză.
Dar Peter al nostru n-are nimic din Arsène Lupin. Pare mai degrabă o combinație aproape reușită de Gavroche și Oliver Twist, ajuns astăzi la 43 de ani, lecuit de ceva veme de droguri, aparent sătul de viața supravoltată din trecutul nu foarte îndepărtat și probabil rușinat de faptul că ultima lui trupă de acompaniament se numea The Puta Madres. Epoca The Libertines pare și ea atît de departe astăzi. „Și, cum-necum, am doi ani și jumătate de cînd sînt curat. Dar au fost momente în care-mi spuneam că e doar o chestiune de timp pînă cînd compulsia mă va învinge. Din motivul ăsta am și compus «You Can Keep It From Me Forever». Cred că atunci mă luptam din greu cu obsesia asta”, spunea el într-un interviu pentru revista InsideHook. Îl are în față acum pe Frédéric Lo, un muzician francez care a colaborat, printre alții, cu Daniel Darc, Pony Pony Run Run, Florent Pagny și Alizée, iar înregistrarea de care vorbeam mai devreme este prilejuită de apariția, pe 18 martie, a unui album semnat de cei doi – The Fantasy Life of Poetry & Crime. Pare că sîntem instalați în sezonul anglo-francez, după Chansons d’Ennui, ultimul album al lui Jarvis Cocker.
„The best laid plans can oft go to fockery, / Run down B&Bs can turn to luxury. / A wish that is wasted still can be granted, / Hope that is doped still can be planted. / I search and I search, / I lurch headlong into atrocities / With an exponential known only to epidemiologists.” Nu-mi amintesc ca falsetto-ul ăsta, cu accentul lui coborît tocmai din nordul Angliei, să fi sunat mai sincer ca pe „The Epidemiologist”, unul dintre single-urile proaspătului LP. Și, în general, nu-mi amintesc ca Pete sau Peter Doherty să se fi arătat vreodată atît de autoreflexiv în vreuna dintre operele sale de pînă azi. TFLoP&C reușește să-l țină treaz și să fie surprinzător de șarmant și cînd muzica lui Frédéric Lo sună baroc, și cînd picură romantism dulceag, și cînd ratează duios întîlnirea cu mood-ul și vocea vulnerabilă a britanicului.
Paul Breazu este jurnalist.