Plictis & angoasă
●The Lovecraft Sextet, In Memoriam / Nights of Lust / Miserere, Denovali/Debemur Morti Records, 2021-2022.
● Lustmord, The Other, Pelagic Records, 2022.
Astăzi, despre doi „grei” (cum se spune în jurnalismul intersecționalității fotbalistico-politice) ai muzicii electronice-ambientale, ocazional interferînd cu sferele jazz, metal și mai ales cu cea cinematografică – e vorba de Jason Köhnen și Brian Williams, pomeniți ocazional în această rubrică drept referințe. Noile lor materiale pot acompania împodobirea bradului pentru Crăciun.
Olandezului Jason Köhnen i-am dedicat o cronică pe vremea cînd ne vizita și făcea coloane sonore pentru filme mute (ori inexistente) cu proiectele The Killimanjaro Darkjazz Ensemble și The Mount Fuji Doomjazz Corporation. Între timp și-a extins portofoliul la zece proiecte solo și 18 trupe lansate și părăsite, majoritatea oscilînd între muzică pentru meditație în beznă și jazz pentru separeul ocult din Twin Peaks. Din toamna trecută încoace a publicat o rafală de trei albume sub numele The Lovecraft Sextet, aparent asociate unui mai larg proiect mixed-media ce include primele aventuri literare ale artistului și niște scurtmetraje care ni-l arată încă ros de ambiția de a face muzică de film.
Proiectul e o avalanșă de sentimente care virează brusc de la un material la următorul – deocamdată ordinea tematică e: moarte, sex, căință și cine știe ce mai urmează. Dacă e să rămînă trilogie, surprinde prin caracterul distinctiv al fiecărei părți: un saxofon în maniera Bohren & der Club of Gore și vocalizele solemne sînt esența albumului In Memoriam;urmează erotismul din Nights of Lust infestat nu doar de Badalamenti, ci și de John Carpenter; iar Miserere s-ar apropia de zona operatic-ecleziastică dacă muzica n-ar fi perforată uneori de răbufniri vocale din alt film (de groază).
Galezul Brian Williams/Lustmord e rațiunea pentru care există Jason Köhnen și întreaga scenă dark ambient cu tot ce a derivat de acolo (dungeon synth etc.) Crescut în scena proto-electro britanică a anilor ’70, în anii tumultuoși ai experimentelor psiho-sexualo-muzicale ale lui Coil ori Throbbing Gristle, e unul dintre puținii supraviețuitori ai scenei respective. S-a evidențiat la Hollywood cu coloana sonoră a finalistului la Oscar First Reformed, după o lungă activitate în departamentele sonore ale unor diverse filme și jocuri video. Aniversarea a 40 de ani de activitate îi este marcată prin acest set festiv de cinci CD-uri: albumul The Other rămîne pînă azi singurul album cu chitară al artistului (contribuții ale unor invitați de la Tool, Isis și Melvins); urmează versiuni remixate ale sale pentru cei care nu au văzut cu ochi buni gestul respectiv; partea cea mai interesantă e antologia Lustmord Deconstructed (publicată recent și ca album separat) pe care materialul e reconceptualizat și reformatat de către artiști care consideră că au ceva de dat înapoi lui Brian Williams (Ulver, Alexander Hacke, Steve von Till ș.a.m.d.), alături de unii care s-au nimerit la casa de discuri care publică materialul (MONO, The Ocean ș.a.m.d.). O parte își asumă metoda minimalistă Lustmord inserînd doar discret propria marcă de identitate (saxofonul din Bohren & der Club of Gore, violoncelul lui Jo Quail), alții mai pornesc chitarele ori vocea – totuși înăbușite și încastrate, conservînd ceva metodologic din materialul original, erodant și anti-instrumental.
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină. „Ascultă tare sau deloc”, se spune despre acest soi de experimente sonore care urmăresc alte obiective decît ale muzicii structurate, dar și decît ale celei de improvizație. Cum spuneam la început, poate merge cu împodobirea bradului.
Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.