Pastişe pop
● The 1975, I Like It When You Sleep for You Are So Beautiful Yet So Unaware of It, Polydor/Dirty Hit Records 2016.
Chitara lui Adam Hann te trimite cîndva la jumătatea anilor ’70. Matthew Healy, dezbrăcat de la brîu în sus, pozează narcisistic: „Hey! Would you like to look outside sometimes (No!) / I’m just with my friends online / And there’s things we’d like to change! / Next thing you’ll find you're reading about yourself on a planeș / Fame! What a shame! (Oh!) / Well, just keep looking, looking, looking, looking!“ Cele 3 minute și 47 de secunde de „faimă“ ale lead single-ului „Love Me“ sînt produse impecabil și varsă un pic de acid peste selfie-antreprenoriatul de tip Kardashian. Groove-ul din „Fame“-ul lui David Bowie e peste tot, filtrat de acoladele white-funk ale „Notorious“-ului unor Duran Duran.
The 1975 e o trupă britanică înființată într-unul dintre cele mai bogate orașe din Anglia, Wilmslow, aflat la vreo 20 de kilometri de Manchester, care a debutat în 2013 cu un disc eponim ajuns aproape instantaneu pe primul loc în UK Albums Chart. Poseur-i cel puțin la fel de talentați precum Kim K., cu frizuri impecabile și vestimentații corecte, membrii formației engleze nu inventau nimic în acel an. Cu toate acestea, reușeau cumva să-și facă loc în lumea pop-rock-ului inofensiv, cu sound-ul lor foarte bine lustruit de către Mike Crossey, producător care a lucrat cu nume ca The Kooks, Razorlight sau Arctic Monkeys.
Cel de-al doilea album de studio al boyband-ului The 1975 are aproximativ 75 de minute, un titlu foarte lung și a fost lansat pe 26 februarie, debutînd pe prima poziție în același UK Albums Chart și – Dumnezeule mare! – Billboard 200. I Like It When You Sleep… este, din nou, o pastișă executată impecabil – e produs de același Crossey –, balansînd stilistic între Prince, The Police, George Michael, INXS, Michael Jackson și chiar Lily Allen sau Cut Copy și răvășind nonșalant pop-ul deceniilor 7 și 8 ale secolului trecut, așa cum o făcea, de exemplu, și Scissor Sisters acum nu foarte mulți ani (minus queer-ismul complet seducător al proiectului muzical american).
La fel ca și predecesorul său, noul album are o problemă cu redundanța, dar spre deosebire de The 1975 textele lui Healy sînt astăzi mai crocante – Guy Debord și Yanis Varoufakis sînt amintiți în treacăt –, în timp ce versatilitatea muzicală a membrilor trupei și-a extins aria de răspîndire. ILWYSFYASBYSUOI e, atunci cînd nu deviază în experimentalism facil, o operă atît de perfectă din punctul de vedere al execuției tehnice încît devine plictisitoare după cîteva ascultări. În fapt, asta e problema dintotdeauna a acestei trupe: în pofida energiei din care știe să-și construiască piesele, ceva în muzica The 1975 – poate o anumită propensiune foarte transparentă către grandoare – îi fură din onestitate și șarm.
The 1975 va concerta la București în cadrul festivalului Summerwell, care va avea loc pe 13 și 14 august. Mai multe detalii despre eveniment și abonamente găsiți la adresa summerwell.ro/editia.2016.
Paul Breazu este jurnalist.