Original la orice standarde

● Norzeatic & Khidja, Aici Acum, self released, 2011.  

Am fost oarecum intrigat de impresia, la prima audiţie a albumului, că ascult un audiobook. Au fost vremuri în care un astfel de material ar fi fost ars pe rug, sub sentinţa că nu se califică drept muzică. Asta sub două aspecte – unul general, ce ţine de încadrarea materialului în genul hip-hop, şi unul specific, ce ţine de cele cîteva bucăţi de... „naraţiune lirică“, de fapt declaraţii de intenţie explicite ale artiştilor, care se întîmplă să marcheze punctele în care am eşantionat albumul la prima ascultare – început, mijloc, sfîrşit. Din fericire, în spaţiul dintre cele trei puncte, lucrurile se diversifică semnificativ.

Începutul (piesele „Intră“ şi „Microfon 1-2“) ne anunţă în mod oficial că albumul nu e cîntat de un muzicant, ci de un maestru de ceremonii – aici sub numele Norzeatic, mai cunoscut drept Vexxatu Vexx, după ce a mai trecut prin numele MC`geamite Găligan (sper că grafia e corectă). Departe de a fi un cunoscător al scenei hip-hop de la noi, îl ţin minte pe Vexxatu doar din certurile pe care le aveam cu hip-hoperii pe vremea cînd eram rocker. Atîta reţinusem despre el, că făcea parte din şcoala de hip-hop românesc construită în jurul pionierilor R.A.C.L.A., alternativă la mainstream-ul blochist (dar nu fără limbaj colorat), cu un minus de atitudine, dar un plus de estetică şi poftă de experiment. La data respectivă, „hip-hop intelectual“ mi se părea contradicţie în termeni, dar ascultînd materialul de pe Aici Acum, sînt extrem de surprins de calea pe care a apucat acel sîmbure fragil de avangardă hip-hop. Mijlocul („Feelin` de vinil“) ne explică mai clar de unde senzaţia de audiobook şi, cumva, o legitimizează într-un veritabil atentat emoţional. 

Vocalizatorul-poet al proiectului (să-i zic cîntăreţ ar fi impropriu) stîrneşte nostalgii, trecînd în revistă repere fundamentale ale divertismentului cultural optzecist – vinilurile Electrecord, una dintre puţinele amintiri de culoare pe care le am din vremurile sure şi sumbre ale comunismului. Discul cult Cocoşelul neascultător, Winnetou cu Ion Caramitru, personajele lui Jules Verne, numele Alexandrinei Halic şi al Silviei Kerim sînt reperele culturale ale unei generaţii şi ale unor vremuri în care nu prea existau nici rockeri, nici hip-hoperi şi n-aveam încotro decît să stăm toată ziua să schimbăm pitch-ul şi să învîrtim discul. În concluzia piesei, Vexxatu şi acompaniatorii Khidja Clouds Society (DJ Flore şi DJ Rusu) sugerează că DJ-ismul românesc ar fi o consecinţă directă a pasiunilor prăjite la foc mic de dramatizările Electrecord. Finalul („Soldatul din cap“) ar fi fost un discurs de impact pe vremea serviciului militar obligatoriu şi a filmului Terminus Paradis. Ca şi povestea discurilor Electrecord, e o temă la care se pot raporta doar anumite generaţii.

Cum ziceam, undeva între aceste trei puncte de sprijin (şi totodată derutante) se află totuşi şi muzică, chiar de multe feluri – trip-hop, ambiental, disco şaptezecist, funk, jazz, toate ingenios pliate pe aranjamentele DJ-iste asigurate de Khidja. Chiar şi vocea se mai abate de la linia de narator de teatru radiofonic, dezvoltîndu-se pe tonalităţi şi cadenţe care mă duc cu gîndul la hip-hop-ul franţuzesc, nu foarte efervescent, dar extrem de liric, o deviaţie categorică de la lătratul hip-hop-ului social sau al celui vulgar-sarcastic, larg popularizate pe la noi. Fundalul instrumental are mult de cîştigat din contribuţia unor invitaţi veniţi din zări muzicale aproape diametral opuse: saxofonistul Mihai Iordache (Sarmalele Reci, Orient Express, Kumm), tripper-ul electro-avangardist Cristian Ştefănescu (Electric Brother), bateristul Tavi Scurtu şi vibrafonistul Alex Anastasiu. Rezultatul e un album original (la orice standarde, nu doar locale) care încearcă să infuzeze în hip-hop o estetică improprie, forţînd nota şi colaborarea dintre numeroase stiluri, într-o manieră destul de riscantă. Pentru cei care consideră că genul se întinde între 2Pac şi LL Cool J, se cuvine precizat că Aici Acum e mai aproape de ce ar fi scos Nichita Stănescu dacă ar fi fost contemporan, hip-hoper şi ar fi trăit în Pantelimon.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.