Oportunităţi de slăvire

● Arve Henriksen, Places Of Worship, Rune Grammofon, 2013. 

Norvegianul Arve Henriksen calcă pe urmele lui Nils Petter Molvaer cu acest album pe teme global-spirituale, dedicat locurilor de închinăciune şi sărutat moaşte de pretutindeni de pe planetă. Uneori, materialul păşeşte prea aproape de influenţe, lăsînd impresia că îl stimează pe Molvaer pînă la imitare – senzaţia deja-auzitului te izbeşte încă de la prima piesă, „Adhan“. Lucrurile se mai diversifică ulterior şi materialul capătă identitate proprie, în primul rînd pentru că Henriksen se eschivează de la sound-ul glacial care a devenit standard în post-jazzul norvegian, optînd pentru un concept de misticism globalizat, cu piese ce împrumută din geografia muzicală a locurilor vizitate şi un stil de cîntat inspirat – spun specialiştii – de flautul japonez. Adică un fel de suflat fără prea mult suflu, la limita insuficienţei respiratorii, care anulează stridenţa tipică instrumentului şi produce un sound insidios, cu contururi imprecise.

Titluri ca „Alhambra“, „La Cimetière Marin“, „Saraswati“, „Bayon“ sugerează locuri, zeităţi şi oportunităţi de ridicare în slavă cu puternic specific regional, pe care Henriksen încearcă să îl asimileze în sound-ul pieselor, într-o manieră totuşi discretă, fără instrumente şi invitaţi exotici. Trompeta sa nu rămîne niciodată în decor, iar motivele world music nu depăşesc statutul de… motive. În cea mai mare parte, avem de-a face cu muzică ambientală construită în jurul unor nuclee de trompetă psihedelică. Jazzerii tradiţionalişti vor găsi materialul prea ambiental, iar fanii improvizaţiei – prea puţin dinamic, însă publicul pentru care a fost făcut acest album îl va aprecia drept un triumf al genului. Ca la orice trompetist postmodern, e şi ceva din Miles Davis aici (abordarea „Sketches of Spain“), dar nu mult. Minimalismul pionierului Jon Hassell şi melancolia de avangardă a lui David Sylvian rotunjesc portofoliul influenţelor asumate de norvegian. Materialul lui Henriksen e molcom şi meditativ, simpluţ pe alocuri, străduindu-se să-şi înconjoare ascultătorul în vălul revelaţiei religioase sau, după caz, al resemnării religioase stimulate auditiv. Locurile audio-descrise prin acest album sînt uneori cimitire, alteori spaţii ale extazului spiritual, însă trompeta artistului le tratează în aceeaşi cheie, dezamorsînd o potenţială dimensiune epică a albumului. Singura surpriză este „Shelter from The Storm“, una din cele două piese cu voce, cu un puternic iz Leonard Cohen post-mortem, cîntată de Erik Honoré (Punkt). Cealaltă, „Lament“, este exact ce sugerează titlul, o tînguială banshee de la graniţa vieţii cu moartea.

Henriksen speculează pe seama rolului muzicii ca limbaj necesar în dialogul om – divinitate şi propune prin acest material cîteva mostre ale unui posibil protocol menit să înlesnească relaţia, pusă oarecum în pericol de pragmatismul şi scurta-vedere a modernităţii. Albumul sugerează energii transcendentale acumulate în spaţii cu înaltă concentraţie de emoţie şi spiritualitate reziduală, care pare să persiste chiar şi în absenţa omului. Mă rog, la noi excesul de biserici a mai rarefiat genul de sentiment pe care îl promovează materialul, iar faţeta administrativ-politică a religiilor occidentale subminează atractivitatea experienţei împărtăşite aici.

Pentru cei care nu-l ştiau, Arve Henriksen e colegul de trupă (Supersilent) al unui alt jazz-star norvegian recent pomenit în această rubrică, clăparul Stale Storlokken. Albumul de faţă prezintă contribuţii majore din partea a doi colaboratori mai vechi ai artistului, Jan Bang şi sus-numitul Erik Honoré (ascultaţi şi noul album al lui Bang, pe care Henriksen întoarce serviciul). Şcoala norvegiană dă semne că ar putea rămîne în istorie drept principalul motor de inovare în jazzul acestui deceniu. Ritmul în care ies albume de înaltă clasă şi viziune conceptuală dintr-un grup de muzicieni puternic interconectaţi este intimidant, aparent planificat strategic şi justifică din plin termenul de „mişcare“.

Arve Henriksen va concerta în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna, 10-13 iulie. Mai multe la www.garana-jazz.ro. 

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.