O provocare art-pop
● Dean Blunt, Black Metal 2, Rough Trade Records, 2021.
Roy Nnawuchi, cunoscut ca Dean Blunt, este un muzician, producător, artist conceptual și art-pop provocateur britanic, născut și crescut în cartierul londonez Hackney. Și-a început cariera în 2011, făcînd parte din proiecte muzicale precum Graffiti Island, Hype Williams (alături de artista de origine rusă Inga Copeland), Babyfather (colectiv ficțional de hip-hop, aîndu-i printre invitați pe Arca sau Mica Levi) și Blue Iverson. În noiembrie 2014, artistul englez își lansa, prin intermediul label-ului Rough Trade Records, cel de-al doilea album solistic de studio, numit Black Metal și susținut, după cum spunea într-un show de pe postul de radio Rinse FM cu cîteva luni înainte, de o idee despre cum, în Statele Unite ale Americii, artiștii afroamericani se folosesc de iconografia culturii albe pentru a-și construi formulele proprii de empowerment. „Black Metal este un eseu, iar titlul lui sună cam așa: «Yeezus Apropriatul: Aproprierea, reaproprierea, și empowerment-ul bărbatului postnegru» (…) Ca să zic așa, să te autointitulezi «Black Cobain» nu e chiar cel mai progresist lucru din lume. Această idee americană de progresism rasial este complet înapoiată. (…) Adevăratul progresism este nedefinit, este nou; exact așa cum vrea Black Metal să fie”, spunea el.
Pe MB, Dean Blunt face un gest de deconstrucție a ceea ce pe discurile Hype Williams refolosea și recompunea, împreună cu Copeland, ca hypnagogic pop, microgenul esențial al deceniului postcriză – sample-uri din The Pastels („Over My Shoulder”), Big Star („For You”), Vivian Withers („Hangin’ On”) devin pretexte pentru o stranie, noir și barocă operă aproape indie folk, infuzată serios cu dub – sound-ul lovers rock era important și pentru perioada Hype Williams – și etalînd destule momente sclipitoare, dar și, pe alocuri, obtuzități. Ce este mai important însă, în economia poziției politice a muzicianului, e că Black Metal funcționează aluziv – de exemplu, pe un titlu cît o subcultură dominată de formații albe, „PUNK”, ritmica dub îi plasează în mijlocul poveștii pe precursori. În anii care au trecut de la acel disc, Nnawuchi a vorbit constant despre un episod doi, care s-a lăsat așteptat pînă în iunie 2021. Black Metal 2, editat de aceeași casă de discuri Rough Trade Records, se deschide cu un gest foarte Dean Blunt, care pur și simplu îi „fură” un „2” coperții albumului din 1999 al lui Dr. Dre, 2001, și-l plasează pe același fundal negru ca al primului BM (care era, de fapt, fundalul negru al albumului amintit al lui Dre; pe care-l folosise mult mai direct pe coperta unui live show de pe radio-ul online NTS acum doi ani, King of R’N’B). Chiar mai accesibil, pentru discografia sa complexă, decît primul BM, sequel-ul este agățat de o schemă atmosferă narativă street – „In the front, in the back, / In the face, on the hip / What a nigga, what a trip, / Come see wagwan, / Girl, come see what’s up / With a gun on the beach / If you see what I mean”. Sample-istica funcționează la fel ca în 2014, într-o logică a marginalității – aici, pe „ZAZA”, o piesă a lui Fela Kuti, dincolo, pe „DASH SNOW”, una a grupului zambian Amanaz –, chitările aproape dezacordate s-au înmulțit, iar o vagă atmosferă de cosmic rock șaptezecist impregnează din cînd în cînd cursul unei muzici mai personale, mai consistente și mai provocatoare decît ar putea să lase vederii (sic!) o primă ascultare.
Black Metal 2, cel mai nou album al muzicianului britanic Dean Blunt, poate fi ascultat parțial și achiziționat, în format digital sau fizic – ca disc de vinil și CD –, pe pagina de Bandcamp a label-ului, la adresa roughtraderecords.bandcamp.com/album/black-metal-2
Paul Breazu este jurnalist.