O Prințesă, două Prințese

18 martie 2020   MUZICĂ

● Princess Nokia, Everything Sucks / Everything Is Beautiful, Platoon, 2020.

„Princess Nokia, you can call me on my cellular, / I think I’m the shit and I never been a regular, / Rhymes I spit are shit, see you bleedin’ from your jugular.“ În 2017, momentul adevăratului debut discografic, cu brizantul LP 1992 Deluxe − în fapt, un upgrade al EP-ului cu același titlu, înregistrat cu un an înainte −, Destiny Nicole Frasqueri își performa identitatea/identitățile pe fundalul unui New York pe cale de dispariție. „Ea este o feministă urbană, o bruja (n.a. − vrăjitoare) a ghetoului, o afro-latină, o newyorkeză“, încerca, pe atunci, Alice Kemp-Habib să o livreze contextului într-un articol pentru publicația The Quietus. O riot grrrl cu hanorac sau maiou de baschet, aș adăuga eu, în descendența aproximativă a comboului Bikini Kill, al cărei hip-hop era suficient de elastic încît să capteze ademenitor și nouăzecismul suflat cu aur, și hibridizarea contemporană a genului (cine a fost, în 2017, la festivalul bucureștean Rokolectiv știe despre ce vorbesc). După un intermezzo emo, mixtape-ul A Girl Cried Red (2018), Princess Nokia și-a lansat în 2020 un diptic, Everything Sucks / Everything Is Beautiful, care, înainte de a fi plasat în arhetipul polarizării alb & negru, ar putea fi încercarea artistei americane de a se apropia, cu o ironie de aplaudat, (și) de aria mai pop(ulistă) a muzicii. Ea e o Matilda, fata cu puteri telekinetice din filmul cu același nume, single-ul pastelat „Green Eggs & Ham“, cîntînd despre copilărie și sendvișuri, pe acompaniamentul grupului de jazz Onyx Collective, un cîntec a cărui unică strofă ar merita citată cu totul − „Love my inner child, Kool-Aid smile / I been like this for a while / Going into town, gonna find a crowd / Right by the kids in the park with the style / Swing ’til it’s dark, hit the block / Run from cops, don’t get knocked / By these opps, fuck these cops / Fuck these cops, fuck these cops / Looking for the fun, can you blame me? / Like to make jokes, but they think that I’m crazy / I know that I’m perfect the way God had made me / And I thank my parents for the life they gave me / Have you told your parents that you loved them lately? / I look like my mama in the 1980’s / If I been bad, well, please forgive me / I remember when my granny used to hit me / Public school and two Thanksgivings / Purple corduroys with the matching ribbon / Lil’ puffy jacket and the T-shirt gilded“. Dincolo, pe partea întunecată a lumii ei, stau un fes de un roz electric cu două coarne, un ursuleț de pluș (salut, Guillermo del Toro!) și o producție care nu mai are nici în clin, nici în mînecă cu arpegiile catifelate de pe Everything Is Beautiful. Aici, rimele Prințesei încearcă să „te taie la jugulară“ − „Pretty little psycho, I get down with the payroll / I’m a fallen angel and I hit you with my halo / Smiling in your face ’cause I’m mentally unstable / Yes, I got that juice, got that blueberry Faygo“ −, dar adeseori totul pare doar o încercare vag reușită de a călca pe urmele unor Insane Clown Posse.    

Princess Nokia va concerta în 2020 la Electric Castle. Festivalul de muzică de la Bonțida, județul Cluj, este programat a se desfășura între 15 și 19 iulie. Mai multe detalii găsiți pe site-ul evenimentului.

Paul Breazu este jurnalist.

Mai multe