O poveste

● Mick Harvey, FOUR (Acts of Love), Mute Records, 2013.

Pînă în 2009, Mick a fost mereu lîngă Nick, fie că perioadele s-au numit Boys Next Door, o entitate protoistorică ce avea să se transforme în The Birthday Party, fie că s-au numit chiar The Birthday Party, fie că s-au numit The Bad Seeds. Mick i-a fost lui Nick prieten şi confident, dar, mai important pentru muzica lui Cave, omul care i-a făcut aranjamentele pieselor şi l-a ajutat să le scrie timp de 36 de ani, sărind de la un instrument la altul, cu o uşurinţă de invidiat.

În 2000 şi 2011, Harvey a ajutat-o pe PJ Harvey să ducă acasă două Mercury Prize, cel mai rîvnit premiu al Britaniei muzicale, fiind coproducător al Stories from the City, Stories from the Sea şi Let England Shake. Din 1995, de pe vremea seminalului To Bring You My Love, Harvey era unul dintre instrumentiştii pe care Polly Jean s-a bazat în sesiunile de înregistrări şi în turnee.

Foarte pe scurt, astea sînt cele mai importante borne biografice din cariera unui muzician care a făcut multe. Între a cînta în trupele care l-au acompaniat pe Nick Cave, de-a lungul anilor, şi a-i coproduce lui PJ Harvey două albume importante, şi-a făcut timp şi pentru a înregistra două albume cu cover-uri în limba engleză ale pieselor unei febleţi personale constante, francezul Serge Gainsbourg (Intoxicated Man – 1995 şi Pink Elephant – 1997), pentru a livra cîteva soundtrack-uri şi pentru a lucra în studio albumele altor muzicieni, precum Robert Forster, Anita Lane sau Rowland S. Howard.

Anul trecut, Mick Harvey a ajuns la albumul solo cu numărul şase, numit FOUR (Acts of Love), al doilea de după despărţirea de Nick Cave. Închisă între „coperţile“ numite „Praise the Earth (Wheels of Amber and Gold)“ şi „Praise the Earth (An Ephemeral Play)“, ultima operă a muzicianului australian e o poveste în trei (!!!) acte, „Summertime in New York“, „The Story of Love“ şi „Wild Hearts (Run Out Of Time)“ care vorbeşte despre creşterea şi descreşterea unei relaţii. Dacă mereu a existat ceva întunecat şi hipnotic în muzica lui Harvey, albumul acesta nu face excepţie.

Tonul e sumbru şi fragil, sound-ul e un şarpe care se contorsionează fără să se împiedice. Miroase cînd a folk intoxicant, cînd a cîntec de leagăn pentru iubiri pregătite a adormi pentru totdeauna. Nimic din rînjetul sardonic al lui Nick Cave nu picură în muzica de pe acest album al lui Harvey. Poţi întîlni pe undeva pe aici parfumul lui Polly Jean. Ba chiar şi vocea britanicei pe „Glorious“, un cover al unui cîntec de-al ei niciodată înregistrat. Poţi întîlni urmele unor Van Morrison, Exuma, Roy Orbison sau The Saints – Harvey nu şi-a ascuns niciodată pasiunea de a recînta/reinterpreta piesele pe care le-ar lua cu el pe o insulă pustie. Şi, peste toate, poţi pluti în marea tulbure a nuanţelor sonore teatrale cu care un muzician talentat a ştiut să-şi picteze ultima operă.  

Mick Harvey va concerta pe 17 aprilie 2014 la Bucureşti, în The Silver Church, alături de Andrea Schroeder, Catherine Grandorge şi Robin & The Backstabbers, într-un eveniment produs de Liveland. Pe 18 aprilie, concertul s-ar putea repeta la Cluj, în aceeaşi formulă.

Paul Breazu este jurnalist.