O parodie la club
● Marie Davidson, Working Class Woman, Ninja Tune, 2018.
„You wanna know how I get away with everything? / I work / All the fucking time…“ Acompaniate de un kick drum inepuizabil, cuvintele acestea se rostogolesc fără cusur, cuplîndu-se al naibii de senzual și deloc contrariant cu estetica mecanoidă și distopică a techno-ului. O yuppie dominatoare și electroclash, cățărată pe o indestructibilă valiză Peli, Marie Davidson ne privește fără nuanțe de pe coperta acestui al patrulea album personal, cu tot cu al său titlu intrigant, Working Class Woman: „So now that we’ve got an understanding / I need to explain one last thing to you, / When I say work, I mean you’ve got to work for yourself, / Love yourself, / Feed yourself / So you can be a winner / Altogether.“
MD s-a născut și a crescut în Montréal, făcînd parte din trei proiecte muzicale importante ale scenei locale, Les Momies de Palerme, DKMD și Essais Pas, lansînd pînă anul acesta și trei discuri de autor, Perte d’identité (2014), Un autre voyage (2015) și Adieux au dancefloor (2016). Working Class Woman a apărut în octombrie la label-ul independent britanic Ninja Tune și poate fi clasat ca o privire – cu siguranță, chiar cea de pe amintita copertă a LP-ului – aruncată ariei club culture de undeva de la înălțimea parodică a unui pupitru de DJ/performer. „What is it about you? Why are you so strange? I love your music… Wait! Do you play in a band? Yeah, I totally saw you. You kind of remind me of… you know that I… Erm… mmm… erm… yeah… What’s wrong with you? Are you annoyed? Hey, are you doing a DJ set tonight? Oh, I see. Man, I think she’s faking her accent. I mean, nobody talks like that. So, frankly, is this album about taking risks? Oh, hi, what’s up? I’m sorry I missed your set, I heard it was amazing. Do you have drugs? Can I help you roll your cables?“
„Your Biggest Fan“, piesa prolog a acestui album, trăsnește, prin apelul masiv la spoken word, a Laurie Anderson și adună în patru minute și jumătate o colecție de dialoguri plauzibile, cu un efect tragicomic care crește exploziv. Dacă, acum doi ani, Adieux au dancefloor venea, după o experiență berlineză („orașul ăsta e un Disneyland al clubber-rilor“, spunea într-un interviu), să statueze în mod fizic supradoza și plictiseala – și, în consecință, rehab-ul întru delimitare – de clubbing, Working Class Woman se vrea a fi o mărturie a trecerii prin acea experiență, șarjînd ironic și industrial techno pe profilul unei „Workaholic Paranoid Bitch“ din industrie. Ea trebuie să itinereze tot travaliul „reușitei“ – „A driver will drive you, / A booker will book you, / A promoter will pay you, / A player will play you“ („Day Dreaming“) –, dar și consecințele abisale ale acestui (scurt-)circuit de forță: „I am the psychologist! (Baby you know you’re crazy) / So tell me about your past (You crazy good). / Mm, interesting (Oh, you like it when it’s over the top?), / Let’s try something (When it’s insane?), / I’m going to show you some images (Oh no, please)“ („The Psychologist“). Totul e însă bine cînd se termină cu bine, ca în relaxa(n)tul climax electropop și conformist, în matricea metaamfetaminică a scenei din „So Right“: „He’s got me feeling so right, / The music is so nice, / I feel like I could die, / I could die happy tonight, / He’s got me feeling so high, / Man, this is so nice, / I can’t hold it inside, / Oh no, can’t hold it inside“. Iar Working Class Woman, rezultatul tuturor acestor plonjeuri narative în club culture, scanate dintr-o perspectivă care intersectează pe undeva scena radicală a electroclash-ului sfîrșitului de ani ’90 și începutului de ’00, are culoare, nerv și umor.
Albumul Working Class Woman poate fi ascultat gratuit și cumpărat în format CD, vinil și digital de pe pagina de Bandcamp a artistei canadiene, la adresa https://mariedavidson.bandcamp.com/album/working-class-woman.
Paul Breazu este jurnalist.