O nouă orientare
● Portico Quartet, Portico Quartet, Real World Records, 2012.
Britanicii de la Portico Quartet încearcă să-şi facă un nume prin muzică de tendinţă minimalistă, texturată timid cu elemente care să o aducă în zona ambientală, apoi extinsă semnificativ cu influenţe la mare căutare în mediile eclectice britanice, adică jazz, trip hop şi electro-glitch-uri experimentale. Pe acest album, toţi membrii trupei manipulează efecte electronice şi fiecare dintre ei se ocupă de cîte un instrument: Jack Wylie – saxofon şi pian, Duncan Bellamy – tobe, Milo Fitzpatrick – bass, plus Keir Vine – utilizator al unui instrument de percuţie de invenţie recentă, hang-ul, asupra căruia voi reveni. Keir Vine îl înlocuieşte pe pionierul instrumentului, Nick Mulvey, recent dezertat în căutarea ambiţiilor sale solo. Cu acest album, Portico Quartet încep să marginalizeze elementele improvizaţionale, mişcare ce poate fi considerată o îndepărtare de rădăcinile jazz ale grupului. Uneori accentul se mută spre ambiental, după modelul scandinav, alteori spre (vag) dansant, tendinţă de integrare cu muzica de club englezesc trippy. Fantomele lui Brian Eno, Coil şi Massive Attack bîntuie întreg albumul, producînd ceea ce ar putea fi considerat echivalentul jazz al space-rockului. Mă rog, în măsura în care mai putem vorbi de jazz. Fanii debutului aclamat al grupului îi acuză noua orientare şi, ce-i drept, nici hang-ul lui Keir Vine nu mai sună ca al lui Nick Mulvey. Nici calitativ, nici cantitativ.
Piesele care mai zemuiesc ceva jazz, dacă le storci bine, sînt „Ruins“, „City of Glass“ şi „Spinner“. Singura pe care se aude voce, şi preferata mea de pe album, „Steepless“, o are ca invitată pe vedeta show-ului Swedish Idol, Cornelia Dahlgren. Cu ocazia acestei piese, fanii Portishead se vor bucura de influenţele pe care le pomeneam mai sus. Trip-hop-ul britanic s-a consacrat ca un gen prin excelenţă urban şi favorizat intelectual faţă de fratele mai mare şi mai ranchiunos, hip-hop-ul, aplicînd psihedelicele învăţate din prog şi kraut rockul de altădată pe pulsaţii software-generated care nu mai necesită atît îndemînare şi cunoştinţe muzicale, cît uzabilitate şi hobby-ul de a explora armonii de colaj. Răsucirea celor de la Portico Quartet dinspre jazzul gimnastic şi improvizaţional înspre acest tip de joacă de-a muzica riscă să fie percepută drept blasfemică, fără a se bucura de suportul entuziast pe care jazzul de atmosferă boreală al scandinavilor l-a avut cînd a propus un sacrificiu de gravitate similară. Pentru fani, cea mai neplăcută surpriză este subutilizarea elementului distinctiv al grupului, pomenitul hang, o combinaţie cu baze ştiinţifice între căldăruşă wok, clopoţel şi tobă, lansat în 2003 şi parcurgînd de atunci un proces tehnologic evolutiv cu numeroase versiuni. Să sperăm că Portico Quartet vor dezveli la Gărîna cea mai nouă versiune a instrumentului, aşa-numitul Integral Hang, un fel de iPhone 4S al percuţioniştilor. Realizez cu ocazia acestor observaţii că toba este un instrument imatur relativ la faptul că, pentru celelalte instrumente non-digitale, configuraţiile şi opţiunile sînt cît de cît stabilizate, bătute în cuie. În ciuda faptului că plaja de sunete este mai limitată, posibilităţile de explorare în domeniul percuţiei rămîn încă largi şi fac adesea subiectul unor experimente interesante, de care au profitat şi Portico Quartet în începutul lor de carieră. Nu şi pe acest album, din păcate, care lasă impresia că mai foloseşte hang-ul doar pentru că trupa nu a dorit să piardă acest element distinctiv.
Se pare că orice hang-ist trebuie să se supună unui interviu la sediul din Elveţia al inventatorilor instrumentului, PANArt. Albumul Portico Quartet lasă impresia că noul percuţionist al grupului, spre deosebire de predecesorul său, nu a trecut prin această încercare, însă nu sînt lămurit dacă senzaţia e un efect secundar al reorientării trupei sau dacă reorientarea trupei a fost determinată de acest aspect. Dacă noua formulă a grupului e suficient de flexibilă încît să îmbine materialul nou cu cel vechi, într-o manieră coerentă, ne va lămuri testul publicului de la Gărîna.
Portico Quartet vor concerta pe 13 iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna (12-15 iulie). Mai multe la www.garana-jazz.ro.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.