O manieră teatrală
● LABtrio, Nature City, OutNote Records, 2017.
Belgienilor precoci LABtrio – Lander Gyselinck (tobe), Bram De Looze (pian) şi Anneleen Boehme (bas) – li se alătură pe acest album Johann Sebastian -Bach cu două compoziţii şi cu inspiraţia generală de a încerca un soi de „jazz de cameră“. Preluările după Bach sînt un extras din Variaţiunile Goldberg şi fuga din Preludiu şi fugă în B Minor, bucăţi considerate algoritmice, deci atractive pentru jazz-ul academic-demonstrativ, răstălmăcite aici într-o cheie tehnică aparte, poate greu de digerat de către filarmoniştii de consum.
Grupul tînăr (toţi au sub 30 de ani) se prezintă într-o manieră experimentală de sorginte academică. Nu avem mai nimic din imixtiunile populiste de pop-rock din jazz-ul tînăr european (cu care şi LABtrio au cochetat cîndva). Zona în care trioul doreşte să-şi valideze muzica e destul de departe de spaţiul pop şi de festivalurile menite să deschidă apetitul pentru jazz la un public cît mai larg. Muzica de cameră e hibridizată aici cu experimente ritmic-spastice ce amintesc de Philip Glass şi de pionierii minimalismului. Nu e vorba, totuşi, de un album minimalist, ci de unul care optează să fie ceva mai aerisit pentru a se expune analizei tehnice fără vreun dubiu de rezervă. E un material pe care autorii săi îndrăznesc să-l considere perfect, încît să nu aibă nevoie de vreo ornamentare.
Cu acest al treilea album, LABTrio aniversează zece ani de activitate şi o oarecare agitaţie generată din postura de tinere speranţe. Biografiile îi prezintă pe membri drept academişti formaţi în -şcoli belgiene (Conservatorul din Antwerp), olandeze (Conservatorul Regal din Haga) şi newyorkeze (New School for Jazz and Contemporary Music). Nu sînt multe urme de obrăznicie sau aventură în CV-urile acestora, şi acelea care sînt au mai mult manifestări declarative – toboşarul Gyselinck mai vorbeşte despre influenţe electro şi hip-hop, are chiar unele proiecte personale în direcţiile respective, însă acestea nu prea transpiră pe Nature City. Grupul se află la vîrsta la care îşi promovează încă portofoliul într-o manieră studenţească, listînd festivaluri pe la care au fost, profesori pe care i-au avut, citate din cei care i-au elogiat ocazional. E aici o precaută dorinţă de validare, de a bate la uşi care e important să se deschidă. Şi există toate şansele ca acestea să se deschidă. Albumul prezintă un trio constituit în jurul pianului, fără ca bateria şi basul să fie reduse la statutul de acompaniatori pentru orgoliul unui lider. Adesea nici măcar nu e clar că pianul e liderul – motivul pentru care etichetăm trupa drept „piano trio“ e absenţa unei etichete adecvate pentru ingeniozitatea cu care bateria şi basul iau adesea faţa pianului (bateristul are de fapt cele mai multe compoziţii proprii).
Instrumentele discută într-o manieră teatrală – par a fi personajele unei piese de teatru de păpuşi, petrecînd unele momente la marginea scenei, monologînd în timp ce celelalte personaje se retrag temporar sau bodogănesc altceva între ele. Conceptul LABtrio pare inspirat de acel tip de interactivitate planificată dramaturgic, cu solo-uri cvasi-deconectate unele de altele, cu piese ce se prezintă ca juxtapuneri de „momente“ şi prea puţin ca teme muzicale conduse de un instrument, împărtăşite de celelalte. Temporizarea intrărilor şi ieşirilor din scenă a celor trei muzicieni, timing-ul, e găselniţa exploatată aici de trupă pentru a obţine acel efect dramaturgic. E vorba aşadar de o concepţie mai mult structurală decît melodică, eschivîndu-se cu succes de la o reţetă „piano trio“ previzibilă.
LABtrio vor concerta în data de 31 mai în cadrul Green Hours Jazz Fest din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.