"Nu sînt interesat de perfecţiune, ci de precizie" - interviu

9 mai 2012   MUZICĂ

Proiectul Ronin al pianistului elveţian Nik Bärtsch (nikbaertsch.com) va concerta în cadrul Festivalului de Jazz de la Smida din Parcul Natural Apuseni (15-17 august). Mai multe la https://smidajazz.ro. Recenzia noului album Ronin poate fi citită aici: https://dilemaveche.ro/sectiune/muzica/articol/inrudit-cu-sahul
Interviul de mai jos, realizat de Cătălin Toader, a apărut în Dilema veche nr. 430 / 2012.

Proiectul Ronin al pianistului elveţian Nik Bärtsch (nikbaertsch.com) va concerta la Sala Radio din Bucureşti joi, 1 octombrie, de la 19:30, într-un concert organizat de Jazz:ish. Mai multe detalii găsiţi aici. Interviul de mai jos, realizat de Cătălin Toader, a apărut în Dilema veche nr. 430 / 2012.

Ce s-a schimbat în peisajul vostru creativ şi interpretativ de la albumele Randori şi Hisirio încoace?

Am mers înainte spre rădăcinile noastre, procesul nostru de dezvoltare are forma unei spirale. Un cameleon nu se poate schimba instantaneu într-o pisică, dar îşi poate schimba subtil culoarea. Ceea ce s-a schimbat cu adevărat este experienţa noastră – sîntem cu zece ani mai bătrîni. Sper că şi mai înţelepţi. În muzica pe care o facem, experienţa e un vector foarte important. Muzica se schimbă în special cu ajutorul pasiunii şi al răbdării. Trebuie să fii dedicat, concentrat şi foarte treaz în raport cu lucrurile în care crezi, şi asta nu numai pentru cîţiva ani, ci pentru întreaga viaţă. În muzică este mereu „acum“. Prin repetiţie putem experimenta tot ceea ce este diferit, ceea ce am învăţat, dar asta numai cultivînd obişnuinţa de a ocoli rutina în ceea ce faci.

Cîte cuvinte mai încap între zen şi funk, cele care descriu, metaforic, muzica voastră?

Cîte culori cunoşti între negru şi albastru? Cuvintele sînt invenţii care capătă sens doar fiindcă le folosim. Am inventat combinaţia Zen Funk ca pe un fel de ghicitoare-paradox, ironică şi plină de energie. Am nevoie de energiile spirituale din Zen şi Funk ca să supravieţuiesc... Ritm şi rezonanţă.

Credeţi în democraţie într-o formaţie?

Cred în democraţie în general. Pentru că democraţia le permite oamenilor activi şi inovatori să se manifeste şi să-şi concretizeze ideile în spiritul respectului pentru comunitatea din care fac parte. Democraţia nu înseamnă însă că toţi oamenii sînt la fel. Cei cu iniţiativă, care dezvoltă un soi de autoritate respectată de ceilalţi, ajung să conducă orice comunitate. În acest sens, cred în democraţia într-o trupă. Din fericire, democraţia din Ronin este în acelaşi timp şi o democrazy.

Putem descrie trupa dvs. ca pe un organism foarte empatic?

Empatia, ca element evolutiv, este mult mai veche decît însăşi cultura umană. Ea reprezintă o strategie foarte eficientă de a reacţiona foarte rapid fără filtrul raţiunii, de a gîndi cu corpul. În artele performative este exact ca în artele marţiale, un moment culminant interesant şi pasional. Pe noi ne interesează să comunicăm cu publicul, cu organizatorii de concerte şi cu toţi cei care ne pot ajuta să ne ducem proiectele muzicale la bun sfîrşit. Totul este interconectat la nivel planetar. Empatia este capacitatea de a înţelege asta imediat, fără a sta pe gînduri.

După ce am văzut primul vostru concert, am încercat să descriu muzica voastră unui prieten apropiat. Singura definiţie care mi-a venit atunci în minte a fost „închipuie-ţi nişte haiku-uri foarte lungi“. Frazele tăiate magistral, idei amestecate într-un sens comun, linia verticală, stările variate pe care le creează, libertatea de percepţie… Cît de mult am greşit?

Ideea ta e excelentă! Haiku-urile lungi sînt un paradox, exact ca muzica noastră. Îmi place foarte mult definiţia ta fiindcă e greşită într-un mod extrem de precis. Mulţumesc!

De multe ori, publicul descrie muzica voastră ca pe un paradox. Credeţi că există în muzică o calmitate foarte funk sau un haos zen? Este muzica voastră un paradox absolut, ca şi cum ai încerca să practici Iaido cu un briceag elveţian?

Trebuie să recunosc din nou că-mi place foarte mult tabloul imaginat de tine, pentru că este fin ironic şi de o absurditate foarte poetică. Glumind puţin, briceagul elveţian este la fel de ascuţit ca o sabie japoneză, astfel că această tehnică ar putea fi foarte periculoasă chiar şi pentru practicanţii de Iaido (n. red. – artă marţială japoneză, în care elementul central şi sacru este sabia) Revenind la muzica noastră, experimentăm diverse constelaţii paradoxale, dar cele la care revenim în mod natural sînt cele logice, liniare. De exemplu, trebuie să fii foarte calm, relaxat şi precis ca să poţi crea un ritm dinamic, fluent şi plin de tensiune, sau trebuie să te antrenezi o grămadă ca să nu foloseşti această tehnică…

Scrieţi sau aţi scris vreodată poezie? Există şi acolo ceva influenţe japoneze?

Scriu foarte multă poezie, dar într-un regim foarte discret. Îmi place orice tip de poezie sau de joc care implică folosirea de cuvinte, atît timp cît nu au un caracter didactic, ci sînt originale, profunde şi ironice. Poezia înseamnă de multe ori minimalism, structură ritmică şi sensuri multiple, ceea ce e foarte apropiat de muzica noastră.

Bach sau Beethoven? Zappa sau Steve Reich?

Nu sînt genul de om care să facă astfel de alegeri. Îi apreciez pe toţi cei amintiţi fiindcă pot învăţa de la toţi aceşti maeştri o mulţime de lucruri despre compoziţie, despre cum să te exprimi artistic şi despre cum să trăieşti ca un artist. Însă acasă cînt foarte mult Bach. Imaginează-ţi un Steve Van Zappach...

Credeţi că există o proporţie de aur în muzică, balansul perfect între ritm şi melodie?

Nu sînt interesat de perfecţiune, ci de precizie. Cred că nu există o regulă generală pentru acest echilibru, atît timp cît fiecare melodie e un ritm şi invers. Doar că unele „ritmodii“ au mai mult potenţial decît altele, este rolul compozitorului sau al interpretului de a descoperi acest potenţial. În muzica grupului Ronin, ritmul are aceeaşi funcţie pe care melodia o are pentru ureche – ajungi să urmăreşti forma şi dezvoltarea acesteia cu ajutorul ritmului şi a variaţiilor tehnice ale acestuia. Într-un cuvînt, eşti sedus de ritm.

Sînt membrii trupei Ronin nişte ronini adevăraţi, samurai fără stăpîn, sau este doar o metaforă pentru un grup care voiajează liber din punct de vedere artistic?

În primul rînd, ronin înseamnă „freelancer“, „pe cont propriu“. Toţi membrii trupei Ronin cîntă această muzică pentru că-şi doresc asta, nu slujim nimănui, cu excepţia muzicii înseşi. În această trupă, toţi muzicienii sînt adepţii principiului de a face în viaţă ceea ce-ţi place, cu respect, decenţă şi responsabilitate pentru toate consecinţele acţiunilor tale. Sîntem, aşadar, nişte ronini poetici conştienţi de demnitatea drumului ales. Radicalişti politicoşi, cu o mare doză de autoironie şi cu multă disponibilitate de muncă.

Spuneţi-mi cîte ceva despre tabăra de vară de la Val Mesocco. Muzică, meditaţie şi aikido. E un fel de SPA pentru corp şi spirit?

Este o tabără de antrenament, antrenamentul în sine este tema principală. Înveţi să te antrenezi fără să fii perturbat de propriile cunoştinţe, ambiţii sau temeri. Înveţi pur şi simplu să te autodepăşeşti. Nimic ezoteric, doar antrenament – meditaţie, Aikido şi muzică, în special percuţie şi muzică modulară.

Există un ritm tradiţional specific Alpilor?

Bineînţeles! În orice regiune din lume există dansuri şi ritmuri specifice. Ritmul este o forţă naturală şi cred că, într-o formă cultivată, reprezintă hrana de bază pentru orice vietate, chiar şi pentru animale. Dar noi nu trăim în Alpi, aşa că ne cultivăm propriul ritm în cartierele din oraşul nostru.

Ce este proiectul Mobile? Ritualuri care durează zeci de ore, un amestec de muzică şi arte marţiale…

Călătoria muzical-estetică a proiectului Mobile a debutat cu o trilogie de 36 de ore de ritualuri muzicale într-un decor multimedia. Am vrut să ajungem să ne concentrăm integral pe muzică şi pe energiile ei sociale. Am cîntat încontinuu timp de 36 de ore, oferindu-i publicului libertatea de a ni se alătura şi de a asculta fiecare cît vrea. Au avut chiar şi libertatea de a dormi în timpul concertului. Am avut şi alţi oaspeţi – artişti video, practicanţi de arte marţiale şi arhitecţi care au amenajat sala în care am cîntat. A fost o experienţă fabuloasă, care ne-a demonstrat faptul că, în circumstanţele corecte, energia muzicii poate fi la fel de hrănitoare precum mîncarea sau somnul. A fost justificarea perfectă a credinţei noastre în forţa muzicii.

Ronin obişnuieşte să cînte în fiecare zi de luni în clubul Exil din Zürich. Tot un fel de ritual şi acolo?

Da, s-a ajuns acolo de la tradiţia mea de a invita la mine acasă, în fiecare primă zi de luni a fiecărei luni, între orele 12 şi 24, toţi prietenii. Uneori veneau foarte mulţi, alteori doar cîţiva, dar a fost foarte interesant de fiecare dată şi a constituit un liant în mica noastră comunitate artistică. În 2004, după întoarcerea mea din Japonia, aveam nevoie de o bază stabilă în care să putem repeta şi cînta săptămînal. Cum n-am vrut să stau la mîna organizatorilor sau a proprietarilor de cluburi, am decis să închiriez clubul Bazillus din Zürich pentru fiecare seară de luni. Apoi, în 2009, împreună cu patru parteneri, am găsit clubul Exil şi de atunci cîntăm acolo în mai toate zilele de luni. Întîlnirile acestea regulate ne ajută să ne dezvoltăm artistic foarte mult. Este incredibil cît de mult au ajutat la energizarea şi împrospătarea conexiunilor noastre muzicale şi sociale.

Care este albumul cel mai ascultat din iPod-ul dvs.?

Nu am un iPod, nu ascult niciodată fişiere de tip MP3. Cel mai ascultat disc din lista personală este Ritualul Primăverii, al lui Stravinsky, dirijat de compozitorul însuşi. Este cel mai ironic, amuzant, profund şi spiritual compozitor pe care-l ştiu. 

a consemnat Cătălin TOADER

Alte articole despre Ronin şi Nik Bärtsch apărute în Dilema veche găsiţi aici şi aici.

Foto: Martin Moll

Mai multe