Mozaic Jazz 2.0

Născut din capriciul unor tineri nebuni și atipic de frumoși, Mozaic Jazz Festival de la Sibiu, desfăşurat între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor, bate la porțile simțurilor noastre cu arome îmbătătoare. Într-un oraș-fanion din punct de vedere cultural, aflat obligatoriu pe traseul muzicilor de calitate de orice gen, un week-end plin de jazz înseamnă o mică sărbătoare. Mai multe la http://mozaicfestival.com.

În urmă cu un an, Silviu Scrob și echipa lui turnau fundația unui nou stabiliment cultural, Jazz Mozaic, unul care încerca să iasă din tiparele festivaliere locale și să ofere sibienilor o altă rețetă, mult mai proaspătă și mai variată. Și le-a reușit din plin! Meniul pregătit atunci, cu Trilok Gurtu, Tord Gustavsen și mai ales Steve Coleman (unul dintre cele mai speciale concerte la care am asistat vreodată, și am destule la activ) – capete de afiș în cele trei seri –, s‑a dovedit extrem de inspirat și de apreciat de public.

La mijloc de noiembrie, echipa sibiană adaugă la mozaicul început anul trecut încă şase plăcuțe colorate, nume uriașe și artiști ce așteaptă să fie descoperiți de publicul românesc laolaltă, într-un demers în care constanta va fi, neîndoielnic, excelența. Stabilizat la un format cu doar două recitaluri pe seară, Mozaicul 2015 se anunță la fel de consistent și de atrăgător ca anul trecut.

Vineri, 13 noiembrie. Organizatorii au decis să nu ne lase timp de încălzire și au programat o primă seară de festival cu două recitaluri grele, astfel că noțiunea de cap de afiș își pierde, cumva, semnificația în acest caz. Și spun asta în încercarea de a vă convinge că nu e cazul să întîrziați cumva la momentul de deschidere, fiindcă veți regreta toată viața. Chiar dacă numele Ambrose Akinmusire nu vă spune prea multe, recitalul de la Sibiu vă va convinge să vă schimbați prioritățile imediat. Din simplul motiv că este unul dintre cei mai speciali tineri muzicieni contemporani, un trompetist extrem de tehnic și de inovator în același timp, apreciat de mulți muzicieni legendari ca un viitor star al genului. Artist cu școală multă și cu un instinct artistic extrem de complex, Ambrose a fost invitat, la doar 19 ani, să facă parte din grupul magicianului Steve Coleman (prezent la Mozaic în 2014, la prima ediție), fiind apoi remarcat, după albumul de debut, de către Bruce Lundvall, președintele celebrei case de discuri Blue Note Records, care i‑a oferit un contract. În 2007 avea să facă saltul la „profesioniști“, după ce cîștiga la pas două dintre cele mai importante concursuri de interpretare: Thelonious Monk Jazz Competition (cu Roy Hargrove, Clark Terry și Terence Blanchard în juriu, printre alții) și, mai ales, Carmine Caruso International Jazz Trumpet Competition, cel mai prestigios concurs din lume dedicat exclusiv trompetiștilor de jazz (înființat în 1993 în memoria lui Carmine Caruso, unul dintre cei mai importanți pedagogi muzicali din lume, pe nișa instrumentelor de suflat din alamă). Colaborările sale includ nume foarte importante precum Esperanza Spalding, Jason Moran, Jack DeJohnette sau Vijay Iyer, dar are și trei albume ca lider. Pentru recitalul de la Sibiu îi va avea alături pe vechii săi prieteni și colaboratori Harish Raghavan (bas), Sam Harris (pian) și senzaționalul Justin Brown (tobe).

Recitalul de final de primă seară aduce în fața spectatorilor cel mai mare nume de la această ediție, contrabasistul Miroslav Vi­tous, un muzician pentru care jurnaliștii au fost nevoiți să inventeze o grămadă de epitete în ultimii 40 de ani. S-a împrietenit cu muzica de mic, mai întîi cu vioara, apoi cu pianul, iar rîndul contrabasului a venit la 14 ani, vreme în care întemeiază și primul său grup, alături de fratele Alan (tobe) și de viitorul mare clăpar Jan Hammer. Studiază muzica la Conservatorul din Praga, iar imediat după aceea cîștigă un mare concurs internațional la Viena, trofeu ce avea să-i aducă și o bursă la una dintre cele mai importante școli de muzică din lume, Berklee College of Music din Boston. Începînd cu 1967, cariera lui explodează în Statele Unite, după ce este văzut de Miles Davis la un concert pe care Vitous îl susținea la Chicago alături de Clark Terry. Este invitat să se alăture grupului lui Miles, care era rezident în faimosul The Village Gate din Greenwich Village, New York, club în care performau artiști dintre cei mai diverși, de la jazz și blues la muzică contemporană și punk (Miles Davis, John Coltrane, Bill Evans, The Velvet Underground, Jacques Brel, Patti Smith sau Edgar Varèse). De aici încolo, Vitous avea să fie unul dintre cei mai căutați contrabasiști ai vremii, în timp ce presa de profil începea să-l așeze alături de cele mai mari nume ale instrumentului, precum Arild Andersen, Dave Holland sau Scott LaFaro.

Însă cel mai răsunător proiect în care a fost implicat Miroslav Vitous rămîne, pentru mulți fani, Weather Report, celebrul grup de fusion înființat de Vitous împreună cu pianistul austriac Joe Zawinul și cu saxofonistul american Wayne Shorter. Virtuozitatea sa este principala carte de vizită, astfel că toți marii muzicieni ai vremii, mai ales cei de pe scena fusion, îl doresc alături. Chick Corea, John McLaughlin, Herbie Hancock sau Joe Henderson l-au avut coleg de trupă, fie pe imprimări de disc, fie în turnee. Bineînțeles, latura dinspre jazz nu a rămas neexplorată, lunga sa colaborare cu poate cea mai importantă casă de producție din domeniu, ECM, fiind elocventă în acest sens. Pentru mulți, cea mai consistentă felie a discografiei sale vine de la casa müncheneză amintită, albume precum First Meeting (ECM, 1979) sau Journey’s End (ECM, 1982) fiind adevărate bijuterii de jazz contemporan. Chiar dacă la Sibiu vine cu un proiect atipic, un duo alături de pianistul ceh Emil Viklicky, lista cu colaboratorii apropiați, în afară de cei amintiți deja, ține loc de cea mai inspirată invitație la recitalul de la Sibiu: Billy Cobham, Larry Coryell, Jack DeJohnette, John Surman, Jan Garbarek, John Scofield, Kenny Korkland, John Taylor etc.

Sîmbătă, 14 noiembrie. Zi mare și sîmbătă, cu două momente muzicale de excepție. Norvegienii de la Jaga Jazzist, una dintre cele mai la modă trupe tinere din jazz-ul european, vor încinge scena cu un recital în care elementele de nu-jazz, hip-hop, electro, funk sau post-rock se vor întrepătrunde într-un mozaic experimental foarte inspirat și plin de ritm. Mai degrabă space-electro-rock decît folclor scandinav (cu excepția look-ului tobarului Martin Horntveth), influență evidentă și pe pagina web oficială a grupului și în denumirea celui mai recent album de studio, Starfire (Ninja Tune, 2015), album pe care experimentul Jaga Jazzist prinde contururi noi și bîntuitoare pe care nu are sens să le ratați în formă live.

Și dacă v-ați pregătit sufletește pentru o minune, ea se va petrece în al doilea recital al serii, cînd Tigran Hama­syan, probabil cel mai vibrant și mai nonconformist pianist al momentului, se va produce pe scena sibiană. Născut în Armenia și trăind o vreme în Statele Unite, Tigran este genul de artist pentru care inspirația vine din cele mai variate surse, de la trash metal la poezie și de la foclor și muzică sacră la dub step și electronică. Și veți auzi/vedea toate astea în recitalul său, fără doar și poate. Și vă veți minuna! Școlit de mic pe clasic și jazz, Tigran și-a lansat primul album, World Passion, la doar 18 ani, vîrstă la care cîștigă și secțiunea de pian a concursului internațional Thelonious Monk. De atunci, fie că e vorba despre discuri sau concerte, numele lui Tigran Hama­syan a început să fie sinonim cu succesul, prestațiile lui live fiind adevărate show-uri de neratat. Iar cei care au văzut trio-ul cu Arthur Hnatek (tobe) și Sam Minaie (bas) la Gărîna înțeleg perfect despre ce vorbesc. Recitalul va gravita, cel mai probabil, în jurul playlist-ului de pe Mockroot (Nonesuch, 2015), album pe care cei trei și-au dezlănțuit energiile în cel mai productiv mod cu putință. În urmă cu ceva vreme, marele Herbie Hancock exclama „Amazing! Tigran, now you are my teacher!“, în timp ce Trilok Gurtu spunea, la un festival din Franța, în 2011, „He plays piano like a raga… The next Keith Jarrett!“. Și nu prea avem cum să-i contrazicem pe oamenii aștia.

Duminică, 15 noiembrie. Penultimul act al festivalului Mozaic 2015 va fi susținut de un grup maghiar, condus de toboșarul Bálazs Bágyi, muzician reprezentativ pentru jazz-ul contemporan din Ungaria, el fiind și președintele Federației Ungare de Jazz. Orientat către post-bob, dar atingînd și teme mai pop sau swing, muzicianul maghiar are diverse colaborări internaționale, proiectul cel mai de succes fiind Eastern Boundaries Quartet (cu saxofonistul Borbély Mihály, pianistul Michael Jefry Stevens şi basistul Joe Fonda), grup încă activ concertistic și cu trei albume lansate pe piață. Pentru concertul de la Sibiu, Bá­lazs Bágyi îi va avea alături, formula New Quartet, pe János Ávéd (saxofon), Dezsö Oláh (pian) și Péter Oláh (bas). În fine, după trei seri pline de muzici pe alese, festivalul se va închide cu fast și ritm, fiindcă olandezii de la The Ploctones așa știu să cînte. Adepți ai unui melanj stilistic în care primează schimbările de ritm, cu mult jazz/funk, dar și cu sonorități blues sau chiar heavy/punk, muzicienii olandezi sînt maeștri desăvîrșiți ai bunei dispoziții și vor trage o concluzie plină de energie peste un oraș care va adormi tîrziu cu jazz-ul în timpane.

Cătălin Toader este jurnalist.

Foto: wikimedia commons