Modelul polonez

● Mariusz Duda, Lockdown Spaces, Glassville Records, 2020 & Claustrophobic Universe, Mystic Production, 2021.

● Lunatic Soul, Through Shaded Woods, Kscope, 2020.

● Michal Lapaj, Are You There, Mystic Production, 2021.

Polonia e o țară la care ne-am obișnuit să ne uităm cîș, încă un popor est-european retrograd ideologic din gașca de la Vișegrad, în comparație cu care noi ne vedem mai bine priponiți în americanism – pe cale de outsourcing (delegare de muncă și de vini neoliberale) ori de cultură pop (îngurgitată pînă la diabet intelectual și deformarea limbii). Probabil și polonezii au făcut-o la vremea lor, dar cumva mai lucrativ, nu doar prin imitare și contaminare; au și produs, au și exportat ceva: filmele lor ajung la Oscaruri mai frecvent, cu alte mize decît cea autodepreciativă, fenomenele lor pop au trezit interese la Hollywood (vezi The Witcher, Stanislaw Lem), în plan muzical auzim de artiștii lor și pe Pitchfork, și la ECM Records, și în heavy metal, și în jazz. Parcă și Brexit-ul i-a scos în evidență mai puternic decît pe noi, scandalurile lor politice reverberează mai larg internațional, pare că e mai multă (auto)determinare la descendenții lui Sobieski decît la ai plăieșilor.

Considerația că leșii Riverside au umplut golul lăsat de Porcupine Tree în rock-ul progresiv nu e vreo încurajare emfatică a unei trupe obscure, o confirmă recrutarea lor la casa de discuri InsideOut; a existat și un contact direct, liderul Mariusz Duda și-a publicat unul din proiecte la casa de discuri a lui Steven Wilson.

Riverside ar putea fi cel mai important export prog-rock din istoria Poloniei, iar nouă ne-au fost aproape de la începutul carierei, ne-au tot vizitat, se pregăteau să ne viziteze și cînd s-a lăsat cortina pandemiei. Pînă la urmă, ca mai toți muzicienii, s-au resemnat să lucreze un an și jumătate „de acasă”, însă n-au pierdut vremea – au scos pînă acum patru albume pentru patru valuri ale pandemiei, semnate de Mariusz Duda (două albume ce vor fi completate pentru așa-numita Lockdown Trilogy), Lunatic Soul (proiectul lui Duda păstorit de casa de discuri a lui Steven Wilson) și Michal Lapaj (clăparul Riverside ajutat de cîțiva invitați).

Fiecare album izolează într-un experiment controlat fațete subtil prezente în muzica trupei principale, dar eliberate de considerente comerciale ori de restricții de coordonare cu alți membri ai trupei.

Liderul Mariusz Duda își dă arama pe față – se spunea oricum că e mai degrabă fan Brian Eno decît rocker, mai intim cu Tangerine Dream decît cu Dream Theater. Cele două albume de muzică electronică sugestiv intitulate Lockdown Spaces și Claustrophobic Universe conțin esența sa artistică livrată de un curier Glovo. Mai aerisite decît ar aștepta fanii Riverside, alcătuite din pian, efecte electronice și puțin gîngurit vocal, aduc aminte de o deviere similară a lui Kevin Moore cînd a părăsit Dream Theater. N-am înțeles niciodată supărările fanilor cu privire la astfel de escapade, muzica ambiental-electronică fiind ingredient-cheie în desprinderea rock-ului progresiv de tulpina rockʼnʼroll principală.

Celălalt proiect al lui Duda, Lunatic Soul, e mai longeviv și mai cunoscut, a lansat în 2020 al șaptelea album, tot mai melodic-acustic, mai aproape de cum se raporta Steven Wilson solo vizavi de Porcupine Tree (traiectoria acestora fiind un model pentru evoluția Riverside, cu Duda investind tot mai mult în proiecte personale).

Totuși, surpriza mai mare este albumul clăparului Michal Lapaj, care se bucură de sprijinul unor excelente voci invitate. Centrat tot pe pian, e mai divers instrumental, mai mult Pink Floyd decît Brian Eno, oferind chiar o replică poloneză la „The Great Gig in the Sky” cu ajutorul vocii Belei Komoszynska (un fel de Kate Bush a lor). Cealaltă voce care colorează albumul e Mick Moss de la Antimatter, la rîndul său un epigon Pink Floyd.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.