Mize emoționale
● Mark Guiliana Jazz Quartet, Jersey, Motéma Music, 2017.
L-am pomenit pe Mark Guiliana ca ajutor pentru Avishai Cohen ori Brad Mehldau; nu e puțin lucru nici că tobele sale s-au putut auzi pe albumul de adio al lui David Bowie, dar a venit timpul să fie prezentat cu propriul său proiect. Ocazia e dată de apariția celui de-al doilea album ce-i are numele în centrul copertei. Este un omagiu de alumni, surprinzător de conservator în concepție, adus școlii de jazz și locurilor în care bateristul s-a format în tinerețe. Colegii de cvartet îi sînt Jason Rigby la saxofon (un tip care predă la Towson University), cubanezul Fabian Almazan la pian (acolit al trompetistului Terence Blanchard) și Chris Morrissey la bas (colaborator de ocazie al lui Andrew Bird). Formatul e așadar convențional, riscînd să obscurizeze în mod natural tobele, așa că, asemeni altor proiecte conduse de toboșari (Magnus Öström, spre exemplu), e nevoie de compoziții croite într-un anume fel, în care toba invită pe rînd celelalte instrumente să i se alăture în duete și acumulări graduale, fără a aglomera sound-ul în orchestrații prea complexe.
Bateriștii au o sarcină dificilă în a se impune ca lideri de grup, iar o cerință minimală înspre acest obiectiv este abilitatea de a lucra deasupra și în afara granițelor dintre genuri. Activitățile în lumea pop-rock alături de David Bowie ori Matisyahu au fost esențiale în a-l forma pe Guiliana ca baterist complet, capabil să hibridizeze toba organică cu ustensile din familia drum machine și felurite tertipuri percuționiste. În lumea jazz s-a perindat între artiști distinctivi, încercîndu-și mîna cu idei dintre cele mai pestrițe (mai merită menționați aici Dhafer Youssef ori Tigran Hamasyan). Alăturarea cu pianul/clapele pare să-i fie cea mai la îndemînă și această preferință ocupă un loc central pe albumul de față.
Materialul include una din ultimele compoziții ale lui David Bowie, „Where are we now?“, baladă reformatată ca elegie jazz, finalizată cu o incantație vocală pentru perpetuarea spiritului lui Bowie. O altă preluare este „BP“, compusă de Rich Hinman pentru chitara sa culcată, avînd așadar caracteristicile adecvate pentru acumularea de mini-solo-uri în jurul unei coloane vertebrale tematice. Colaboratorii aduc și ei cîteva compoziții – „Our Lady“ e o bucată care îl invocă pe Keith Jarrett, „The Mayor of Rotterdam“ oferă un hibrid bizar între pian și poate o nouă definiție a ritmului, dificil de reprodus și copiat. Guiliana se străduieşte să fie conservator – e materialul cel mai puțin aventuros al său. Componenta electronică e sesizabilă cel mult în ingineria sonoră, experimentele drum machine sînt absente. Piesa de titlu pare clădită din structuri folk, simplistă față de standardele jazz, însă urmărind o miză emoțională. Jersey pare un material încropit din contribuții adunate de ici-colo – nu prezintă o identitate clară și nici uniformitate stilistică, iar cu excepția preluării după Bowie, plasată în închiderea albumului, ordinea pieselor pare aleatoare, acestea nu curg una din alta.
Bateristul e implicat în proiecte numeroase și eterogene, încît probabil a adunat aici bucăți realizate pe o perioadă îndelungată în disparate momente de respiro. În consecință, materialul e mai puțin coeziv decît debutul cvartetului, Family First de acum trei ani. Guiliana dă semne că are tot mai puțin timp pentru familia și trecutul intim invocate de aceste albume. Avem totuși aici intențiile unei oarecare continuități care ar putea deveni principalul proiect al carierei artistului, însă deocamdată pare secundar proiectelor pe care numele nu îi apare pe coperta frontală.
Mark Guiliana Jazz Quartet vor concerta pe 15 octombrie în Control Club în cadrul seriei de concerte Jazz Nouveau.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.