Metamorfism pop
● Hannah Diamond, Reflections, PC Music, 2019.
„Please take a breathe, / I don’t wanna be an MP3, / 320 K-B-P-S, you know that I feel / Kinda real, kinda, oooh“. În 2014, Hannah Diamond era doar un fișier MP3 care voia să scape de tirania biților pe „Keri Baby“, piesa lui Alexander Guy Cook, liderul unui label britanic esențial pentru înțelegerea noului pop. Sarcasticul PC Music − despre el vorbeam mai devreme − a fost de la început un fel de laborator de muzică aflat în căutarea sintezei perfecte, actînd ironic cu armele designului și propagandei tehnocapitaliste, dramatizînd, cum spunea Adam Harper într-un text pentru publicația-platformă Resident Advisor, „declinul bunului gust adus de modernitate“, atacînd „tradiția nobilă a underground-ului, reprezentat de toată acea monocromă muzică de (post)club prizată deferent și melancolic în virtutea celor 30 de ani de producție analogică“. Hannah Diamond, ca și celelelalte personaje afiliate colectivului PC Music – ea se ocupă, printre altele, și de identitatea vizuală a label-ului condus de Cook –, precum SOPHIE, QT sau GFOTY, a părut mereu mai degrabă ficțiune, prelucrată din toate acele elemente vizuale impecabile ale unei lumi 4K.
„How real am I feeling right now? / Am I absorbed? / Am I a picture or not?“, se autochestiona retoric Diamond pe prima ei piesă solistică, „Attachment“, lansată acum șapte ani și produsă de același A.G. Cook, devoalîndu-și construcția eminamente formalistă. Hannah Diamond nu este un star pop per se, ci este reprezentarea ideală, avatarul transfigurat a/al unuia. Un star pop construit în Second Life, dacă vreți, care a reușit să transcendă propria lume pentru a pătrunde în realitatea (i)mediată. Iar asta în timp ce muzica lui Cook îi trollează, după cum spune tot Harper, pe „bătrînii ravers, pe cei care au construit așa-numitul hardcore continuum (...), cu tot apelul lor etern la realism“.
Reflections se numește albumul de debut al lui Hannah Diamond, lansat în noiembrie anul acesta de PC Music, la, cum spuneam, șapte ani de la primul ei single, iar el nu aduce nimic nou nici în cariera și imaginea artistei engleze, nici în portofoliul label-ului din Londra. Din punct de vedere tehnic/tehnologic, Diamond și A.G. Cook se situează în același infinit și hiperrealist moment 2014 – vocea transformată de Auto-tune și apelul consistent la staccato, aluziile trance, bubblegum și J-pop, polimorfismele și libertățile stilistice, toate absorbite impecabil de producția digitală. Narativ, LP-ul o scoate pe Hannah Diamond din relativa arie de confort, aparent vulnerabilizînd-o. Reflections este despre avatarurile emoționale ale unei despărțiri: „I let you into my life, never really opened my eyes / So you’d look up at me, / You said the words, I believed you / But now you’re leaving me thinking they don’t mean a thing“. Dar acest LP, în pofida celor spuse mai devreme și grație apetitului infatigabil al lui A.G. Cook pentru trucurile digitale, este, de fapt, un album pop despre cît de pop poate fi, pînă la urmă, o despărțire.
Paul Breazu este jurnalist.