Metaliste (și) feministe

● Burning Witches, The Dark Tower, Napalm Records, 2023.

● Crypta, Shades of Sorrow, Napalm Records, 2023.

Remarcînd faptul că toate cronicile filmului Barbie de la noi sînt scrise de bărbați, am îngroșat și eu rîndurile publicului inadecvat pentru blockbuster-ul roz-feminist, iar sub angoasa vizionării m-a revizitat o dilemă mai veche: feminismul își propune să fie un factor civilizator sau e doar încurajarea femeilor să se ocupe cu aceleași prostii ca bărbații, o ambiție mai degrabă mimetică? Nu e nimic civilizator în variantele feministe ale unor filme ca Avengers, Predator ș.a.m.d. – ce fel de idealuri sînt telekinezia, proiectarea de raze laser prin ochi și fel de fel de superputeri care nu funcționează nici măcar ca metafore?

Totuși, avem în cultura pop recentă, sub camuflajul feminismului, o modă a supereroinelor fetișizate, iar oportunitatea nu putea scăpa genului muzical cel mai predispus la fetiș, heavy-metal. Nu mai avem doar „female-fronted metal”, acum vorbim de „all-female metal” – echivalentul muzical al noilor filme Mad Max ori Ghostbusters. S-a avansat dincolo de proiecte artificiale precum Babymetal (japonezii au avut totuși o contribuție semnificativă la fenomen).

Am cules dintre aparițiile recente două recomandări care se detașează – prima prin atenția acordată ambalajului, a doua prin priceperea tehnică într-o nișă muzicală pe care o credeam apanajul bărbaților. 

Grupul elvețian Burning Witches proiectează o imagine de „Barbie în iad”, ar putea contribui la o eventuală continuare horror a filmului. Elveția nu e tocmai o țară preocupată de excese și nici de heavy-metal, cam tot ce iese muzical de acolo sînt experimente cu mize tehnice, așa că lumea a fost luată prin surprindere de exuberanța și petulanța unor fete care în România ar fi sfătuite să își facă un grup de tipul Blondy. Vocea Laura Guldemond are ceva din Andreea Bănică a noastră, dar și colți, gheare, pentagrame, dîre de sînge la colțul gurii. Vîrtejul chitaristic pe care se bazează muzica grupului e inspirat de W.A.S.P. ori King Diamond, de shock-rock-ul sperietoare al anilor ’80 care atrăgea în epoca Reagan/Thatcher amenzi legate de bunele moravuri – o epocă în care tocmai intrăm și noi tardiv, de cînd Jandarmeria se ocupă cu monitorizarea și amendarea versurilor și gusturilor muzicale.

A doua recomandare e Crypta din São Paulo, alternativa feminină la Sepultura și numele cu care vom asocia metal-ul brazilian acum, că Sepultura au ajuns să cînte la Bistrița. Deși abia la al doilea album, Crypta nu sînt la început de drum, s-au desprins din Nervosa – prima tentativă de a detrona și spulbera Sepultura cea patriarhală. În cei zece ani de activitate au trecut și prin cluburile noastre, înainte să se separe în două facțiuni – o vulnerabilitate importantă a proiectelor feministe e riscul de gîlceavă internă, așa că în cercurile metal acesta e anul rivalității între fetele care au rămas în Nervosa și cele care au format Crypta, un fel de Metallica vs. Megadeth la scară mai mică. Ambele părți beneficiază de sprijin internațional puternic, avînd producători prestigioși.

Am preferat pentru această recomandare albumul Crypta, căci e un sound care n-a prea cunoscut atingere feminină de-a lungul istoriei, mai brutal, dar mai imprevizibil și mai tehnic – secțiunea ritmică ar putea fără ezitare să preia rolurile respective chiar în Sepultura, iar adesea se fac trimiteri și la alte legende ale metal-ului extrem, Death ori Morbid Angel. E și grupul cu șanse să asigure tranziția fenomenului „all-female metal” dinspre fetiș spre modele autentice pentru adolescentele întunecate ale vremurilor care vin – cele care acum torturează păpuși Barbie și le desenează simbolul anarhiei cu cariocă neagră pe frunte.

Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.