Menajeria de sticlă
Animal Collective, Painting With, Domino Records, 2016.
„Well if you’re out and about on the freeways this morning, no dinosaurs to worry about.“ Dacă ar fi să vă luați după ceea ce urmează acestei fraze, smulsă de pe „Hocus Pocus“, Brian Wilson a schimbat drogurile, trecînd pe salvia divinorum. Da, pînă și liderul The Beach Boys a pierdut luni întregi prin EastWest (pe vremea aceea se numeau Western), studiourile construite în anii ’60 de Bill Putnam, inginerul care a revoluționat știința înregistrării. Iar Animal Collective, trupa despre care voi vorbi acum, nu s-a situat niciodată prea departe de creatorul cultissimului LP Pet Sounds. (Ba pe „FloriDada“, piesa care deschide cel mai proaspăt album AnCo și „propria versiune a «California Girls»“, după cum spunea Avey Tare într-un interviu pentru The Line of Best Fit, chiar poți auzi un sample din imnul surfist… „Wipe Out“).
Painting With, cel de-al zecelea disc de studio al americanilor, a fost construit în aceeași formulă ca și hitul unanim aplaudat Merryweather Post Pavilion – David „Avey Tare“ Portner, Noah „Panda Bear“ Lennox și Brian „Geologist“ Weitz –, dar asta nu înseamnă și că ar avea prea multe în comun. Acolo unde albumul din 2009 comuta pe trip-uri melodice stranii, dar foarte fluide, PW se împachetează într-un drapaj mai degrabă dadaist. Colajiști cu doxă, trupeții Animal Collective au o istorie a închiderii și deschiderii muzicale cu multe capitole. După psych-pop-ul acela caleidoscopic și seducător de pe MPP venea de niciunde, în 2012, impenetrabilul Centipede Hz. Muzica de pe Painting With le încearcă astăzi pe amîndouă, jucîndu-se de-a v-ați ascunselea cu accesibilul și experimentalul. Dar și cu inconsistența.
Într-un fel sau altul, în 2016, Animal Collective își revizitează trecutul (relativ) apropiat, fie că vorbesc aici despre fantastica halucinație numită Feels (2005), despre cosmi-comicăria Strawberry Jam (2007) sau despre amintitul Meryweather Post Pavilion (2009). Dar nu pentru a extrage de acolo idei pe care să le ducă în altă parte (deși uneori o face), nici pentru a se autocita postmodern (deși uneori o face), ci pentru a afla parcă ce nu trebuie făcut. Din acest motiv, Painting With este cel mai puțin organic album al trupei înființate în Baltimore acum șaptesprezece ani, fiind, totodată, și primul din istoria ei început, continuat și sfîrșit într-un studio. De aici vine, cu certitudine, și senzația că, de fapt, studioul a preluat controlul asupra band-ului, iar nu invers, îndesînd în muzica AnCo atît de multe trucuri tehnice încît o sugrumă. Sînt și momente sclipitoare pe PW – printre ele, „Hocus Pocus“, „Bagels in Kiev“, „Golden Gal“, cu al său mult discutat sample dintr-un sitcom optzecist de succes, The Golden Girls, și, peste toate, „Recycling“, o coda electronică pornită agale pe urmele lăsate în muzică de indivizi precum Raymond Scott și Brian Wilson, dispusă să salveze un album Animal Collective prea volatil în termeni de atașament.
Paul Breazu este jurnalist.