Locuri comune

● Madonna, Madame X, 2019. 

După o jumătate delicioasă de MDNA – cele mai calde salutări domnului William Orbit! –, pe care Madonna Louise Ciccone își restaura poziția într-o arie pop evident clasicistă (asta dacă anii ’90 s or fi clasicizat deja), Rebel Heart venea să adauge o tușă discursivă manifestă care țintea atunci către inima pop-ului contemporan. „Bitch I’m Madonna“ îi agăța pe Diplo, SOPHIE și Nicki Minaj într-o comică rebeliune eșanjistă: „We hit the elevator right up to the rooftop,/ The bass is pumping, make me wanna screw the top off!/ Yeah, we’ll be drinking and nobody’s gonna stop us,/ And we’ll be kissing anybody that’s around us“. Acea invulnerabilă Madonnă a anului 2015 – „Go hard or go home, bitch,/ I’m Madonna, these hoes know!“ – își autoadministra cu subtilitate discutabilă un omagiu, încercînd să se branșeze la parabolele intervalului Like a Virgin – True Blue – -Like a Prayer.

„Bitch I’m loca!“, se aude anul acesta pe cea de-a unsprezecea piesă de pe cel mai latino moment al Madonnei de la „La Isla Bonita“ încoace. Ba chiar din întreaga ei carieră. Madame X, albumul lansat pe 14 iunie anul acesta, devenea instantaneu cel de-al nouălea No. 1 al americancei în Billboard 200 și era produs în mare parte de Mirwais Ahmadzaï, francezul care a mai lucrat la triada începutului de mileniu, Music, American Life și Confessions of the Dancefloor. „Y yo loco, loco!“, vine replica starului columbian Maluma, adresată celei căreia faimoasa Martha Graham îi atașa porecla care dă numele acestui nou LP. Ma-dame X navighează polisemantic – reggaeton, -baile funk, funk și disco, fado, trap, batuque, Jeanne D’Arc, autotune și vocoder, reggae, Piotr Ilici Ceaikovski, Game of Thrones pentru imaginarul unei lumi cu viitor purificabil. „Not everyone is coming to the future,/ Not everyone is learning from the past./ Not everyone can come into future,/ Not everyone that’s here is gonna last.“ După acel outro în care un „Wake up!“ se rostogolea la infinit („God Control“), repriza de dub reggae numită „The Future“ marchează evidența: Ma-dame X este un album politic bîntuit de prezentul trumpist și de inflamarea polilor ideologici tradiționali. „I went to the far right,/ Then I went to the far left,/ I tried to recover my center of gravity. (...) I came from the Midwest/ Then I went to the Far East,/ I tried to discover my own identity. (...) I guess I’m lost...“ Miniaturala „Extreme Occident“ calcă apăsat în locuri comune, neputînd fi salvată nici măcar de intarsiile indiene. „The storm isn’t in the air, it’s inside of us“, declamă Madge pe madonnesca „Dark Ballet“, fără ca vorbele acestea să treacă dincolo de acel final surprinzător: o temă din Spărgătorul de nuci transformată într-un tribut adus soundtrack-ului lui Wendy Carlos pentru Portocala mecanică. Mantrele empatiei, obsesie a Madonnei ultimilor 15-20 de ani, nu lipsesc de aici, de la „Killers Who Are Partying“ („I will be gay if the gay are burned,/ I’ll be Africa if Africa is shut down,/ I will be poor if the poor are humiliated,/ And I will be a child if the children are exploited“) la „God Control“ („Get the kids ready, take them to school,/ Everybody knows they don’t have a chance/ To get a decent job, to -have a normal life./ When they talk reforms, it makes me laugh,/ They pretend to help, it makes me laugh,/ I think I understand why people get a gun,/ I think I understand why we all give up“). Prezentul, spre deosebire de viitor, nu sună deloc bine. Iar viitorul, spune Madonna pe cel mai ciudat – puteți conota și negativ cuvîntul – album al ei, va arăta bine dacă vom învăța din greșelile trecutului. Și dacă vom avea grijă de un domn în vîrstă: „I was up all night,/ I said a little prayer:/ Get that old man,/ Put him in a jail/ Where he can’t stop us,/ Where he can’t hurt us“. 

Paul Breazu este jurnalist.