La toate chitările
● Al Di Meola, Elegant Gypsy And More Live&Opus, earMUSIC, 2018.
Chitara lui Al Di Meola a gustat din toate genurile muzicale unde instrumentul poate avea o contribuție semnificativă, însă în anul 2018 artistul a scos două materiale elocvente pentru preocuparea sa centrală – fuziunea jazz-rock cu ingrediente latino. Primul material e un album live construit în jurul pieselor centrale de pe succesul comercial și referința istorică Elegant Gypsy din 1977; al doilea e albumul Opus, al cărui titlu ne sugerează statutul de apogeu pe care artistul și-ar dori să i-l acordăm.
Elegant Gypsy a fost la vremea lui marcat de prima colaborare cu Paco de Lucia – acesta venea dinspre flamenco și era primit cu căldură în lumea jazz-ului, în timp ce Di Meola se desprindea din trupa lui Chick Corea și găsea în ingredientele latino elementul care avea să-i ghideze întreaga carieră. De pe această versiune live lipsesc în mod bizar tocmai piesa de titlu și cea cu de Lucia, de fapt ponderea albumului menționat e destul de scăzută – doar trei bucăți sînt preluate de acolo: aerodinamicele „Race with Devil on Spanish Highway“, „Flight over Rio“ și siropoasa „Midnight Tango“, piese de sorginte latino-jazz pe care Di Meola le-a augmentat apăsînd pedala rock pentru un efect de gălăgie electrificată, deschizînd larg accesibilitatea jazz-ului de la vremea respectivă. În același spirit e inclus și cover-ul „Black Dog“ după Led Zeppelin, în timp ce un alt cover e preluat de la legenda tangoului argentinian Astor Piazzolla – alăturarea celor două pune față în față rock-ul și muzica latino, pledînd pentru rolul de mitigație al jazz-ului; alteori artistul pare să joace rol de DJ, folosindu-și chitara ca instrument de mixare a unor teme armonice vag familiare. „Senor Mouse“ e o compoziție populară a lui Corea, din vremurile în care Di Meola lucra pentru el în trupa Return to Forever. Materialul e completat cu alte bucăți populare, plus „Adour“ de dată mai recentă, și lăsat să se scalde în uralele publicului pentru o atmosferă cît mai apropiată de experiența live.
Opus servește aceleiași agende de promovare/reîncadrare a muzicii latino, dar e ceva mai potolit în ceea ce privește dimensiunea rock. E prezentat de însuși Di Meola drept fructul zemos al unei perioade de împliniri familiste, o împărtășire a bucuriilor vieții cu fanii săi. Un fan se lăuda că a pus albumul la propria nuntă – atît e de bun materialul și atît de romantic e („Ava’s Dream Sequence Lullaby“ e adecvată pentru dansul mirilor). Niște elemente filmice à la Morricone se mai ițesc prin piese exuberant-orchestrale, ceva ce să placă la toată lumea și cu numeroase porțiuni în care se cîntă ca trupă și nu strict solo (deși Di Meola cîntă la toate chitările, croșetate apoi în studio). Ceea ce Di Meola făcuse cu Elegant Gypsy în urmă cu mai bine de patru decenii a fost deschiderea jazz-ului spre ceea ce era atunci perceput drept publicul de masă, cel al rock’n’roll-ului vremii. Astăzi, chitaristul se deschide chiar mai larg, riscînd pentru asta cu o secțiune ritmică rudimentară pentru a face piesele mai ușor de îngînat – un aspect de care materialul se putea lipsi, compozițiile arătînd suficientă sofisticare. Pe cîteva piese e ajutat de un pian acustic, o contribuție binevenită ce diversifică sound-ul atunci cînd ascultătorul ar putea cădea victimă supradozelor de chitară. Densitatea stilistică e mai scăzută, în sensul că piesele nu te plimbă prin multiple genuri (cum se întîmpla pe Elegant Gypsy), nu trag preșul de sub ascultător, ci expun cîteva motive clar delimitate, mai ușor de urmărit.
Al Di Meola va concerta pe 5 mai la Sala Palatului din Bucureşti.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.