„La jazz oricine ar trebuie să fie binevenit“ – interviu cu Alin VAIDA

21 iunie 2017   MUZICĂ

Alin Vaida este fondatorul festivalului Jazz in the Park, care se desfăşoară între 26 iunie şi 2 iulie la Cluj-Napoca. Programul şi mai multe informaţii despre festival pot fi găsite la www.jazzinthepark.ro.

Ce înseamnă „cel mai mare festival cu suflet jazz din România“?

Vrem să accesibilizăm muzica de jazz, așa că multe concerte sînt cu acces liber, iar pentru că am dorit să lăsăm ceva valoros în urmă am dezvoltat conceptul de bilet neobligatoriu. La fiecare ediție participă zeci de mii de oameni: oricine poate veni în parc, pe malul Someșului sau în alte locuri din oraș să descopere jazz-ul, indiferent cît de mult sau de puțin îl cunoaște. Sufletul vine din faptul că facem festivalul cu drag, respectînd principiile și valorile în care credem. De aceea festivalul are şi o cauză: un fond spre care direcționăm banii din bilete neobligatorii. De cînd avem Fondul Jazz in the Park rămîne ceva vizibil în urma noastră prin proiectele sociale, culturale și educaționale pe care le finanțăm an de an.

Ce este, mai exact, Fondul Jazz in the Park?

E elementul care dă suflet festivalului. Accesul la concertele din parc și din alte locuri publice e liber, iar publicul poate cumpăra unul sau mai multe bilete neobligatorii. Suma minimă pe care o poate cineva direcționa spre Fond e de 10 lei, iar banii finanțează proiecte pentru oraș, deci se întoarce în comunitate. Am susținut în anii trecuți inițiative de artă experimentală, proiecte comunitare pentru oraș și tineri muzicieni. În 2016 am strîns 15.000 de euro din bilete neobligatorii. Anul acesta avem două cauze: proiecte educaționale, sociale și culturale în cea mai defavorizată zonă a Clujului, groapa de gunoi de la Pata Rît, unde locuiesc în condiții improprii peste 1500 de oameni, iar a doua cauză o reprezintă susținerea unor inițiative artistice în oraş.

Care este idealul festivalului?

Am pornit de la dorința de a accesibiliza muzica de calitate: am ales un spațiu extrem de accesibil – parcul –, astfel încît oricine să se simtă binevenit și să nu fie nimeni jenat de faptul că nu cunoaște jazz-ul. Dar tindem spre a fi cel mai mare proiect de acest gen din estul Europei.

Cum se alcătuieşte line-up-ul festivalului, după ce criterii, după gusturile cui?

Încercăm să anticipăm numele mari de mîine și să le prezentăm publicului la concertele din spații publice, unde accesul e pe bază de bilet neobligatoriu. Asta mai degrabă decît să aducem numele mari care sînt în vogă acum. Aici nu marșăm pe notorietatea artistului, ci vrem să contribuim noi la creșterea notorietății trupelor. Excepție fac concertele pe bilete din cadrul festivalului, unde aducem nume cunoscute ale genului.

Pînă acum eu am făcut line-up-ul, iar din acest an am început să colaborăm cu Twin Arts pe partea de booking și sînt de mare ajutor. Deocamdată, ne dorim să experimentăm cît mai mult, să avem un echilibru între artiștii străini și cei români. La nivel de booking avem niște sume maxime pentru că nu vrem să destabilizăm piața de evenimente și să aducem artiști prea mari pe care să-i oferim gratuit. Pentru artiștii aflați acum în culmea carierei muzicale am dezvoltat secțiunea de bilete din cadrul festivalului, la care avem trei concerte extraordinare în primele trei zile: Dhafer Youssef, Barcelona Gipsy Balkan Orchestra și Susana Baca.

Dintre invitaţii acestei ediţii, de unde credeţi că vor veni marile surprize?

Credem că toți artiștii vor fi bine primiți de public. O surpriză foarte plăcută am avut deja cînd l-am anunțat pe Jojo Mayer, era extrem de așteptat și pare că am făcut o faptă bună pentru comunitatea de muzicieni aducîndu-l în festival. Mai apoi, Vintage Trouble, trupă care e pe val la nivel internațional și despre care credem că va fi atît de mare peste cîţiva ani, încît nu ne vom mai putea permite s-o aducem. Tatran e un grup în creștere cu o comunitate mare în România, deși e o formație mică, iar Barcelona Gipsy Balkan Orchestra atrage publicul prin stilul lor inedit de a interpreta muzica. Din feedback-ul publicului, ideea de a avea o scenă de electro-jazz pare să fie extrem de bună, iar pe viitor merită să dezvoltăm conceptul. Practic, la ediția care începe peste cîteva zile nu avem o scenă principală și una secundară, ci una generalistă și una nișată pe electro-jazz.

Ce presupune Concursul Internaţional Jazz in the Park?

Credem că orice festival care se respectă, indiferent de genul muzical promovat, trebuie să aibă un concurs, din dorința de a oferi ocazii de promovare trupelor aflate la început de drum. Altfel, multe trupe nu ar avea șansa de a se afirma, iar la jazz ocaziile nu sînt atît de multe ca la alte genuri. Concursul nostru oferă șansa trupelor cîştigătoare de a deschide festivalul de anul următor. În plus, pentru trupele bune din concurs acționăm ca un fel de agenție informală de booking, le recomandăm și spre alte festivaluri și evenimente.

Chiar aşa, în ce relație vă aflați cu restul organizatorilor de festivaluri de -jazz din ţară?

Sîntem într-o relație bună, iar cu organizatorii JazzTM am încercat chiar să aducem aceleași trupe la ambele festivaluri. Nu cred în rivalitate pentru că toți organizatorii tragem în aceeași direcție, aceea de a promova și a menține viu jazz-ul. În schimb, concurența e benefică pentru că ne stimulează pe toți să creștem nivelul.

Ce lipsește pieței concertistice de jazz de la noi?

Cred că lipsește accesul la informații constante și actualizate despre trend-urile muzicii de jazz. Evenimentele nu au un public numeros pentru că acest gen nu e promovat cum sînt altele. Îi lipsește comunicarea din partea radiourilor, televiziunilor, chiar și a presei scrise. Jazz-ul nu e promovat ca fiind ceva la care oricine are acces și e binevenit. Dacă nu-l cunoști, tinzi să nu mergi la un concert de jazz pentru că te simți stînjenit și nu înțelegi ce se întîmplă acolo. Asta încercăm noi să schimbăm.

Ce le lipsește muzicienilor de jazz de la noi?

În primul rînd le lipsește posibilitatea de a concerta la fel de mult ca trupele mainstream, iar rodajul și exercițiul live sînt foarte importante. Mi-aș dori ca trupele din România să meargă mai mult la festivaluri de afară ca să interacționeze cu trupe din străinătate. Dacă ar face asta, muzicienii ar fi mai îndrăzneți. Un exemplu bun e JazzyBIT, trupă care nouă ne place foarte mult. Concertează mult și în țară, și în afară, iar compozițiile lor sînt ale unor virtuozi, dar ușor de digerat.

Acum, cînd muzica se ascultă mai mult în streaming şi pe YouTube, care sînt tabieturile dvs. atunci cînd ascultaţi jazz?

Am acasă un pick-up și cumpăr cît pot de des discuri pe care le iau nu doar ca să le ascult, dar și ca un tribut pentru artiști. Îmi place să merg mult pe jos și cu bicicleta și obișnuiesc să ascult jazz în acest timp. Am și eu conturi online pe care ascult muzică, folosesc YouTube pentru a vedea prestații live, asta mă inspiră și la producția de evenimente. În plus, așa cum alții se uită pe net la filme, eu obișnuiesc să mă uit la concerte live.

Care este cel mai prețios disc de jazz pe care-l aveți acasă?

Sentimental, unul dintre cele mai valoroase discuri e cel cu Robert Glasper, artist pe care noi l-am adus anul trecut. Cînd îl ascult îmi amintesc de concertul live. Un alt disc foarte drag e legat de -jazz: ultimul album al trupei hip-hop A Tribe Called Quest, album în timpul producerii căruia unul dintre soliști a murit, iar trupa s-a desfiinţat. Mie, personal, îmi place influența hip-hop-ului asupra jazz-ului. În plus, unul dintre fondatorii A Tribe Called Quest a produs proiecte de jazz modern cum ar fi Hiatus Kaiyote și a colaborat cu artiști de jazz precum Esperanza Spalding.

a consemnat Marius CHIVU

Mai multe