Kanye Decancela(n)tul

● Kanye West, Donda, Good Music/Def Jam, 2021.

„Iʼll be honest, we all liars, / Iʼll be honest, we all liars, / Iʼm pulled over and I got priors, / Guess we goinʼ down, guess whoʼs goinʼ to jail?” Trei bărbați în puterea vîrstei – unul dintre ei vorbește la un telefon mobil și are fața acoperită cu un fel de cagulă neagră –, aflați pe stadionul Soldier Field din Chicago, privesc către oamenii care îi înconjoară de pe scările unei case ridicate în mijlocul cîmpului de joc. Cel cu fața acoperită este Kanye West. În stînga sa stă Brian Hugh Warner, acuzat de viol și abuz sexual, cunoscut și ca Marilyn Manson. În față este Jonathan Lyndale Kirk, cel care recent, în timpul unui concert la Miami, a avut o ieșire homofobă, sancționată mai apoi de media și de cei din industria muzicală. Pseudonimul său artistic este DaBaby. În trecut era cunoscut ca Baby Jesus. Casa pe ale cărei scări stau cei trei bărbați este copia în mărime naturală a casei în care a crescut Kanye West, iar motivele care i-au adus împreună sînt două: unul dintre multele și ciudatele listening party-uri dedicate lansării celui mai nou album al lui West, Donda, intitulat astfel după prenumele mamei sale, și o reacție bombastică îndreptată împotriva așa-numitei cancel culture care, chipurile, le afectează viețile și carierele artistice tuturor. Gestul acesta automartirizant și cam comic reușește să spună destule și despre proaspătul LP al rapper-ului american, și despre apetitul de provocateur și exhibiționist al acestuia.

Lumea a devenit o închisoare, pare a vrea să spună West, care-și asumă, totodată, și rolul eliberatorului. Se vede asta de la distanță pe „Jail”, un featuring surprinzător al lui Jay-Z pe o repriză rockistă interminabilă și nesărată, ca și pe „Jail, pt 2”, o altă repriză rockistă interminabilă și nesărată, care îi conține pe cei trei bărbați cu care am început. Donda durează aproape două ore, are 27 de piese și este, din nou, lipsit de „structură”, de ceea ce au avut în trecut și My Beautifull Dark Twisted Fantasy, și Yeezus, și chiar Life of Pablo. Piesele însele, chiar și atunci cînd funcționează – ca în cazul unor „Hurricane” (highlight-ul albumului, cu The Weeknd și Lil Baby), „Off the Grid” (cu Playboy Carti și Fivio Foreign), „Believe What I Say”, „Heaven and Hell” sau „Jesus Lord” (cu Jay Electronica) – nu trec de o anumită stare schematică. Chiar dacă Donda pare a fi ieșirea dintr-un lung blocaj creativ pentru autorul lui, ceva nu este dus la capăt aici. Iar ce rămîne, pînă la urmă, este signaletica politică și spirituală cu care ne-a obișnuit West în ultimii și aparent complicații, pentru el, ani – „Here I go on a new trip, here I go actinʼ too lit, / Here I go actinʼ too rich, here I go with a new chick, / And I know what the truth is, still playin' after two kids. / Itʼs a lot to digest when your life always movinʼ, / Architectural Digest, but I needed home improvement, / Sixty-million-dollar home, never went home to it, / Genius gone clueless, itʼs a whole lot to risk, / Alcohol anonymous, whoʼs the busiest loser? / Heated by the rumors, read into it too much, / Fiendinʼ for some true love, ask Kim, «What do you love?», / Hard to find what the truth is, but the truth was that the truth suck. / Always seem to do stuff, but this time it was too much, / Everybody so judgemental…”.

Paul Breazu este jurnalist.