Jazz educativ la Ateneu

28 martie 2012   MUZICĂ

N-am văzut decît un singur concert educativ din seria iniţiată anul trecut la Ateneul Român şi continuată anul acesta, dar a fost suficient ca să devin un mare fan al lor!

Am ajuns la concertul din 4 martie 2012 oarecum din întîmplare. Fosta mea cumnată, care îşi duce fata la aceste concerte, avea trei bilete – două pentru ea şi fata ei, şi al treilea pentru fata mea. O întîmplare pe cît de neprevăzută pe atît de tristă a împiedicat-o însă să mai meargă, astfel încît m-a întrebat pe mine dacă nu vreau eu să merg în locul ei. Deşi eram şi eu sub impresia tristului eveniment, am zis că merg.

Am intrat în Ateneu destul de apăsat de gînduri triste. Vesela puzderie de copii veniţi cu mamele m-a mai înviorat. Mă întrebam însă dacă voi avea răbdare să petrec două ore ascultînd explicaţii şi exemplificări elementare despre muzica clasică. Mă aşteptam la un fel de copie mai puţin reuşită, peste ani, a lecţiilor lui Leonard Bernstein, pe care le-am urmărit, în copilărie, duminicile dimineaţa, la televizor (pentru cei care nu ştiu, a apărut şi un volum tipărit cu aceste lecţii). Ei bine, nu numai că orele au trecut fără să-mi dau seama, dar chiar mi-a părut rău că s-a terminat atît de repede. Trebuie să recunosc însă că a fost un concert complet atipic. Pentru că tema concertului „Clasic e fantastic – cum să înţelegem muzica“ din 4 martie a fost... „Clasic jazz“.

În locul unei orchestre clasice, a apărut mai întîi Tudor Parghel – voinic, musculos, cu capul ras şi cu cercel în urechea stîngă. S-a aşezat la tobe, şi a început să improvizeze. L-a urmat Ciprian Parghel – un tînăr vesel cu zîmbet contagios care-i lumina întreaga faţă. A adăugat sunetul contrabasului la tobe. A urmat Puiu Pascu la pian, Dan Ioniţă – un om masiv, jovial, cu o faţă care se înroşea cînd sufla în saxofon, şi care privea în jur, ţinea ritmul pocnind din degete, şi zîmbea cu toată faţa în restul timpului. Formaţia a fost completată de Irina Sîrbu, voce, care purta un melon pe cap.   

Lecţia a parcurs diverse teme – improvizaţie, swing, scat, blues, samba. Totul, într-un mod extrem de fluid, plecînd de la cîntece româneşti de copii (cum ar fi „Vine, vine primăvara“) interpretate de voluntari aleşi din sală. Grupul începea apoi să improvizeze, păstrînd puţin din melodie, dar schimbînd complet ritmul.

Vocalista Irina Sîrbu a completat-o de cîte ori a fost nevoie pe mama ei, prezentatoarea Cristina Sîrbu. La un moment dat, a chemat trei copii pe scenă. I-a întrebat ce au făcut dimineaţă: „M-am sculat“, spune un băiat, „M-am spălat“, spune o fată, „Am mîncat un şniţel“, spune alt băiat. Iar Sîrbu a pornit să improvizeze pe aceste banale cuvinte un extraordinar blues. Spectatorii ţineau ritmul, fiecare cum putea, bătînd din palme, pocnind din degete, îngînînd-o pe vocalistă sau fluierînd. Membrii grupului au dovedit nu numai o măiestrie excepţională, ci şi o bucurie nedisimulată de a cînta (feţele le radiau fericire), precum şi o capacitate extraordinară de a empatiza cu publicul de vîrstă şcolară şi preşcolară, ca şi cu adulţii de altfel.

Am beneficiat şi de o demonstraţie la tobe a unui băiat căruia nu i-am reţinut numele, lucru pentru care îmi cer scuze, dar sper că-l voi mai vedea cîntînd la concerte. A mai urcat pe scenă big band-ului de elevi de la American International School of Bucharest, condus de profesorul Mike Perry.

Spre final, am asistat la o scenă halucinantă. Pascu a schimbat locul cu Tudor Parghel. Pianistul a devenit baterist, iar bateristul pianist. Tudor Parghel, care a fost foarte bun la baterie, mi-a lăsat chiar o impresie şi mai bună ca pianist.

O secvenţă amuzantă: Tudor Parghel spune la sfîrşit cîteva cuvinte de mulţumire, începînd cu „Bună seara!“, după care se scuză, spunînd: „Asta e, programul meu de muncă începe seara, nu dimineaţa“.

Am plecat de la Ateneu fredonînd „When the saints go marching in“... 

P.S. M-aş bucura să aflu că seria acestor concerte continuă, că eforturile permanente ale Cristinei Sîrbu de a atrage noi sponsori vor fi încununate de succes. Micuţii merită să vadă astfel de concerte.

Alexandru Săvulescu este jurnalist.

Mai multe