Invazie americană la Sighişoara

15 februarie 2012   MUZICĂ

Recunosc, blues-ul nu reuşeşte să-mi mai răpească timp aşa cum o făcea pe vremuri. Cu mici excepţii, şi alea foarte electrice (vezi Jimi Hendrix – Blues, singurul disc pe care-l ascult an de an), aflate departe de sound-ul original din Delta fluviului Mississippi. Şi poate cîte un John Mayall, din cînd în cînd. Totuşi, mai există şi vectori care reuşesc să mă urnească spre raftul prăfuit ce găzduieşte discurile de blues. Un astfel de brînci în douăsprezece măsuri am primit în urmă cu ceva vreme, atunci cînd am aflat programul celei de-a opta ediţii a Festivalului de Blues de la Sighişoara (23-25 februarie, www.blues-festival.ro). Demarat ca o sărbătoare a blues-ului autohton, în 2005, festivalul a căpătat imediat arome exotice chiar de la a doua ediţie. De atunci, o mulţime de muzicieni străini foarte valoroşi au urcat pe scena Sălii „Mihai Eminescu“, reuşind să transforme întîmplarea din cetatea medievală a Sighişoarei în cea mai consistentă dedicată acestui gen, din România. Ediţia acestui an este una în care programul este susţinut în exclusivitate de repezentanţii continentului care a plămădit acest gen muzical, acum mai bine de 100 de ani. Cinci momente americane, aşadar, plus unul canadian, plin de culoare şi graţie, constituie afişul acestei a opta ediţii, care se anunţă fierbinte, la propriu.

Joi, 23 februarie – La mulţi ani, Johnny Winter!

Contrar balansului clasic al unui festival, se pare că prima zi este cea mai „tare“, cel puţin dacă ne referim la greutatea celor două nume care urcă pe scenă. Deschide festivalul Samuel James, care poate nu vă spune prea multe, deşi ar trebui. O combinaţie fatală de trubadur medieval şi povestitor modern, o fericită adunătură de muşchi, tatuaje şi pasiune, jumătate Charlie Patton, jumătate Tom Waits, care mîngîie cu acelaşi talent chitara rezonatoare, mandolina, muzicuţa, chitara clasică sau chiar pianul, dacă se întîmplă să fie unul prin preajmă. Compoziţiile sale, cu subiecte extrem de variate, de la dragoste la eroi imaginari, dublate de o manieră de interpretare extrem de viscerală, au făcut ravagii printre spectatorii şi criticii de la marile festivaluri la care a fost invitat. 

Şi dacă Samuel James nu v-a convins, vă aduc la cunoştinţă faptul că următorul invitat poartă un nume celebru – Johnny Winter. Indiscutabil, unul dintre cei mai mari chitarişti de blues din lume, un nume de care se leagă pagini întregi din istoria genului. La 17 ani, albinosul Johnny urca pe scenă şi cînta cu chitara lui B.B. King, iar la 25 de ani semna cu Columbia Records cel mai consistent contract pentru un artist solo din acea perioadă, contract prin care a primit, doar ca avans, suma de 600.000 de dolari. Ca producător pentru Muddy Waters, a primit nu mai puţin de trei Premii Grammy, iar în 1988 a fost inclus în Blues Foundation Hall of Fame. Are la activ 18 albume de studio sub nume propriu şi multe alte colaborări, cele mai faimoase fiind acelea cu Muddy Waters şi Sonny Terry. Cireaşa de pe tortul aniversar, dacă mai era nevoie de aşa ceva, este faptul că, la Sighişoara, Johnny Winter cîntă exact în seara în care împlineşte 68 de ani. 

Vineri, 24 februarie –  Ladies Night 

Probabil că nu vă imaginaţi o blondă tînără şi frumuşică, de cele mai mult ori îmbrăcată cu rochii nevinovate, cîntînd blues cu vocea şi chitara. Este exact tablou care vi se pregăteşte pentru a doua seară a festivalului. Originară din Kansas City, unul dintre nucleele în care blues-ul s-a format la final de secol XIX, Samantha Fish uimeşte printr-o combinaţie de hotărîre şi prospeţime, dar şi printr-o neaşteptată stăpînire a fenomenului numit blues. În 2011 a debutat discografic cu albumul Runaway, care conţine, din zece piese, nouă compoziţii originale. Americanca vine la Sighişoara la puţin timp după ce a cîntat în deschiderea concertului Buddy Guy, la Festivalul Legends, pe care acesta îl organizează regulat la Chicago. Asta chiar trebuie să însemne ceva! După o blondă, o negresă. Care nu numai că arată bine, dar şi cîntă bine. Shakura S’Aida e canadiancă de ceva vreme, dar s-a născut în Brooklyn şi a copilărit în Elveţia, aşa că sigur a adunat toate mirodeniile din lume pentru a le pune în propriile cîntece. Are în portofoliu două albume, dintre care cel mai proaspăt, Sugar Brown, este un melanj foarte proaspăt de funk, jazz, soul şi rhythm and blues. Un artist multipremiat, care mai are şi darul de a comunica excelent cu auditoriul – sper să vă convingeţi singuri de asta.

Sîmbătă, 25 februarie –  Fusion în alb şi negru

Bob Brozman nu este un chitarist ca oricare altul. Fără să beneficieze de maşinăriile de promovare ale altor confraţi, a reuşit să se impună datorită talentului său uriaş şi mai ales datorită uşurinţei cu care degetele sale rezolvă orice ecuaţie ritmică sau armonică, fie că e vorba de timbre grave din Hawaii sau motive indiene, africane sau asiatice. Un adevărat geniu al chitarei acustice, Bob Brozman produce uneori minuni, care-i fac pe spectatori să caute din priviri cutiile efectelor electronice, deşi nu e cazul. Pe scenă sînt doar muzicianul şi instrumentul său de încredere, chitara National Baritone, creată special pentru el de cei de la Reso-Phonic (celebră firmă americană care produce chitări acustice şi electrice, plăci rezonatoare, mandoline şi ukulele). Bob este şi un respectat cercetător în domeniul istoriei muzicii, fiind licenţiat în etnomuzicologie la Universitatea din Washington şi autor al volumului The History and Artistry of National Resonator Instruments, care a fost tradus în mai multe limbi. Concertul său de la Sighişoara se anunţă incendiar, aşa că nici nu mai trebuie să ştiţi că Bob a fost declarat de către cititorii revistei Guitar Player Magazine, în 2010, cel mai bun chitarist din lume. 

Ultimul recital al festivalului va aduce în prim-plan un artist care revine la Sighişoara după patru ani, de această dată însoţit de trupa sa. Corey Harris este un muzician extrem de rafinat, unul dintre ambasadorii blues-ului acustic în anii ’90, alături de Keb’ Mo’ şi Alvin Youngblood Hart, dar şi un om foarte cultivat, cu un doctorat la activ. Corey este şi unul dintre bursierii John D. and Catherine T. MacArthur Foundation (cea mai puternică fundaţie din Statele Unite, care a acordat, din 1978 şi pînă acum, burse de aproape 6 miliarde de dolari), bursă intitulată sugestiv „genius grants“ şi care însumează 500.000 de dolari. Dacă în 2008 a concertat singur, de această dată Corey vine la Sighişoara alături de trupa sa electrică numită The Rasta Blues Experience, care înseamnă Chris „Thelonious Nut“ Whitley – pian; Jayson „Brother J“ Morgan – bas; Gordon „Saxman“ Jones – saxofon; Kenneth „Trini Joe“ Joseph – tobe. Cel mai probabil, recitalul lor va gravita în jurul pieselor de pe albumul Father Sun, Mother Earth, din 2011, care musteşte de blues vechi, montat deseori reuşit pe influenţe reggae, soul şi gospel, dar şi cu reminiscenţe War sau Pharoah Sanders. 

Reţeta ediţiei 2012 a Festivalului Internaţional de Blues de la Sighişoara, patronat, încă de la înfiinţare, de Asociaţia Culturală „Sighişoara Blues Hospital“ şi de Primăria oraşului, promite să fie, încă o dată, una cîştigătoare. Avem o sală cu acustică bună, un oraş fabulos şi o listă plină de americani; ce ne-am putea dori mai mult? Poate doar să nu ningă atît de mult încît să nu putem ajunge acolo. 

Cătălin Toader este jurnalist.

Foto: B&W

Mai multe